Antrenorul echipei Șahtior Donețk, Mircea Lucescu, a fost implicat astăzi într-un accident rutier, în București. Mai exact, mașina sa a fost lovită de un tramvai căruia antrenorul român nu i-a acordat prioritate.

Starea lui Mircea Lucescu nu este totuși gravă, medicii de la Spitalul Universitar auzindu-l pe acesta urlând, acum câteva minute, la telefon: “E o rușine! I-am spus și lui Guardiola! Nu se poate așa ceva! Și la mine acasă mă fac cu tramvaiele”.

În urma accidentului rutier suferit astăzi de antrenorul român, echipa Șahtior Donețk nu s-a calificat, acum o lună, în primăvara europeană.

Dacă nu dai share acestui text, sigur faci jocul echipelor bogate ale Europei, care nu ne vor la masa lor!

Iubita noastră echipă locală, Înfrăţirea Hărman, trecea prin momente grele. Câteva meciuri fără victorie, să tot fie patru, aduseseră oficialii clubului pe culmile disperării. Asta în condiţiile în care, în vară, veniseră o grămadă de jucători de la proaspăt desfiinţata Forex Braşov, echipă de liga a treia. Miliardarul de-acolo, un amic de-al meu, nu mai pare dispus să susţină fotbalul, în condiţiile în care la un moment dat putea promova chiar în prima divizie (a pierdut barajul în faţa Urziceniului).

Înfrăţirea este o echipă cu tradiţie în fotbalul românesc, fiind înfiinţată în 1944, ceea ce nu se poate spune, de exemplu, despre Universitatea Craiova. Cele mai spectaculoase meciuri au loc în pauza de iarnă, când echipele de la Bucureşti vin pentru pregătirea de la munte şi ne caftesc la scoruri de minimum 6-1. În timp ce alte echipe joacă amicale cu tot felul de desculţi de prin liga a patra germană, echipa noastră joacă amicale cu primele cinci clasate din Liga 1. E o chestie, nu?

Dar, cum spuneam, au venit vremuri grele şi pentru noi. Soluţia se afla, evident, tot în curtea noastră, la mine pe stradă. Dorel Frunzea (proprietarul cârciumii aflate câteva case mai încolo), legendarul antrenor al echipei, un fel de Guy Roux, s-a reîntors la club să pună lucrurile în ordine. De numele său se leagă cea mai mare performanţă a clubului, promovarea în liga a 4-a în 1994, la nici jumătate de secol de la înfiinţare. Acesta a preluat funcţia de director tehnic şi a numit trei veterani ai echipei antrenori secunzi. De-aici, glorie!

În momentele astea grele m-a chemat şi pe mine amicul meu alintat “Interlopul” la un meci al echipei ce avea să marcheze reîntoarcearea lui Frunzea. S-a văzut imediat mâna maestrului, i-am desfiinţat pe cei de la Cetate Rupea-Homorod cu un sec 6-0. Unul din goluri a fost marcat de un fost portar al Forexului, reprofilat atacant, că aveam deja prea mulți portari în lot. O săptămână mai târziu i-am spart şi pe rivalii de-o viaţă de la Olimpia Sânpetru, în derby-ul judeţean, doar 3-0. În ultima etapă, desfăşurată recent, i-am sugrumat pe cei de la Carpaţi Berivoi. Era 3-0 la pauză pentru noi iar meciul s-a întrerupt că ăia aveau un eliminat şi patru accidentaţi.

Am plecat să facem procesul etapei la cantina CAP-ului, deţinută tot de directorul tehnic. Preşedintele clubului, onorabil domn şef de post, n-a putut să fie cu noi, era la muncă. Vreme de câteva bastârci de vin bun, de la ţară, am creionat strategia pentru acest sezon precum şi ambiţiile pentru sezonul viitor. Am aflat astfel că Frunzea a fost coleg de cameră cu Rednic, pe vremea când jucau amândoi la Luceafărul. Apoi am aflat că s-a terminat vinul, aşa că ne-am deplasat la cârciuma de la mine pe stradă. Acolo am aflat că vecinul, socrul lui Emil Boc, este un tip de treabă şi chiar şi Boc, ginerele vecinului, premier al ţării, e un tip cumsecade care mai vine din când în când pe aici să stea de vorbă cu poporul. Emil Boc, din păcate, nu ne poate ajuta cu modernizarea bazei sportive, în primul rând pentru că nu l-a întrebat nimeni, şi în al doilea pentru că primarul nostru, un tip care susţine echipa din localitate fără să aibă habar ce-i aia fotbal, este penelist.

Am tot creionat strategia echipei până când pe masă a apărut o sticlă de Muscatel (100% struguri) şi am decis că e cazul să mă duc şi eu dracului acasă. Sunt convins că pe la ora aia până şi premierul dormea.

Bibliografie: Înfrăţirea Hărman, de la Agromec la TVR

Reclame peste text aproape imposibil de închis, link-uri spre țâțe din Click!, țâțe proprii, „vezi aici cine i-a învinețit ochii lui Nikolici”, sondaje pentru cretini, reportaje scrise de redactorul-șef în care Mihăiță Neșu e comparat cu Venus din Milo și texte scrise de redactori semianalfabeți gen Viorel Tudorache, căruia sensul cuvântului „dezinteresat” îi scapă – cam asta găsești în Gazeta Sporturilor dacă te încăpățânezi cumva să găsești ceva legat de sport pe-acolo.

Nu înțeleg de ce GSP insistă să se numească ziar de sport – practic, pare că nu-i lipsește nimic pentru a fi un cotidian quality.

PS: Viorel Tudorache, vezi aici ce înseamnă dezinteresat! Ești de acord?

Rege îi spune şi celuilalt patriot care abia bungheşte româneşte, Mihai de Hohenzolern. Asta deşi gagiul, la fel ca Hagi, s-a retras din activitate – “şi-a agăţat coroana-n cui”, cum ar spune Tolontan.

Văzându-l acum braţ la braţ cu Ion Iliescu, stau şi mă întreb dacă nu cumva Regele ăsta îşi va termina şi el al doilea mandat cu o flegmă la adresa lui Băsescu, cam ca regele Hagi pe finalul carierei, când scuipa arbitri mai des decât, astăzi, şutează Marica la poartă.

Post Scriptum:

Îi dedicăm acest text lui CristiP, unul dintre cititorii noştri la fel de inteligenţi ca regii pomeniţi mai sus, care, în urmă cu câteva ore, a trimis acest mesaj în spamul redacţiei: “Ma, oricum cu scrisul nu prea le aveti, vad ca bagati si politica pe post, n-am nici o remuscare sa va scot din reader. Hai pa! Mai revin cand mi-oi aminti.”

Întrucât ştim că mai sunt şi alţi doritori, vă anunţ că sper din tot sufletul ca acest text să fie atât de jignitor cât să batem recordul la dat afară din reader şi mesaje de genul “nu te mai citesc niciodată”. Sper să fiţi atât de jigniţi încât să ştergeţi history-ul din browser aşa cum faceţi de fiecare dată când căutaţi pornache şi pretindeţi că citiţi istorie.

Bumba este un jucător de fotbal deosebit de ghinionist. Aproape la fel de ghinionist ca Huidu, doar că n-are la fel de mulţi martori – la meciul de fotbal unde Bumba a fost torturat continuu, se aflau în tribune circa 11 spectatori rebegiţi de frig şi de vodcă. Bumba este unul dintre fotbaliştii selecţionaţi să joace în partida Sportul Studenţesc – FCM Tg. Mureş, transmis live pe un canal tv, sâmbătă. Nu ştiu în care dintre cele două echipe joacă Bumba. Asta deoarece cam toată partida am stat cu mâinile la ochi, ca să nu văd scenele de violenţă.

Comentatorii nu mai pridideau să constate vătămările lui Bumba: “Bumba a primit o lovitură neplăcută”, “Bumba a primit o minge-n plex”, “Bumba e faultat”, “Bumba a luat o lovitură-n plin”, “Bumba s-a ciocnit”.

Acum există mai multe posibilităţi. Fie Bumba ăsta e aproape la fel de ghinionist ca Huidu (mă scuzaţi că repet, dar îmi place poanta, e de actualitate), fie comentatorilor le place să spună tot timpul «Bumba». Îi înţeleg, şi mie îmi place să spun şi să scriu Bumba, cred că de-aia m-am şi apucat să fac materialul ăsta.

Atenţia mi-a fost captată de o propoziţie dadaistă: “Mingea ajunge la târnăcop”. Pe teren nu era niciun târnăcop, în schimb era un Târnăcop, aşa scria pe tricoul lui – dar iarăşi, să nu mă-ntrebaţi la care echipă juca. În acest timp, un antrenor normoponderal şi un antrenor cu obezitate de tip II se certau cu un arbitru de tuşă supraponderal. Un spectator cu obezitate morbidă i-a arătat un deget mijlociu grăsuţ unui spectator subponderal, care tăcu înspăimântat. Bumba se tăvălea pe jos, luase un şpiţ în fluierul piciorului. Un arbitru cu obezitate de tip I alerga după doi jucători. Norocul lui că jucătorii aveau obezitate de tip II şi asta sporea forţa de frecare, ei neavând o viteză peste limita admisă. Bumba era lat pe gazon, întins pe burtă, luase o piedică în calea marcării. Comentatorii aveau dicţie proastă şi turuiau. Bumba se văicărea în careul de 16 metri, cu tricoul pămătuf.

Încep să cred că Bumba e o poreclă derivată din bumbăceala alocată fotbalistului. Şi nu e exclus să fie aşa, că de exemplu pe tricoul unuia care se tot dezvinovăţea prin gesturi către copechipieri, în chip de “asta-i tot ce pot azi”, scria “Maxim”. Just! Din gura comentatorilor s-a auzit: “Mingea pleacă de la târnăcop şi-ajunge la maxim”.

În acest timp, un arbitru îl număra pe Bumba, aflat tocmai atunci în niţică moarte clinică.

Să n-o mai dăm după corcoduş. Chiar tatăl lui Neşu a declarat zilele trecute: “”Mi-a fost incredibil de greu să citesc Gazeta Sporturilor în ultimele două zile”. Bătrâne, suntem alături de tine. Nici noi nu putem citi tâmpeniile ălea.

Despre ce este, deci, vorba? De un reportaj despre viaţa fotbalistului Mihai Neşu, paralizat în urma unui accident la antrenament. Situaţia sa e tristă, dar nu aşa de tristă ca reportajul scris de Tolontan pe tema asta. Uitaţi aici link-ul, că presupunem că n-aţi citit – dacă aţi fi făcut-o, acum zăceaţi pe undeva dorindu-vă să muriţi.

Tolo e cam ca trollul nostru oficial, Cougar: pare inteligent, pare citit, dar nici dracu’ nu pricepe ce vrea să spună. Mergând pe primele două afirmaţii, lumea va fi tentată să spună că a citit aşa ceva, doar că realitatea şi BRAT-ul ne spun altceva. E simplu, toţi ştim scandalul cu Ridzi, dar ţine minte cineva ce a scris Tolontan acolo? Poate cineva să explice? Sunt oameni care au citit “Război şi pace” şi îşi pot aminti mai multe despre contele Bezuhov decât îşi amintesc ăia de citesc Gazeta Sporturilor despre Ridzi.

Aşa şi cu Neşu. E cutremurător ca un tânăr să nu se mai poată mişca, dar să ne explice şi nouă cineva ce legătură este între Neşu şi Venus din Milo (citeşte Mihai din Milos). Tolo, maestre, măcar joacă pe poartă şi compară-l cu direct cu Domul Invalizilor. Sau, că tot vă place vouă, la gsp, arta, cu “Lecţia de anatomie a doctorului Tulp”. Bagă mai multă cultură, maestre, futu-i morţii mă-sii de arbitru!

Bun, dacă aţi ajuns deja aici înseamnă că n-aţi intrat pe link-ul lui Tolo, ăia care au intrat nu mai vor să vadă ceva scris multă vreme de-aici înainte. Să vă ajutăm cu citate:

Ploaia bate în geamul gros al clinicii De Hoogstraat din Utrecht. Sînt 13 grade. Mijlocul de septembrie arată ca o vară pe care iarna o strînge în braţe într-o staţie de tramvai, ca să nu plece. Sînt frunze în aer.

Tolo, Julius sunt, hai să-ţi povestesc o chestie mişto. Treceam într-a cincea, eram în vacanţă la bunică-mea, sat Lipia, judeţul Buzău. Aveam pe vremea aia un caiet în care-mi notam diverse chestii, citate celebre, note de călătorie, impresii, metafore mişto, ştii tu, copilării de-astea de bagi tu prin Gazetă. Ee, cu caietul ăla am agăţat-o pe fata preşedintelui de CAP din sat, şi-acuma e mândră bunică-mea de mine, că fata era de familie bună. Ne-am pupat nebuneşte toată vara, nici la mare n-am mai fost ca să stau cu ea. Ne-am despărţit tot aşa, prin septembrie, ca-n Casablanca, eu pe scări în RATA de Buzău, ea cu lacrimi în ochi, fluturând o batistă cu iniţialele mele brodate pe ea. Tot aşa, erau frunze în aer.

Iar lucrurile degenerază:

De la orizontală, îşi plimbă mereu ochii, în stînga şi în dreapta, tronînd, o, Sfinte!, ca un rege microbist necruţător în patul său din centrul sălii de mese.

La metaforele astea, dragă Tolo, fata preşedintelui de CAP nu pricepea nimic. Ca să nu pară proastă, mă lăsa să o pipăi.

Iar în capitolul doi elevul repetent Tolontan se dezlănţuie

Nu înfrumuseţez şi nu omit nimic din detaliile vieţii fostului fotbalist al Stelei, al lui FC Utrecht şi al echipei naţionale, aşa cum am ajuns să le cunosc, incomplet, desigur.  Scriu despre o viaţă dusă sub anonimat, Mihai e înregistrat la clinică sub un amuzant nume olandez de familie tocmai ca să nu fie în atenţia nimănui! Scriu despre o viaţă în care Mihai stă conectat cu ceilalţi printr-un iPhone pe care-l comandă cu gura, “o propunere a mea, pe care mi-a executat-o omul de la Servicii Inovative şi Tehnice din clinică”. Există aşa ceva!

Am putea să comentăm despre comparaţiile penibile de liceean, despre metaforele de agăţat tocilare de-a opta şi alte căcaturi. Zic doar – Eftimie sunt – că pe vremea când am debutat eu în presă aveam un secretar de redacţie turco-tătar, un om îmbâcsit de presă, negru la suflet şi la chip, care citise multe mizerii la viaţa sa. Un om tânăr care părea mai bătrân ca legenda, înconjurat mereu de fum de Carpaţi, care de-ar fi văzut un reportaj ca ăsta m-ar fi dat afară în loc să-mi arunce textul în faţă rostind clasica frază: “Taie jumate şi schimbă-i titlu’”.

Aşa că, dacă ai inimă bună, dă like acestui text. Nu numai că Mihai Neşu trece prin drama de a fi paralizat de la gât în jos, trece şi prin aia de a nu fi orb şi surd să audă aberaţiile pe care le scrie presa sportivă despre el. Fii alături de el, Gigi afară din Ghencea!

RoseN Miss Daily Cotcodac este o fană înfocată a echipei Universitatea Cluj. O vrei la Steaua?

Pentru că, deşi Julius nu vrea să creadă, pur şi simplu oamenii iubesc mai mult pedofilii decât Universitatea Craiova.

Când a murit Craiova nu a fost breaking news la Realitatea sau Antena3. Nu şi-au întrerupt emisia să comenteze acest eveniment epocal. Nimeni nu l-a acuzat pe Mititelul de crimă prin neglijenţă. N-am văzut foşti amici ai Craiovei ieşind la televizor să spună cât de mult au iubit această echipă. Măcar pe Cârţu să-l fi văzut că sparge un geam în studio in memoriam. Pe Balaci, să jure 40 de zile de abstinenţă. Pe Emil Săndoi, să plictisească lumea. Pe Gică Popescu. Pe Cămătaru. Pe Piţi. Pe cineva să plângă cu lacrimi amare. Măcar pe Njock, dacă nu pe bulangiul ăla de Trică.

Nici măcar Mircea Lucescu, omul care a inventat absolut orice în fotbalul românesc, şi i-a lansat pe toţi fotbaliştii (pe ăia pe care nu i-a lansat, i-a recomandat), nu a zis nimic pe tema asta.

N-a ieşit nimeni în flash-mob-uri spontan organizate în care să dribleze fiecare, la sincron, ca Dorel Stoica. Nu s-au depus lalele la consulatul Olteniei de la Bucureşti. N-au existat gagii care să-şi refuze femeile – “în seara asta nu, dragă, mi-a murit Craiova şi vreau să respect asta”.

De fapt, singurul fraier care a ţinut stindardul sus a fost un ardelean născut în Cernavodă, pe numele său Julius C. Doar el, dintr-o garsonieră din Berceni, a simţit nevoia să închidă blogul lui mititel, să coboare loop-ul în bernă şi să afişeze un videoclip de pe youtube cu galeria cântând sau bucurându-se apropo de echipa de fotbal.

Dacă marea echipă a Craiovei nu s-ar fi bătut cu echipele Miliţiei şi a lui Valentin Ceauşescu, ci le-ar fi pupat în cur pretinzând că doar aşa se poate face fotbal în ţara asta, acum ar fi plâns-o toată Oltenia.

Pe o alee dintre blocuri, doi puşti cu şepci cu Rapid şi unul într-un tricou al Stelei îşi susţin favoriţii. În loc să profite de superioritatea numerică, cum făceam eu când eram mic (când mai mulţi craioveni reuşeam să încolţim un stelist în spatele blocului, ne jucam de-a Lăcătuş, adică îl scuipam şi-i scăpam un cap în gură), micii rapidişti încercau să-i facă în ciudă cu argumente de genul: “Bă, Pancone vă dă o sută de goluri când vrea el” sau “Herea vă dă craci la orice oră”. În loc s-o rupă la fugă, cum făceam eu când eram mic (când mă încolţeau mai mulţi stelişti, mă jucam tot de-a Lăcătuş, adică îmi puneam în valoare sprintul devastator, că dacă mă prindeau ne jucăm de-a Bumbescu), micul stelist îşi exprima convingerea că Bănel le face mucii hăţuri când vrea el. Înainte ca discuţia să degenereze într-un fel de “Procesul Etapei” (adică s-o ţină langa tot aşa vreo trei ore), cei doi rapidişti au început să scandeze cu sportivitate numele echipei favorite: “Ra-pid ce-fe-re, Ra-pid ce-fe-re!”.

Ce mi s-a părut remarcabil e că mica jigodie stelistă aştepta liniştită ca cei doi rapidişti să-şi termine versul, după care adăuga: “Să picaţi la anu-n B!”.

Şi când am ajuns la suma asta mi-a venit ideea care va scoate România din criză şi l-ar face pe Iisus să sară în sus de bucurie. Băi, nu avem stadionul ăla imens în Bucureşti? Ăla, fostul Lia Manoliu? Parcă tot vreo 250 de milioane a costat.

Păi ăla are o capacitate de 10 ori mai mare decât viitoarea CMN. Are spaţii de parcare, toalete, acustică bună, sisteme audio, poate fi acoperit. Tot ce mai trebuie pus e un altar mobil, ca scenele pentru concerte, şi gata. Bum, megacatedrală. Icoanele pot fi puse pe laterala terenului, pe spaţiile publicitare, sau pe tabela electronică. Dacă e nevoie de vitralii, ele pot fi înlocuite cu reflectoarele alea mişto care fac reclamă la Amstel pe teren.

Practic, mai multe religii şi-ar putea ţine slujbele acolo, că afişajul e electronic. În plus, slujbele sunt dimineaţa (parcă), deci seara se pot organiza în continuare meciuri de fotbal. Când nu e etapă se pot organiza chiar şi vecernii. Ce fain ar fi să vină Patriarhul Daniel la microfon şi să strige “Bună seara, prieteni!”, precum Cristi Minculescu!

Dar cel mai fain o să fie altă chestie. Practic, spectatorii ar putea să facă valuri mexicane de fiecare dată când bagă adjunctul de popă câte un Amin!

UPDATE: Domnule Mititelu, puteţi să vă bateţi singur şi să ne trimiteţi imaginile. Vă vom da banii. Suntem convinşi că 100 € v-ar prinde foarte bine, dar aveţi grijă, nu-i cheltuiţi pe toţi odată!