Uneori, dreptatea pare un vis prea îndepărtat, mai ales atunci când te pierzi printre dosare, termene de judecată, avize și, din păcate, răspunsuri care se lasă așteptate. Dar există, undeva, la Strasbourg, o instanță care funcționează ca un soi de ultim adăpost pentru cei care nu și-au găsit dreptatea acasă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) nu e doar o instituție rece, ci poate fi percepută de mulți ca o șansă, poate chiar ultima, de a fi ascultați și de a primi o reparație.
Asta e teoria. Practica, însoȓ, poate fi puțin mai complicată. Pentru că, în mod normal, când CEDO decide că statul X a greșit față de cetățeanul Y, te-ai aștepta ca statul respectiv să-și recunoască eroarea și să repare ce e de reparat.
Dar, hai să fim sinceri, lucrurile nu merg mereu așa. În teorie, statele membre ale Consiliului Europei s-au obligat, prin tratate, să respecte hotărârile CEDO. Ba chiar, articolul 46 din Convenție spune clar că aceste decizii sunt obligatorii. Doar că realitatea are, adesea, o logică mai încălcită decât o pagină de tratat.
Mecanismul de supraveghere și realitatea din teren
După ce Curtea dă un verdict, adică spune, de pildă, că unui cetățean i-au fost încălcate drepturile, vine rândul statului să repare ce poate. Aici intervine Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei, care stă cu ochii pe state și le întreabă, cum s-ar zice, „ce-ați făcut cu hotărârea asta?”. Răspunsurile sunt variate.
Unele state se mișcă repede și aplică decizia, altele mai trag de timp. Poate din lipsă de bani, poate din comoditate sau poate, pur și simplu, din lipsa unei voințe reale de a schimba ceva.
România, ca să dăm un exemplu că nu vorbim din auzite, a fost de multe ori în situația de a fi condamnată de CEDO. Problemele nu lipsesc, iar unele decizii, chiar dacă favorabile cetățeanului, rămân pe loc. Despăgubirile ajung greu, modificările legislative se fac încet, uneori prea încet, iar cetățeanul rămâne cu o hotărâre pe hârtie și cu speranța că, totuși, ceva se va schimba. Din ce am observat eu, când sistemul trenează, omul de rând e cel care are de suferit.
Obstacole, motivații și finețuri politice
Desigur, nu e totul alb sau negru. Uneori, e greu să aplici imediat ce cere CEDO. Se poate ca hotărârea să impună schimbări serioase, poate chiar revizuirea unor legi sau a unor decizii vechi. Dar, încetarea unei nedreptăți cere curaj. Asta e provocarea. Mai apare și acea tensiune despre care rar se vorbește cu glas tare: orgoliul național.
Unele state se simt atinse încând o instanță externă le spune că au greșit. E ca atunci când un prieten ți spune verde-n față ce n-ai vrut să recunoști singur. Unii acceptă, alții se încurcă în explicații.
Totuși, pe ansamblu, majoritatea statelor aplică, până la urmă, deciziile. Nu rapid, nu mereu cu entuziasm, dar o fac. Iar între cei care țin pasul cu aceste cazuri se află avocații specializați în drepturile omului. Sunt oameni care, uneori, nu doar înțeleagă legea, dar empatizează cu omul care bate la ușa lor. Cine caută un avocat CEDO in Bucuresti, de exemplu, nu caută doar un profesionist, ci un partener în lupta cu morile de vânt administrative.
Gânduri la cald, dintr-un colț al Europei
Am stat să mă gândesc de multe ori ce simte un om când primește o hotărâre favorabilă de la CEDO. Bucurie, da, dar și un fel de oboseală amestecată cu speranță. Pentru că drumul nu se oprește acolo.
Vine partea de aplicare, care poate fi mai grea decât procesul în sine. Din ce-am văzut, și am tot discutat cu oameni prinși în astfel de cazuri, victoria reală e atunci când hotărârea devine fapt. Când nu mai stă pe o hârtie, ci aduce o schimbare.
Sigur, sistemul european de protecție a drepturilor omului nu e perfect. Dar el funcționează. Uneori mai greoi, alteori surprinzător de eficient. În fond, respectarea deciziilor CEDO nu ține doar de reguli scrise, ci de respectul față de om.
De acel împuls de a ți recunoaște greșelile și de a le îndrepta. Fiecare stat, fiecare funcționar care aplică o astfel de decizie contribuie, vrând-nevrând, la această idee simplă, dar puternică: dreptatea nu e un moft, ci o datorie.
