Julius Constantinescu

Când m-am mutat pe Şoseaua Mihai Bravu, primul lucru pe care l-am aflat a fost că mândria noului meu bloc este aceea că Mihaela Runceanu locuise acolo.

După vreo lună, în timp ce-mi plăteam întreţinerea, un bătrânel simpatic de la cealaltă scară m-a informat, cu nedisimulată mândrie, că Mihaela Runceanu locuise cu el pe scară. Ba chiar îi împrumutase, odată, o sticlă de ulei. (more…

Vivi Floricica

Dacă v-aţi întrebat vreodată cum o fi pe maidan, vă invit la mine în spatele blocului, pe seară, când vine lumea acasă şi să auziţi atunci bălăcăreli pe locurile de parcare. Există locuri de parcare şi locuri unde poţi parca. Bătălia se dă pentru categoria a doua. Am trecut şi eu prin asta, o adevărată plăcere (v-am zis că sunt mahalagioaică). (more…

Julius Constantinescu

Pe b-dul Decebal, încetinesc în dreptul restaurantului Rubby Tuesday şi îmbrăţişez cu privirea zona. Nu se vede nici un loc de parcare liber, nici pe Decebal, nici mai în spate, printre blocuri. Dintr-o gheretă albă de pe trotuar ţâşneşte un paznic, se opreşte cu vârfurile pantofilor pendulând periculos peste bordură şi înţepeneşte uşor aplecat de spate, aşteptând. (more…

Julius Constantinescu

Într-o mizerabilă zi de luni, îmi găsesc maşina lovită în parcare (pentru cititorii noştri din străinătate: nu, nu aveam nici un număr de telefon pe parbriz). Înjur ca ultimul chirurg şi, în loc să mă duc în treaba mea, mă duc la biroul de accidente uşoare.

Mă aşez la rând şi mă integrez rapid în comunitatea şoferilor care şi-au găsit maşina lovită în parcare. Mă împrietenesc cu un domn mustăcios, lovit şi el de ghinion tot luni dimineaţa. Deplângem amândoi soarta nefericită a conducătorilor auto civilizaţi, nevoiţi să trăiască într-o lume haină, în care Codul Rutier nu mai înseamnă nimic. (more…

Din numărul de la prânz: la două dimineaţa, un tip îmi smulge borseta de la gât şi sprintează printre blocuri. Mă reped pe urmele lui, alerg onorabil, dar nu pot concura cu un asemenea campion. Sun la poliţie, însă echipajul are nevoie de 20 de minute ca să parcurgă cei 400 de metri care despart Secţia 12 de locul unde mă aflu. Dacă omul avea şi-un cuţit, până apărea poliţia apucam să mă şi răcesc.

Îl descriu repede pe tipul care mă jefuise; ba, mai mult, le spun şi cu cine seamănă: cu Dragoş Bucur din “Băieţi buni”. “Care, tovarăşu’ lu’ Cabral?“. ”Da“. “E Buze“, zice poliţistul de la volan. Ne suim în maşină şi-o luăm din loc. Acasă la Buze, însă, sunt stinse toate luminile. Naşpa, nu putem intra. Tragem maşina mai încolo şi aşteptăm. Degeaba – Buze nu-i atât de tâmpit să apară acasă (sau, pur şi simplu, doarme şi habar n-are că a jefuit pe cineva). (more…

Julius Constantinescu

La cererea cititorilor, o să vă povestesc cum am fost jefuit mai demult în faţa blocului. Pentru că sunt băiat bun, n-o să vă ţin în tensiune ca Agatha Christie şi vă spun de la început că autorii n-au fost prinşi (spre uşurarea poliţiştilor de la Secţia 12, care sigur n-ar fi ştiut ce să facă în caz că ar fi pus mâna pe infractori; mă gândesc că i-ar fi întrebat tot pe ei: “Ia ziceţi, bă, ce vă fac alţi poliţişti când vă prind, care-s procedurile?”).

Era o noapte caldă de ianurie. Pe la două, gagică-mea a poftit la o şaormă, deci mi-am tras bocancii şi geaca pe mine şi m-am dus (da, ştiu, voi i-aţi spune : “dragă, e două noaptea, lasă-mă să dorm“ şi v-aţi întoarce pe partea cealaltă. Ce să vă spun? Succes!). (more…

Julius Constantinescu

Într-o seară, mă uitam liniştit la televizor, când sună la uşă doamna Bujor, cea mai simpatică vecină a mea din toate timpurile, Dumnezeu s-o odihnească. Era complet transfigurată.
- Domnu’ Constantinescu, ştiţi cumva ce s-a întâmplat la noi pe stradă?
Domnul Constantinescu tocmai trăsese un pui de somn, deci habar n-avea.
- Trotuarul din faţa blocului de la şaormărie e închis de poliţie cu bandă şi pe perete e plin de sânge. Acu’ cinci minute a trecut doamna Creţulescu pe-acolo.

Îmi sare brusc somnul şi-i reamintesc doamnei Bujor că locuim într-un cartier nesigur, în care bătrânele singure pot cădea oricând victime infractorilor de tot felul. (more…

Julius Constantinescu

Într-o zi, mă trezesc că-mi dă add pe messenger lor3na_2007. Si invitaţie pentru web-cam. Dau click. Din ecran îmi zâmbesc tâmp trei nătărăi, care compun o familie. Mama, Lorena, e o femeie undeva la 35 de ani, cu faţă de telespectoare fidelă a îndrăgitelor emisiuni “Ciao, Darwin!” şi “Să râdem cu Stela şi Arşinel” şi coafată impecabil, probabil pe undeva prin Berceni. Bărba-su e într-o ţinută lejeră, de casă, compusă din pantaloni de trening şi bustul gol, şi are pe braţ un tatuaj verde, simbol al apartenenţei la exclusivista castă a tractoriştilor, şoferilor de Stalowa Wola şi altor tătici. În fine, ultimul membru al familiei e un copil grăsun şi impertinent, un fel de mini-Ogică. (more…

Julius Constantinescu

Cristian B. crede în lucrurile de calitate şi nimic pe lumea asta nu-l poate împiedica să cheltuie o avere atunci când are nevoie de ceva. Trăieşte cu convingerea de nezdruncinat că un lucru, cu cât e mai scump, cu atât e mai util.

Când l-am cunoscut, tocmai îşi descoperise pasiunea pentru lucrurile de calitate. Stătea cu chirie într-un apartament modest din Berceni şi-i lipseau foarte multe lucruri, de la scaune până la maşina de spălat. |nsă cel mai mult îi lipsea un televizor nou. Si-a dat seama de asta când a văzut într-un magazin un televizor Panasonic cu ecran plat, pe vremea aia ultima cucerire a tehnicii, care costa salariul lui pe două luni. A venit mândru cu el acasă (prietenei lui i-a venit să-i crape capul) şi l-a aşezat pe o masă de plastic, singura pe care o avea. “Să vedeţi ce imagine are. Cristal!”, ne-a comunicat el, încântat. A trebuit să-l credem pe cuvânt, pentru că nu avea cablu (more…

Radu Pircă

Pentru ca exista riscul ca Daily Cotcodac sa devina prea intelectual si elitist, la fel ca OTV-ul, astazi am ales pentru voi cateva dintre cele mai halucinante versuri de manele produse in ultimii ani de niste fiinte umane. Sunt convins ca as fi putut embedui si clipurile de pe YouTube, dar mi-a fost lene si oricum nu v-ati fi uitat, pentru ca nu erau cu bukkake, sex cu mosi si alte chestii din astea de va plac voua.

E greu la inchisoare
in lanturi si in soare
e greu e greu e foarte greu
aicea unde-s eu
la 5 e desteptarea
la 6 e echiparea
la 7 beau cafeaua rea
Ar trebui ca Amnesty International sa intervina imediat pentru a pune capat tratamentului inuman din acest penitenciar, unde li se lasa detinutilor doar o ora sa se scoale ca lumea, inca o ora sa se imbrace si abia dupa aia li se serveste cafea de calitate inferioara. (more…