Ovidiu Raeţchi
Îl stiti pe George Nicolescu – domnul orb care cântă „Eternitate”? Ati observat că uneori e îmbrăcat cam fistichiu, în costume roz sau verde crud cu volane? Teoria mea e că tipul habar n-are; că familia se distrează pe seama lui („Băi, la Festivalul de la Mamaia îl îmbrăcăm pe tati într-o pijama pepit cu elefăntei!”) în timp ce bietului om i se dau asigurări că totul e în regulă: „Stai fără grijă, porti un Armani clasic, la doi nasturi”.
Cam asta e, mutatis mutandis, si povestea ultimului roman al lui Vladimir Nabokov, „Originalul Laurei”. Un manuscris la care scriitorul rus se juca din când în când, ca să scape de fandacsii, si pe care nu l-a dorit niciodată publicat, fiindcă e prost, ciudat si neterminat. Prima dată l-a dus de nas nevastă-sa, Vera Slonim, care a primit misiunea să-l ardă: „Hai dovlecel să-l mai tinem puuutin, doar pentru noi doi…”. Pe urmă l-a dus de nas fii-su, Dmitri, care a primit cu limbă de moarte misiunea să-l distrugă: „Sigur tati, stai linistit, că faci iar un puseu de tensiune; important e să fii tălică sănătos!”. După moartea lui Nabokov, familia s-a confruntat, timp de 33 de ani, cu această gravă dilemă: „Îl ascultăm pe tataie?” sau „Punem botul la câteva milioane de euro drepturi de autor?”. A câstigat, fireste, „respectul pentru fani si pentru o mai bună cunoastere a muncii lui Vladimir Nabokov”. Revista Playboy a arătat, de altfel, cel mai mare respect, plătind o sumă record pentru 5000 de cuvinte.