Daily Cotcodac

Eurovizion, acest Cerb de Aur al Europei

Ovidiu Eftimie

Motto: “Muzica uşoară e un sport de echipă, se cântă 90 de minute iar la final câştigă nemţii” – Garry Lineker, muzician englez.

Nu trebuie să vă fi uitat la Eurovizion ca să ştiţi care a fost rezultatul: a fost blat. Forţele muzicale ale Europei s-au coalizat împotriva noastră şi astfel am luat doar locul trei, deşi meritam primul loc, ba chiar două locuri 1, unul pentru Paula Seling şi celălalt pentru Ovi. Ca să înţelegeţi gravitatea conspiraţiei închipuiţi-vă că persoana care a câştigat (Lena) a avut cele mai mici ţâţe dintre toţi concurenţii.

România s-a prezentat onorabil la această ediţie, cu tânărul norvegian de origine botoşăneană Ovi, ce a fost machiat în aşa fel încât să semene izbitor cu un tip ce aduce maşini din Germania. Paula a apărut într-un “outfit” de piele cum numai în cele mai frumoase filme porno BDSM cu pianişti putem vedea, toate aceastea fiind făcute doar să atragem perversul electorat german. Care, totuşi, disciplinat, a votat cu nemţoaica lor în locul MILF-etei noastre.

Diferenţa între blatul de Eurovizion şi blaturile noastre de la Cerbul de Aur, unde se ştiu câştigătorii la 5 minute după ce termină ultimul gorobete de cântat, este că nemţii sunt nemţi, iar câştigătoarea lor nici măcar nu s-a prefăcut surprinsă aşa cum a făcut-o Ovi când a câştigat Cerbul de Bronz şi premiul de popularitate la festivalul de anul trecut.

Să ne bucurăm totuşi că ne-au reprezentat Paula Seling şi Ovi, putea fi mai rău. De pildă, pentru România să cânte Răzvan Lucescu – sigur ar fi zis după aia că ştia de la tac-su cu patru zile înainte că o să avem un vot ostil, că şi-au bătut joc de vocea noastră, că după aspectul festivalului am fi meritat să câştigăm. În ştiţi pe Lucescu senior: ăla care, dacă ar fi cântat, i-ar fi descoperit pe Aurelian Andreescu şi Dan Spătaru şi l-ar fi sfătuit pe Arsenie să aleagă O-Zone.