Zonga

Vezi mai multe video din reclame

O să revin cu poze de la cheful de aseară, pe măsură ce le descarc ilegal de la cei care le-au făcut. Momentan să facem cunoștință cu îndrăgitul Vlad Petreanu de la Vacanța Mare, supranumit Femeia fără barbă, aici într-unul dintre cele mai inspirate momente ale carierei. Lângă mine – Denisuca. Lângă Petreanu, încercând să-și mascheze stânjeneala – Ionela Năstase.

Foto: Cristi Șerb

Iată un mic fragment din manualul de istorie de clasa a V-a. Din păcate, n-am reușit să fac rost și de un manual de gramatică, fiindcă încep tot mai mult să am bănuiala că ultima recomandare a Academiei e să pui virgula între subiect și predicat (am văzut foarte des asta și în ziare, iar pe ziariști chiar nu pot să-i suspectez că nu știu să scrie).

De asemenea, aș mai avea o bănuială, și anume că după „Și chiar când reușeau” lipsește o virgulă.

În fine, ultimele două virgule semnalate respectă gramatica patentată de GSP („jucătorul lui Inter Milano, Cristi Chivu, s-a accidentat aseară la antrenament”). Căci altfel, după gramatica învățată în anii ’80, rezultă că în Beoția exista un singur fermier, pe nume Hesiod.

Vă rog să rețineți că am pus virgulă după „fermier”, fiindcă altfel, dacă scriam „exista un singur fermier pe nume Hesiod”, rezulta că în Beoția erau mai mulți fermieri, însă doar pe unul îl chema Hesiod.

Cam asta a fost lecția pregătitoare de astăzi, de mâine trecem la citate din Faulkner.

Foto: Cms și Cougar (da, cu acel aparat)

Și închide în mijlocul propoziției.

Te felicităm pentru simțul umorului, care la tine pare înnăscut. De asemenea, îți transmitem sincerele noastre condoleanțe.

Am fost și eu în Piața Universității, dar numai ca să adaug o pată de culoare (neagră, n-am avut altă geacă mai potrivită cu contextul), fiindcă deontologia nu-mi permite să protestez. Domnul director Julius Constantinescu ne-a atras atenția la ultima ședință de management că, dacă ne prinde că încălcăm etica jurnalistică și nu mai suntem echidistanți politic, vom suporta consecințele și se va merge până la a ne disponibiliza pe capete de la Daily Cotcodac Holding. Nu-mi permit așa ceva, fiindcă acesta e singurul trust de presă care dă salariile la timp. Așa că doresc să-i demonstrez că nu am fost acolo degeaba, ci am cules material documentar pentru un reportaj în exclusivitate, la cald, dacă pot să mă exprim așa în luna ianuarie.

Am scos un carnețel, gest care era să mă coste un pumn de la un dinamovist cu glugă și-o percheziție spontană de la un SRI-ist tot cu glugă, și-am început să notez ce scrie pe pancarte.

JOS TAXA AUTO HOȚII. Această viziune a autorului asupra punctuației m-a împiedicat să-mi dau seama dacă vrem să scăpăm de taxa auto și de hoți sau vrem doar să scadă taxa auto și ne semnăm, pentru conformitate, “Hoții”.

JOS BĂSESCU, UDREA ȘI OPRESCU! Asta e ca și cum m-aș duce eu acum pe Fâșia Ghaza și-aș striga în portavoce «Jos Israelul și Palestina!».

ARAFAT, UN OM ADEVĂRAT, BĂSESCU, UN OM DE……. ! Așa scria și acolo, cu puncte-puncte, probabil că CNA-ul are și competențe stradale. Studiile arată că 98% din românii cu vârste cuprinse între 25 și 55 de ani, cu studii medii și superioare, ar pune în locul punctelor cuvântul «căcat». Restul de doi la sută au indicat următoarele preferințe: fătat, căpătat, scăpărat, pupat.

VA SOSII CLIPA CÂND VEI PLĂTII. Probabil că asta e clipa când sosiile de care e vorba aici vor venii și vor simții cum e să creăm o altă lume pentru copii noștrii.

UNDE SUNT DOCTORII, PROFESORII ȘI ACTORII BUCUREȘTIULUI? Am încercat să le spun, dar răcnea unul cu portavocea-n capul meu. Doctorii adunau oasele viscerocraniilor colaterale, urmare a dialogului jandarmeriei române cu protestatarii pașnici. Profesorii erau acolo, în piață, printre ei, dar așa cum li se întâmplă și-n clasă, nu-i asculta nimeni. Iar actorii erau la o zvârlitură de taxi, în Centrul Vechi, unde se puneau în scenă câteva halbe nefiltrate și piesa de dubioasă rezistență Monoloagele vaginului.

DE-ACUM ÎNAINTE, NU MAI DĂM ÎNAPOI. Am crezut că e o glumă gândită, un aforism. M-am apropiat de cel care deținea copyright-ul pe bucata de carton. Eram la o jumătate de talpă de el, când doi tipi eleganți, cu ochii albaștri, mi-au luat-o înainte și l-au apucat fiecare, foarte finuț, de câte un braț, pe subtilul protestatar. Voiam să sun la o televiziune și să pârăsc în direct că securitatea intimidează demonstranții. Atunci i-am auzit pe cei doi purtând o discuție cu încercuitul : «Stimate client, suntem de la banca unde aveți împrumutul și am vrea să ne explicați mai pe larg aserțiunea asta bulversantă conform căreia nu mai dați înapoi».

În vremea studenției mele, prin anii ’90, mai exista încă solidaritate între români. De pildă, dacă te întâlneai prin oraș cu vreun amic și acesta era însoțit de o cucerire recentă, era de la sine înțeles să-l oprești și să-l rogi umil să te mai aștepte o săptămână cu suta aia de mărci.

- Nu-i problemă, mi-i dai când ai, răspundea amicul, făcându-ți cu ochiul, iar fata rămânea impresionată de înțelegerea și generozitatea de care proaspătul ei iubit da dovadă față de prietenii săi.

Un gest frumos, să recunoaștem, pe care, din păcate, nu-l mai întâlnim la tinerii din ziua de azi.

Pentru a întări cele spuse mai sus, voi povesti o întâmplare din acele vremuri din care se va vedea că lucrurile stăteau într-adevăr așa, spre pilda și învățătura cititorilor noștri mai tineri.

Ilie era un student liniștit. Nimeni nu-și amintește să fi fost implicat vreodată în vreun scandal, deși bătăile izbucnite la cârciumile din apropierea căminelor nu erau un eveniment tocmai rar. Căpătase numele de „Pensionaru” – în parte datorită firii sale blajine, în parte pentru că, la cei 23 de ani ai săi, părea mai în vârstă decât toți asistenții de la universitate.

Într-o seară, după ce a făcut un duș – în sine un fapt suficient de îngrijorător – și s-a ferchezuit timp îndelungat în fața oglinzii la baie, a scos din dulap o sticluță cu parfum, din care s-a stropit din belșug. Ăștia din cameră, să leșine.

- Ilie, da’ de când ai tu parfum?
- Am, a mormăit Ilie, că nu era lung la vorbă.

Când l-au văzut în cămașă și punându-și sacoul, pe care nu-l purta decât la examene, au înțeles că e groasă.

- Ilie, doar nu te-ntâlnești cu vreuna!

Asta era, într-adevăr, ceva neobișnuit, fiindcă Ilie nu fusese văzut niciodată în compania unei femei.

Cât l-au cusut, cât l-au descusut, n-au scos nimic de la el. Ilie tăcea mormânt, își potrivea cărarea cu pieptănul și, când a terminat cu dichisitul, a ieșit pe ușă și dus a fost.

- După el!, au strigat pehlivanii, și într-o clipă au fost gata.

Au coborât strada Republicii după el, la o distanță sigură, și l-au urmat până ce a intrat la Croco. Au rămas peste drum, fără să-l scape din ochi, căci cofetăria Croco avea vitrine mari și-l puteau vedea bine. După o vreme, Ilie a ieșit însoțit de o femeie care-l ținea de braț.

- La Conti!, s-a dat semnalul, și au tulip-o în galop până în capătul celălalt al străzii.

Acolo, și-au tras sufletul și, tocmai când se pregăteau s-o ia în sens invers ca să-i iasă în cale, ca din întâmplare, lui Ilie, a picat de la școală și al treilea coleg de cameră.

- Băi, l-au informat ăștia doi, vine Ilie de la Croco cu una. O luăm pe rând încolo, să-i facem o bucurie.

Și iată-i pe cei trei tovarăși ai lui Ilie, la distanță de 50 de pași unul de altul, mergând agale pe strada Napoca și dând nas în nas cu Ilie.

- Salut, Ilie!
- Ăăă…
- Mă, când îmi dai banii ăia înapoi? Ai zis că mi-i dai săptămâna trecută…
- Ce-ai, bă, ești nebun??
- Aaa, a zis lung ticălosul, zâmbind cu subînțeles și trăgându-i cu ochiul lui Ilie așa fel încât să fie sigur că-l vede și fata, mi-ai dat banii, așa e. Uitasem!

Și a ridicat teatral din umeri, ca să nu existe nici un dubiu că minte intenționat ca să-și repare gafa. Până să-și revină Ilie, s-a făcut nevăzut.

Un altul poate l-ar fi luat la bătaie pe cel de-al doilea coțcar imediat ce l-ar fi zărit. Nu și Ilie – el era o fire prea blajină, și, în plus, încă nici nu înțelesese prea bine ce i se întâmplase.

- Noroc, Ilie! Ai făcut rost de banii ăia? Mă, luni trebuie să-mi plătesc căminul, vezi cum faci, te rog.

Și din nou sceneta cu gata – chipurile, văzuse fata prea târziu.

Al treilea a întâlnit un Ilie pământiu, cu privirea grea. Dar avea avantajul că el venea de la școală, putea pretinde că s-au întâlnit întâmplător.

- Salut, Ilie!
- Hmm!
- Ce-ai, mă?
- Hmm!

A făcut cunoștință cu prietena lui Ilie, au vorbit de școală, a fost bine. Nu se întâlnise cu nimeni, nu știa nimic, întâlnirea a decurs amical. La sfârșit, a fost chiar binevoitor, așa cum îi stă bine unui prieten:

- Nu mai merg mâine la decan, nu-mi mai trebuie sacoul. Ține-l cât ai nevoie.

A doua zi, Ilie și prietena lui s-au despărțit. Motivul nu s-a aflat niciodată. Știți cum e Ilie – ce să scoți de la el?

Oare mă crede vreun sufleţel că-s in tren şi am doi naş care se uită la texas killing fields pe laptopu meu şi o vrut să-mi dea zece lei da am refuzat că am zis că orişicum nu mă crede nime că naşu mi-o dat mie banu nu io la naşu şi că in gară in teiuş am fost acostată de un domn negru bine care mi-o spus că el fură din spania, ii plin de bani şi vrea o relaţie serioasă cu o domnişoară care să il inţăleagă şi după ceia o plecat, şi o venit altu să mă avertizeze că să nu vorbesc cu ţăgani şi o cerut număru de telefon şi io am zis că nu vorbesc cu ţăgani că m-o invăţat un om cu suflet şi el s-o stropşit, da ce, io-s ţăgan, şi după aia o plecat in centru? Mă crede o laie.

Mă despărțisem nu de mult de iubita care răspundea la apelativul „Pisi”, aveam o relație nouă. Dormise doar de vreo două, trei ori la mine, trăiam una dintre primele scene domestice împreună, atât de frumoase: eu, tolănit în fotoliu, spărgeam semințe și mă uitam la un meci, ea, în bucătărie, ținea să mă impresioneze cu talentul dumneaei într-ale gătitului. La un moment dat, bagă capul pe ușă:

- Auzi, unde ții făina?

- Habar n-am. Sun-o și tu pe Pisi și întreab-o.

PS: Nu încercați asta acasă.

Sezonul serbărilor de Crăciun la grădiniţe tocmai a trecut, și suntem convinși că v-ați descurcat de minune făcându-vă de râs și fără ajutorul nostru. Pentru cititorii care însă abia la anul îl dau pe ăla micu’ la grădi, iată și câteva sfaturi care ar putea fi de folos.

Preliminarii:
1. Încercaţi să nu vă spălaţi în ziua serbării. Cel mai bine ar fi să nu vă spălaţi cu o săptămână înainte de serbare. Pentru rezultate excelente ar fi bine să nu vă spălaţi mai ales pe dinţi, tot aşa, vreme de o săptămână.

2. Dacă nu aveţi un copil mai mic decât cel care participă la serbare, atunci ar fi bine să încercaţi să faceţi rost de unul de prin vecini. Orice mămică este bucuroasă să scape de bestia urlătoare pentru câteva ore. Copilul mic nu trebuie hrănit/adăpat/schimbat/odihnit înainte de serbare.

3. Luaţi cel puţin două aparate de fotografiat cu dumneavoastră. Este interzis să cumpăraţi baterii noi sau să puneţi acumulatorii la încărcat cu o seară înainte!

4. Cu 10 minute înainte de începerea serbării trimiteţi minim 10 SMS-uri cu conţinutul „SUNAMA!”

Participarea:
1. Încercaţi să ocupaţi un loc care să blocheze aria vizuală a cât mai multor părinţi. Este de preferat primul rând de scăunele, doar să nu staţi aşezat! Trebuie să vă ridicaţi în picioare pentru a fotografia de cât mai multe ori.

2. Să nu uitaţi acasă copilul mic! Chiar dacă este la vârsta la care abia gângureşte arătaţi-i frăţiorul şi puneţi-l să îi facă cu mâna. Îndemnurile trebuie rostite cu voce tare. Dacă cel mic nu plânge cu sughiţuri în timpul serbării de foame/sete/plictiseală trebuie neapărat să îl ciupiţi! Când urlă mai cu spor priviţi cu descurajare în jur şi zâmbiţi pentru a găsi înţelegere. Sub nici o formă nu părăsiţi încăperea în care se desfăşoară serbarea câtă vreme cel mic zbiară din toţi rărunchii!

3. Protestaţi vehement dacă cineva încearcă să întredeschidă o fereastră! Cel mic poate răci!

4. Când aerul din încăpere este destul de îmbâcsit, curg apele de pe toată lumea şi simţiţi că mâzga de la subţioară şi-a atins potenţialul olfactiv maxim este momentul să ridicaţi mâinile în sus şi să vă foiţi pe scaun. Din două în două minute aplecaţi-vă spre vecini şi puneţi întrebări stupide: „Nu-i aşa că e o serbare frumoasă?” Puteţi încerca şi să criticaţi costumele diverşilor copii, nu se ştie, poate aveţi noroc să vă adresaţi chiar părinţilor lui! Nu uitaţi să vorbiţi cât mai aproape de faţa interlocutorului!

5. Este interzis să puneţi telefonul mobil pe silent sau să îl închideţi. Răspundeţi la absolut toate apelurile din timpul serbării şi strigaţi tare „NU POT VORBI ACUM! SUNT LA SERBARE!”

6. Când apare Moş Crăciun trebuie să vă înghesuiţi peste copii pentru a vă asigura că odrasla îşi primeşte cadoul. Părăsiţi grădiniţa imediat fără să îi mulţumiţi educatoarei pentru efortul din timpul anului!