Glume despre Cezari – divertisment de calitate pe propria răspundere (I)

Julius Constantinescu

Judecând după succesul rubricii lui Pircă şi după comentariile pe care le lăsaţi acolo, nu e greu de ghicit că, pentru cei mai mulţi dintre voi, principala sursă de informaţii despre Imperiul Roman şi locuitorii săi o reprezintă desenele animate cu Asterix şi Obelix. Or, pe lângă ideea că bravii strămoşi ai francezilor erau foarte viteji, de acolo ştiţi probabil şi că romanii erau nişte tipi lipsiţi de umor, de care făceau mereu mişto tot soiul de barbari lăţoşi, burtoşi şi beţivani (bineînţeles că, în realitate, lucrurile nu stăteau chiar aşa: nici galii nu erau prea viteji, nici romanii complet lipsiţi de umor, şi nici barbarii întotdeauna atât de jegoşi ca hipioţii din Stuff).

Romanilor nu numai că le plăceau glumele, dar uneori chiar întindeau coarda. Un anume Aelius Lamia, de pildă, căruia viitorul împărat Domiţian îi suflase nevasta, a fost întrebat de împăratul Titus, fratele lui Domiţian, de ce nu-şi ia altă soţie. Pe Aelius l-a mâncat foarte tare să se dea spiritual şi i-a răspuns împăratului: “Nu cumva vrei să te căsătoreşti şi tu?”. Titus era un împărat de comitet şi s-a amuzat foarte tare, probabil i-a dat şi like şi a făcut un comentariu apreciativ, gen “să facă glume numai Aelius Lamia, că el ştie”. Problema cu Titus e că nu s-a dovedit a fi şi foarte longeviv, iar la tron i-a succedat curând frac-su Domiţian – care nu doar că nu avea simţul umorului, dar, mai rău, compensa această calitate lipsă printr-o memorie excelentă.

Cezar, în schimb, suporta cu stoicism glumele făcute pe seama lui. Dacă nu ştiţi deja asta din “Asterix şi Obelix”, romanii numeau un an după cei doi consuli care exercitau magistratura în anul respectiv, aşadar anul de consulat al lui Cezar şi Bibulus trebuia să se cheme, logic, “anul consulatului lui Cezar şi Bibulus”. Poporul însă, ştiindu-l pe Cezar un mare iubitor de democraţie, l-a numit “consulatul lui Iulius şi Cezar”. Bineînţeles, asta era doar o glumiţă, pe care la fel de bine ar fi putut-o face şi Toni Grecu – glumele cele mai bune, aşa cum aţi ghicit sper, le făceau soldaţii. În timpul triumfului galic (până la urmă Cezar i-a învins pe gali, după ce li s-a terminat poţiunea magică), soldaţii aveau un cântecel care începea cam aşa: “Orăşeni, păziţi-vă soţiile: îl aducem pe desfrânatul chel”. Senatorul Curius l-a descris pe Cezar drept “bărbatul tuturor femeilor şi femeia tuturor bărbaţilor”, deci probabil cealaltă strofă a cântecelului era: “Orăşence, păziţi-vă soţii: îl aducem cu noi pe desfrânatul chel”.

Nici glumele poporului nu erau mai puţin reuşite (de fapt, cele mai multe dintre ele îi îngrozeau până şi pe soldaţi, dar, din fericire, astea ne-au parvenit într-o măsură mai mică). Împăratului Vitellius, de pildă, i se năzărise la un moment dat că astrologii sunt o plagă pentru Roma şi împânzise oraşul cu afişe prin care poruncea ca aceştia să părăsească Italia înainte de calendele lui octombrie. Peste afişele imperiale au apărut curând altele cu următorul mesaj: “Astrologii la rândul lor îl somează pe Vitellius Germanicus să nu mai fie nicăieri începând cu aceeaşi dată” (dacă vă întreabă Pircă: l-au ucis în decembrie soldaţii lui Vespasian).

În numărul de mâine: Caligula şi Nero, doi împăraţi de un haz nebun.