O istorie…(2) – Romanii şi germanii

Radu Pircă

• Romanii şi germanii
Vestita “Pax Romana” le-a mers la suflet galilor. Proaspeţii ocupanţi le-au construit şosele, teatre, apeducte, băi (cele din urmă n-au fost primite chiar cu entuziasm); şefii triburilor galice au devenit senatori şi au avut astfel onoarea să cadă victime persecuţiilor diverşilor împăraţi demenţi precum Caligula sau Nero, întocmai ca nişte adevăraţi romani; galii de rând s-au putut înrola în legiuni şi avea onoarea de a ucide senatori şi chiar împăraţi în timpul numeroaselor războaie civile.

În secolul III d. Chr., Imperiul a început să decadă (şi a tot decăzut vreo două secole). În mai multe rânduri, galii au fost lăsaţi de capul lor. Au profitat de ocazie pentru a-şi crea propriul lor Imperiu, imitat după cel de la Roma în cele mai mici detalii – inclusiv uciderea împăraţilor de către gărzile personale, exact ca băieţii mari (foto – Postumus, primul conducător al Imperiului Galic).

De această decădere au profitat triburile germanice (vă mai aduceţi aminte de ele din primul episod; vor mai mărşălui de multe ori de-acum înainte prin Paris). În noaptea de Revelion a anului 406, în vreme ce legionarii stăteau în castre şi se uitau la Stella şi Arşinelius, barbarii au trecut Rinul pe gheaţă şi au invadat Galia. Vreme de 80 de ani a domnit haosul: oricine avea o sabie şi doi-trei prieteni putea să se proclame rege şi să-şi terorizeze vecinii mai fricoşi. Abia în jurul anului 500 Clovis, şeful tribului germanic al francilor, a pus capăt haosului – nu şi terorii. Copiii şi nepoţii săi, purtând nume melodioase ca Haribert, Guntram sau Hilperic, au purtat mai departe această tradiţie – frumoasele lor fapte au fost imortalizate în “Cântecul Nibelungilor”. Această dinastie, numită Merovingiană, s-a stins însă în secolul al VIII-lea graţie contribuţiei extrem de active a miniştrilor lor, care s-au grăbit să umple golul fondând o nouă dinastie, cea Carolingiană.

– urmeaza: episodul III. Carolingienii –