Daily Cotcodac

Călin Goia, dragostea mea, am învins!

Ovidiu Eftimie

Băi, n-o să vă vină să credeţi, am câştigat concursul ăla de la MTV, artistul susţinut de noi a ajuns pe locul 2. Dacă istoria ne-a învăţat ceva, acel ceva e că locul doi e ca o victorie pentru noi, românii. Imaginaţi-vă doar că am lua locul doi la campionatul european de fotbal, la Eurovision sau la concursul pentru cel mai lung cârnat din lume! N-am fi cei mai buni din lume?

Dragii mei, am adunat 3.000 de voturi într-o zi, ăsta e traficul mtv.ro pe câteva luni bune şi oamenii ăia s-au umplut de bani din Google Adsense, iar undeva la ProFM (da, mai există acest radio) s-a plătit chiar şi un salariu. Ca să înţelegeţi, de câteva ori în cursul zilei de ieri serverul pe care se află site-ul mtv.ro n-a mai făcut faţă în condiţiile în care a primit doar câteva mii de vizitatori în plus – vorbim de MTV, televiziune deţinută în România de cea mai mare companie de media din estul Europei. În condiţiile astea, M3bis, cu serverul lui de pe balcon, poate deschide cinci televiziuni de muzică.

Formaţia Voltaj a fost declarată cea mai bună la ceva, Călin Goia – solistul trupei (bănuiesc) – va agăţa zeci de gacici cu fraza “Baby, tocmai am fost declarat cel mai bun cântăreţ de muzică uşoară, l-am învins pe DJ Boroş”.

Plus că, în toată această tevatură, absolut nimeni nu s-a prins că noi n-am mai pus o glumă pe site-ul ăsta de câteva săptămâni bune.

La mulţi ani, România! Sau, cum ar spune-o cei de la MTV,

Fatal error: Cannot use object of type MDB2_Error as array in www.gandeste-liber.ro/public/15ani-de-top/index.php on line 28