Sigur, o să spuneţi că generaţii întregi de gânditori au încercat să găsească răspunsul la întrebarea asta şi vine ăsta, Puţea Spătaru, să-şi dea şi el cu părerea. N-a reuşit să afle el Mel Gibson, într-un film de două ore şi şapte minute, profitând şi de faptul că putea auzi tot ce gândeau, şi vin eu, un amator, să fac supoziţii.
Nu au reuşit să afle unii care sunt tot timpul înconjuraţi de femei frumoase. Cătălin Botezatu de exemplu, a reuşit să afle ceva? Nimic! Drept dovadă – s-a lasat pagubaş.
Nu, n-am venit să fac filosofie, vreau doar să vă povestesc ceva:
O blondă citea în tramvai.
Nu-i banc, chiar era într-o zi o blondă care citea în tramvai.
Citea un fel de… carte, să zicem, din care am reuşit – mai mult fără să vreau, desigur – să desluşesc câteva titluri de capitole:
“Cum să îi iei minţile”
“Bărbaţii sunt ceea ce le spunem noi că sunt”
“Fă-l sclavul tău”
“Bărbatul lup şi bărbatul oaie – alege bărbatul oaie”
Titlurile de mai sus erau deci din lucrarea respectivă – mai mult ca sigur un ghid scris de un psihanalist răspopit, care probabil se gândise să facă un ban punând la dispoziţia maselor tehnici de manipulare sau hipnoză.
Iar blonda citea, citea şi dădea pagina, şi din când în când se scutura aşa, precum un cal atacat de muşte, din cauză că era inevitabil atinsă şi deranjată de către ceilalti călători care se foiau într-un du-te/vino continuu şi enervant. Iar ea era furioasă, pentru că nu avea confortul necesar şi numai că nu spunea:
“Fatăăă da’ tu eşti proastă? Nu te mai împinge, nu vezi că citeeesc?!?!”
Nu ştiu dacă voi reuşi vreodată să aflu ce vor femeile dar în dimineaţa aia mi-ai dat seama cam ce ar vrea o blondă, ceea ce este, trebuie să recunoaşteţi, un început!
Habar n-am ce vor femeile în definitiv, nimeni nu ştie, dar în ceea ce-o priveşte pe blonda noastra, lucrurile păreau destul de clare: ea vroia să nu mai citească în tramvai, ci într-un Peugeot sau poate chiar BMW, dacă avea de gând să depună maximum de seriozitate şi să aprofundeze bine studiul.
Sau, poate că mă înşel din nou… poate vroia să nu mai citească deloc, niciodată, mama ei de viaţă, că doar nu degeaba îşi tocea ea coatele de toată prostimea, citind cărţi d-alea grelele în condiţii nedemne de o don’şoară cultivată.