Julius Constantinescu
Într-o zi, cred că sunt vreo doi ani de-atunci, m-a rugat un amic să merg cu el până la Bricostore, că i se făcuse nevesti-sii poftă de ceva bun.
Abia intrasem când, printre nişte cutii de vopsea epoxy şi ulei de vaselină, l-am văzut pe un tip de la OTV la standul cu suporţi de pile, încuietori şi glisiere tip şină sau cu role. În timp ce amicul zburda fericit prin lumea magică a adezivilor pentru gresie şi faianţă, a chiturilor de rost şi a gleturilor de interior pe bază de ipsos, iar eu mă întrebam dacă după gagicile din Bricostore ar trebui să fluier şi să fac remarci muncitoreşti, tipul de la OTV nu dădea vreun semn că ar intenţiona să se mişte din loc; la un moment dat, chiar m-am gândit că lucrează acolo, o fi având şi omul un serviciu, nu poţi trăi din OTV.
Peste vreo câteva minute, cât pe ce să dea peste mine Cristian Pîrvulescu (de fapt, chiar mi-a părut rău că n-a dat, pentru că nu mai auzisem de mult nişte banalităţi). “Hait”, îmi zic, “poate-l văd şi pe Pleşu târând după el o maşină de tăiat şi fasonat oţelul beton”. Moment în care dau nas în nas cu un amic, nu-i dau numele, că s-a însurat între timp: “Mă, n-ai văzut-o pe gagică-mea?” (gagică-sa, cunoscută nouă din îndrăgita revistă “Playboy”).
De-atunci, n-am mai avut curajul să calc prin Bricostore, m-a cam speriat numărul mare de celebrităţi. Şi nici stofă de ziarist n-am, ca Woodward şi Bernstein, care cred că tot pe la Bricostore au prins afacerea Watergate, când au văzut doi tipi cunoscuţi de la Partidul Republican cumpărând nişte prize de perete.