Julius Constantinescu

Ieri am plecat de-acasă la ora 13 şi am ajuns pe Şoseaua de centură la 17:15. Soarele asfinţea pe după nişte tiruri.

Am ascultat Rammstein, am vrut să fac pipi şi i-am scris prietenei mele că e liberă să-şi refacă viaţa dacă nu mă mai întorc. Pe site, l-am desemnat succesor pe Pircă.

În timpul ăsta, se poate ajunge cu automobilul de la Atena la Salonic sau cu avionul de la Frankfurt la Cairo. Cu nişte ghete bune, Bănel ar fi ajuns, probabil, la Vladivostok. Eu ajunsesem din Bucureşti până pe şoseaua de centură. (more…

Julius Constantinescu

În prima noapte după ce am aflat că atentatorul cu cerneală s-a mutat, am dormit prost şi am avut un coşmar îngrozitor. Am visat că nu doar vecinul de deasupra se mutase din cartier, ci şi domnul instructor de la şcoala de şoferi Teo care mi-a rupt ştergătoarele de la maşină, în urma unei neînţelegeri legate de locul de parcare. Se făcea că nu mai există şaormăria din Dristor, unde se strâng noaptea toţi interlopii şi maneliştii – în locul ei erau acum vitrine frumos luminate, în faţa cărora, din când în când, se oprea să caşte gura câte un cuplu ieşit la o plimbare nocturnă la străduţele liniştite ale sectorului 3. Am visat că nu mai exista picior de aurolac şi că poliţiştii de la Secţia 12 patrulează pe străzi (more…

Julius Constantinescu

Se întâmplă ceva ciudat. Vecina se îndrăgosteşte nebuneşte. Singur acasă. Cezar, Octavian si Julică.

De două săptămâni, se întâmplă ceva ciudat: e linişte. Fac duş şi nu se întâmplă nimic, pereţii nu mai bubuie; afişele din bloc au dispărut fără urmă, vin prieteni la mine în vizită şi nu urlă nimeni, ascult muzică noaptea şi nu trezesc pe nimeni. Nu mă las păcălit, ştiu că e o capcană. (more…

Julius Constantinescu

După o perioadă de acalmie, conflictul cu atentatorul cu cerneală a reizbucnit cu şi mai mare violenţă. E un război psihologic total, la capătul căruia asociaţia de locatari va fi o ruină fumegândă. Înclin să cred că bătălia finală se va da pe culoarele Spitalului 9, unde, în fruntea unei coaliţii internaţionale, îl voi zdrobi definitiv pe acest dement şi-l voi exila pe o insulă izolată, unde îl voi otrăvi lent cu săpun, şampon şi gel de duş.

Până acolo, trebuie să fac faţă războiului bileţelelor. Mi le pune în uşă dimineaţa, când dorm. Reproduc câteva: “Nu mai tropăi încălţat prin casă nesimţitule”, “Duşul se face la ore normale nu la 11 noaptea oamenii dorm atunci”, “Nu mai zbiera ca un animal la meciuri
animalule”. (more…

Julius Constantinescu

(continuare din numerele trecute; vezi Atentatorul cu cerneală si Jurnal de front)

În timp, vecinul de deasupra mi-a câştigat respectul, îi admir sincer tenacitatea şi inventivitatea care l-ar îmbolnăvi de invidie până şi pe motanul Sylvester. Câteva zile la rând, am găsit uşa la ghenă deschisă şi capacul ridicat. L-am bănuit din capul locului, dar am fost sigur că e mâna lui când am văzut că nu apare nici un afiş prin care locatarii să fie preveniţi că lăsarea uşii la ghenă deschisă se pedepseşte conform legii. Dacă nu a reuşit fonic, urma să mă asasineze olfactiv.

Pentru a mă îneca în mirosul pestilenţial al gunoiului, s-a sacrificat el însuşi (more…

Julius Constantinescu

Poliţia se spală pe mâini, trebuie să înving singur. Încerc să-l ucid, dar mă opreşte respectul pentru Codul Penal. Contraofensiva. Îmi taie cablul.

Într-o seară, aveam nişte prieteni în vizită la mine, beam ceva şi discutam tot felul de nimicuri, când se aude un ciocănit energic în uşă. Sting ţigara, mă ridic şi anunţ: “Îl omor”. Deschid uşa şi dau nas în nas cu doi poliţişti plictisiţi. Îi chemase noul meu prieten, stătuseră două minute în faţa uşii şi se convinseseră că nu e gălăgie; acum mergeau să-l amendeze că a chemat poliţia degeaba. “Dar să ştiţi că l-am mai amendat de câteva ori şi tot degeaba. N-ai ce-i face”. Deci, sunt pe cont propriu.

Sâmbătă dimineaţa, ora 9. Bubuie tavanul şi se cutremură blocul. Sar din pat, îmi trag bocancii în picioare şi ies val-vârtej pe uşă. (more…

Mutarea în Dristor. Noii mei vecini mă întâmpină cu căldură. Sunt victima unui atentat cu cerneală. O discuţie cu proprietarul.

Acum patru ani, m-am mutat în cartierul Dristor. Găsisem un apartament aranjat, chiria era destul de mică, iar proprietarul era un tip ok. Singurul lucru care nu-mi plăcea la apartamentul ăsta era că nu-i găseam defectul – eram convins că are cel puţin unul, experienţa m-a învăţat că trebuia să aibă unul.

Toată ziua, m-am învârtit prin casă căutându-l. Am verificat de zece ori instalaţiile sanitare, am demontat un panou de la baie şi am pipăit ţevile, am dat dulapurile la o parte, am căutat crăpături în perete, am verificat dacă ferestrele se închid cum trebuie, am întors casa pe dos şi tot n-am găsit nimic. “E clar, cade la primul cutremur şi mor ca un şobolan”, mi-am zis. După ce am stabilit că m-am mutat într-un sicriu, m-am liniştit. (more…

Julius Constantinescu

Feliată corespunzător şi ambalată în caserole albe de celuloză, ceafa de porc reprezintă unul dintre cele mai populare sortimente de la raionul “Carne” al oricărui hipermaket. Pe lângă un bogat conţinut caloric, ceafa de porc prezintă şi avantajul că se combină excelent cu piperul, usturoiul, ienihabarul, cimbrul sau coriandrul, preparându-se astfel felurite mâncături extrem de apreciate de către mase largi de consumatori.

Datorită faptului că este gustos şi uşor de preparat, sortimentul “ceafă de porc” se adresează atât familiştilor, cât şi nefamiliştilor, putând fi servit de familii compuse din 5 sau 10 membri, dar şi de către holtei convinşi, fete bătrâne, studenţi sau văduve. (more…

Julius Constantinescu

Aveam nevoie de nişte plicuri mari, simple şi ieftine. Funcţionarul de la poştă – un bărbat foarte tânăr, aproape un băiat – dă dezolat din umeri: au doar plicuri fie foarte mici – oricum, prea mici pentru ce am eu nevoie, fie foarte mari. În plus, pe dinăuntru au un fel de căptuşeală din plastic, care le face destul de scumpe. Parcă n-aş da banii.

- Staţi puţin, poate rezolvăm cumva, zice bărbatul. (more…

Julius Constantinescu

Vizavi de restaurantul lui Romică, lângă gura de metrou Dristor 2, e un non-stop destul de freaky. Mai demult, îi spuneam “La basarabeni”, din cauza faptului că vânzătorii degajau un aer prietenos, de oameni care nu-ţi fac absolut nimic dacă le dai portofelul şi obiectele de valoare în linişte. Apoi, basarabenii au dispărut subit (sper că datorau bani mafiei ucrainiene), iar în locul lor au apărut nişte fete foarte tinere. (more…