Dr. Ionuţ Şendroiu

(Continuare din numerele trecute: Pacientul francez 1 , Pacientul francez 2 )

Cu gâturile răsucite după un grup de bunăciuni care ciripeau în spaniolă, ne-am trezit în faţa porţilor de control. Mi-am luat tava şi am depus în ea portofelul, ceasul, paşaportul si biletul.
- Luanda? Tot Luanda?! Dar ce se întâmplă in Angola, mi-a zâmbit supraveghetoarea, privindu-mi catarama curelei. Vreo 50 de tipi au trecut pe aici cu bilete de Angola.
- Eşti nouă-nouă pe terminalul acesta, nu?! Ai mai puţin de o săptămână pot să pariez, i-am zâmbit, desfăcându-mi tacticos cureaua. Lufthansa are un singur zbor pe săptămână spre Luanda, de-aia zboară azi toată lumea spre Angola …
- Dar de ce sunt toţi pasagerii numai tipi? (more…

4mall

Cand prietenii mei au auzit ca vreau sa ma duc in Tanzania, aproape toti mi-au sarit in cap, ca sunt idiot (nu ca n-as fi, dar nu plecatul in Africa e demonstratia), ca sunt inconstient (acum ca m-am insurat, le dau si eu dreptate), ca acolo ma pot imbolnavi grav (desi de gripa zebrina n-am auzit pana acum) si ca ar fi bine sa ma gandesc de doua ori inainte sa plec (io n-am zis nimic, doar au presupus ei singuri ca am gandit ceva inainte).

Acum ca m-am intors viu, credeti-ma ca sunt doua variante plauzibile: ori Tanzania nu face parte din Africa, ori Continentul Negru este denigrat cu buna stiinta (probabil la ordinele vreunui mogul, ca alta explicatie nu vad).

Chiar daca e o munca destul de voluminoasa, o sa incerc sa enumar macar cateva din calitatile popoarelor africane: (more…

4mall

Societatea masaai are destule asemanari cu a noastra. De pilda, se pare ca femeile, indiferent de culoare sau credinta, nu se prea suporta. Motiv pentru care, daca un barbat decide sa isi cumpere alta nevasta, trebuie musai fie construita alta coliba. De aici si avantajul spatiului mic: nu poti avea parte decat de cicaleala unei singure neveste o data.

Presupun ca femeile vor fi de-a dreptul oripilate sa afle ca in satele masaai femeile sunt cele care construiesc casele, nicidecum barbatii (care nici macar nu au privilegiul de a fi lenesi, pentru ca sunt foarte ocupati sa plimbe vitele si sa se bata cu leii). Si tot pentru feministe, tin sa precizez ca Giraful ne-a asigurat in mai multe randuri ca muierile masaai nu cunosc sentimentul numit gelozie – deci nu se suporta din principiu, nu ca ar avea ceva de impartit. (more…

Julius Constantinescu

Sunt eu, ăla mare, ultimul.

Am înţeles că s-a întors Petreanu. Să fie sănătos, eu sunt deja în Dâmboviţa. Să vă spun şi cum am ajuns acolo.

Sâmbătă, şi-a adus baba aminte ce-i cu cheile alea de la vecinu’. A dat buzna cu punga de mâncare, da’ nu mai eram decât eu – pluteam cu burta în sus, îmi pierdusem cunoştinţa. A crezut că am murit şi m-a aruncat în WC. Acolo, apă curată, bogată în oxigen – mi-am revenit imediat. Nici n-am apucat bine să-mi vin în simţiri, că baba a aruncat apa împuţită din acvariu peste mine. Băi frate, zic, nu se poate să am aşa ghinion. (more…

Julius Constantinescu

Baba aia senilă n-a mai apărut de o săptămână. Precis a uitat că are un vecin care i-a lăsat cheile să-i hrănească peştii – domnul acela tinerel şi politicos, care sigur are o viaţă socială activă, deşi asta nu-l împiedică să-şi facă timp câteva ore ca să stea la cafeluţe cu babele din bloc, în fiecare seară.

Partea proastă e că am aruncat reactorul în aer, când am încercat s-o trezim pe babă din morţi. Apa nu se mai împrospătează, aşa că acum ne paşte şi asfixierea (more…

Julius Constantinescu

Deci bulangiul ăla a plecat în concediu şi-a lăsat o babă senilă din vecini să ne dea de mâncare. Baba vine în fiecare zi, da’ până descuie uşa uită de ce-a venit. Verifică geamurile, gazul, se uită vreo două minute – încearcă să-şi amintească dacă mai era ceva – şi pleacă târâindu-şi galoşii. Băi frate, ne dăm cu capul de acvariu, batem apa, facem bule – baba nimic, zici că-i ieşită la plimbare cu dricu’.

Am zis să facem zgomot, poate învie baba şi îşi aduce aminte care-i treaba cu vecinul, de ce are cheia lui. (more…

Astă-vară, amicul Petreanu – om de televiziune, blogger, piscicultor celebru – a plecat în concediu şi i-a lăsat pe ăia mici singuri acasă, să se descurce cum or putea. Ce s-a întâmplat acolo cât timp pe domnul Petreanu nu-l interesa altceva decât să se bronzeze uniform şi cum să se mai ghiftuiască, am relatat pe Amar de Zi într-un serial sugestiv intitulat “Zen d’acvariu, Memorialul durerii”. Pentru aceia dintre voi care nu l-au citit la vremea respectivă, îl reluăm pe Daily Cotcodac – evident, nu pentru că ar fi superb, ci pentru că, pur şi simplu, ne este lene să scriem ceva nou zilele astea.

Episodul I. Zen d’acvariu – peştii lui Petreanu rup tăcerea

Individul ăla ciudat care stă cu noi a dispărut de câteva zile. Păcat, tocmai începuse să ne devină simpatic.

Prima dată când l-am văzut, ne-a umflat râsul. Venise la magazin să cumpere un bol şi un caras auriu; a plecat târând după el un acvariu de 120 l, un fel de reactor nuclear şi un banc întreg de peşti (noi, adică). Marcel, băiatul de la pet shop care l-a convins că peştii aduc noroc, şi-a luat liber două luni şi-a întins-o la mare – nu te întâlneşti toată ziua cu fraieri de un asemenea calibru.

Tipul ăsta care ne-a cumpărat locuieşte într-un acvariu cu aer – el îi zice „apartament”, dar noi am mai fost şi în alte locuri şi ştim cum arată un apartament. (more…

Radu Pircă

România, 1937. Comisarul Moldovan împuşcă legionari şi speră că, dacă într-o zi o să se facă un film după viaţa lui, o să-l joace un actor bun, Bogart sau Gary Cooper, nu vreun pârlit din România. Ion Iliescu se joacă cu Pistruiatu’, copilul vecinilor, şi-i traduce Rahane: “Deci aici Rahan dă cu cuţitul în ţărănişti”. Tânărul Mihai, moştenitorul tronului, visează: “Ce tare ar fi ca atunci când mă fac mare să fiu pilot de încercare, nu oboseala asta de rege… Sau să fie o revoluţie şi să mă gonească bolşevicii, ca-n filme… N-am eu bafta asta.” În acelaşi timp, un localnic din Gherla îşi sapă grădina de legume. Printre roşii şi vinete găseşte ceva extraordinar: singura tăbliţă cuneiformă descoperită vreodată în Europa. Mai puţin extraordinar e faptul că nimeni în România nu o poate traduce, Oreste nefiind născut încă. (more…

Julius Constantinescu

În prima noapte după ce am aflat că atentatorul cu cerneală s-a mutat, am dormit prost şi am avut un coşmar îngrozitor. Am visat că nu doar vecinul de deasupra se mutase din cartier, ci şi domnul instructor de la şcoala de şoferi Teo care mi-a rupt ştergătoarele de la maşină, în urma unei neînţelegeri legate de locul de parcare. Se făcea că nu mai există şaormăria din Dristor, unde se strâng noaptea toţi interlopii şi maneliştii – în locul ei erau acum vitrine frumos luminate, în faţa cărora, din când în când, se oprea să caşte gura câte un cuplu ieşit la o plimbare nocturnă la străduţele liniştite ale sectorului 3. Am visat că nu mai exista picior de aurolac şi că poliţiştii de la Secţia 12 patrulează pe străzi (more…

Julius Constantinescu

Se întâmplă ceva ciudat. Vecina se îndrăgosteşte nebuneşte. Singur acasă. Cezar, Octavian si Julică.

De două săptămâni, se întâmplă ceva ciudat: e linişte. Fac duş şi nu se întâmplă nimic, pereţii nu mai bubuie; afişele din bloc au dispărut fără urmă, vin prieteni la mine în vizită şi nu urlă nimeni, ascult muzică noaptea şi nu trezesc pe nimeni. Nu mă las păcălit, ştiu că e o capcană. (more…