Ovidiu Raeţchi
Când a sterpelit categoria ”Câtă cultură!” de pe blogul meu (într-o manieră care, înteleg de la public, e îndelung exersată), Julius habar n-avea că-i vorba, de fapt, de o categorie de femei (altfel n-ar fi sterpelit-o; Julius e un plagiator curtenitor si timid până la asfixie. Există numai patru motive pentru care maestrul ar deveni obraznic cu o femeie: 1. Dacă femeia respectivă îi ocupă locul de parcare; 2. Dacă femeia respectivă participă la ridicarea masinii sale din parcare; 3. Dacă femeia lucrează la primărie si îl anuntă că urmează să-si piardă locul de parcare; 4. Dacă pe o rază de doi kilometri fată de blocul său femeia respectivă desfăsoară activităti care îi generează lui Julius senzatia că i se va ridica masina sau că locul său de parcare este amenintat).
Si pentru că săptămâna asta n-am avut vreme să citesc decât operele complete ale lui Pseudo-Dionisie Areopagitul si ale lui Rabulas de Edessa (care, înteleg de la maestru, nu mai reprezintă o noutate pentru cititorii D.C.) mă gândesc că n-ar fi rău să ofer un portret-omagiu al acestei categorii feminine care, în sfârsit, gratie furaciunii lui Julius, a căpătat o binemeritată celebritate.
Femeia ”Câtă cultură!” este, la drept vorbind, o ciudătenie a evolutiei. Spre deosebire de suratele ei, infinit mai bine adaptate la lupta pentru supravietuire, femeia ”Câtă cultură!” nu doveste o înclinatie exclusivă pentru bărbati tunsi zero, cu ceafa bine rotunjită, care conduc BMW-uri negre si desfăsoară tranzactii imobiliare (sau, în cazuri mai putin documentate, au un bar). Femeile ”Câtă cultură!” habar n-au să aprecieze până la capăt o chică elegantă, un papuc alb turnat pe degetul mare, o curea rosie Dolce&Gabbana. Nici măcar un chilot autentic Cătălin Botezatu nu le spune mai nimic.
Această dereglare a sistemului de selectie naturală are la bază, se pare, o traumă suferită în adolescentă. Atunci, într-un moment de maximă impresionabilitate si fragilitate emotională, femeia ”Câtă cultură!” a exagerat cu lectura. Are în palmares peste douăzeci de romane, la loc de cinste aflându-se ”Dama cu camelii”, ”Ratiune si simtire”, ”Mândrie si prejudecată”, ”Pe aripile vântului”, ”Enigma Otiliei” si ”Ultima noapte de dragoste…”. În plus, femeia ”Câtă cultură!” a fost cu sigurantă îndrăgostită de Eminescu, Minulescu si profesorul de română. Desi evolutia ei culturală s-a oprit aici, tot mecanismul de valori i-a fost dat peste cap: în loc să se veselească la ”Te pui cu blondele”, sopteste ”ce frumos…” când îl vede pe Caramitru declamând ”Sărmanul Dionis” la TVR 3. În loc să se uite, firesc, omeneste, la emisiunile cu Serghei Mizil si Mădălin Voicu, schimbă canalul până dă de Dan Puric. (Dan Puric e, mai nou, reperul ei absolut; alde Plesu si Patapievici îi par, totusi, niste închipuiti). Totul în căutarea momentului când, finalmente, apoteotic, va fi dată intelectualiceste pe spate si va putea striga împlinit, spasmodic: ”Câââââtă cultură!” (Iartă-mă, maestre Julius. Voi spăla rusinea imaginii care te-a făcut să rosesti cu trei texte de două ori mai gratuite despre crestinii din catacombe.)
Să nu fim însă severi cu femeia ”Câtă cultură!”: ea reprezintă singura si nebănuita sansa de care beneficiază cititorii de ”România Literară” (slăbănogi si cu gâtlej ascutit), studentii în istorie pasionati de miscarea dacică (gusati si cu mustăcioră rară), tinerii filosofi (cu deviatie de sept si cosuri) sau iubitorii bizari de latină-greacă (ochelaristi si cu început de chelie). Si, pentru că fac parte din toate categoriile enumerate mai sus, închei cu câteva sfaturi practice pentru abordarea corectă si rodnică a femeii ”Câtă cultură!”:
a. Reactionează foarte bine la poeti rusi, cu ei mergeti la sigur. Folositi Maiakovski si Esenin pentru lovitura de gratie.
b. Dostoievski e o mină de aur; Tolstoi nu-i rău, dar în deschidere; cu Cehov nu faceti mare brânză. Turgheniev numai pe riscul vostru.
c. În zona contemporană, mizati pe sud-americani. Folositi-l pe Coelho la începutul discutiei, pentru a vă fixa niste repere. Urcati usor spre Marquez si Llosa. Fără Borges.
d. Cunostintele istorice nu au nicio valoare: nu veti face decât să iritati cu obsesia voastră pentru Hitler si Napoleon. Înlocuiti-i cu Goethe si Mann, băgati putină culoare de epocă si totul va merge brici. Sub nicio formă nu folositi date si ani – femeile se sperie puternic în prezenta lor!
e. Filosofii se cer utilizati cu mare prudentă si numai de către persoane cu experientă. Schopenhauer da, pesimismul prinde; Nietzsche nu, e suspect. Suprinzător de util e Fichte, probabil sună linistitor. Kant e sigur, solid, vă credibilizează ca partener. Fără Hegel, exclus Heidegger.
f. După maximum doi ani, femeia ”Câtă cultură!” va începe totusi să înteleagă că e ceva în neregulă cu voi si – fără să priceapă prea bine ce-i în sufletul ei – va începe să tragă cu ochiul după BMW-uri negre. Nu neglijati total varianta unei slujbe.