Daily Cotcodac

Trolezi şi câştigi o imprimantă multifuncţională HP

Până mâine, când vom acorda din nou sincere felicitări la concursul nostru de mimă cu pisici, încercăm să vă băgăm pe gât o imprimantă multifuncţională HP. Regulamentul e foarte simplu: noi vă dăm titlul unui text excelent pe care nu l-am scris încă, iar voi faceţi glume. Cea mai bună glumă (presupunând că va exista una căreia să-i putem spune astfel) va fi premiată cu imprimanta de care ziceam, oferită cu generozitate de Boemul.

Premiul se ridică de la redacţie – deci, stabilim ulterior cârciuma în care ne vedem. Berea o dă tot Boemul, că l-am scăpat de imprimantă.

Foarte important: premiul nu se trimite nicăieri, trebuie ridicat personal.

Iată şi titlul excelentului text pe care nu l-am scris încă: „Cum ar arăta lumea dacă Dumnezeu ar fi însurat”.

Doamne-ajută!