Ovidiu Eftimie
Era una dintre acele dimineţi fotbalistice pe care Ţopescu, Ioaniţoaia şi chiar regretatul Chirilă nu s-ar fi sfiit să le scrie cu LITERE MARI. Spre finalul meciului, aveam un uşor avans, de două goluri şi trei cornere neacordate. Tribunele erau entuziasmate dar, totuşi, parcă ceva lipsea pentru a fi un meci perfect. La un moment dat unul de la noi recuperează o minge în careu, bagă un lung de linie şi mă găseşte pe mine nemarcat aproape de careul advers. Aveam un singur adversar în faţa mea şi apoi liber spre poartă. În acel moment tribunele au amuţit.
De aproape cinci ani de zile joc fotbal săptămânal, câteodată de două ori pe săptămână. Sunt la fel de netalentat ca în prima zi, dar am reuşit să învăţ o singură schemă, un dribling pe care, în ultimul an, l-am perfecţionat cu fiecare meci.
În acel moment i-am făcut-o puştiului din faţa mea. Anii de experienţă şi-au spus cuvântul. Schema mi-a ieşit perfect. Tribunele au început să murmure, iar murmurul s-a transformat într-un vacarm de aplauze şi ovaţii. Meciul a fost perfect, iar ziua – magică. Microbiştii au sărbătorit pe străzi până noaptea târziu iar tricoul meu portocaliu cu “Iubesc Braşovul” – în care eram îmbrăcat când am făcut schema -, a fost retras de la club în onoarea mea. În Braşov şi în localităţile limitrofe, pentru câteva ore, nivelul de trai a crescut cu 1,8%.