După sentința de ieri prin care a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, domnul Adrian Năstase, unul dintre cititorii fideli ai blogului nostru, a avut amabilitatea să ne ofere în exclusivitate o scurtă declarație pe această temă. Nu vom face nici un fel de comentariu pe marginea ei. Iată declarația domnului Năstase:
(more…
De la Cioro n-am mai avut un ministru de Externe așa cool. Să sperăm că-l numesc până diseară, să poată omul merge liniștit în club, să sărbătorească k lumea.

Foto: Blitz Magazine
Julius Constantinescu
Îmi vine greu să cred că Jandarmeria a asistat pasivă la organizarea huliganilor din Piața Unirii din ordinul expres al Puterii. Potrivit acestui scenariu, forțele de ordine n-au intervenit în nici un fel până ce nu s-a incendiat, spart și vandalizat Piața Unirii tocmai pentru a-i oferi lui Traian Băsescu violențele drept scândură de care să se agațe. Răstimp, ar trebui să credem, Traian Băsescu privea Bucureștiul arzând de la fereastrele palatului său bântuit de viziuni artistice, asemeni lui Nero.
(more…
Fiindcă am intrat în an electoral și politicienii se vor lupta din nou din răsputeri cu corupția, iată și o soluție simplă, la îndemâna oricui: noul telefon la care puteți semnala cazuri de corupție.

(more…
Afară e o vreme mizerabilă.
Dar încă e bine, să ne ferească Dumnezeu să ajungă Ponta și Antonescu la putere, că o să vedeți la anul în noiembrie ce înseamnă cu adevărat vreme urâtă.
Eu l-aş vota, pare un tip onest.
(more…
Fiindcă Daily Cotcodac este un site care nu face politică, încercăm să păstrăm tonul echilibrat, obiectiv şi sobru cu care v-am obişnuit şi vom prezenta cea mai importantă ştire a zilei în mai multe variante, urmând ca, funcţie de opţiunile dumneavoastră, să o alegeţi pe cea care vă convine.
(more…

În mod normal nu prea poţi să acuzi pe cineva de pupincurism câtă vreme tu însuţi eşti un cunoscut pupincurist, chiar Domnul nostru Iisus Hristos a spus: „Să ridice primul piatra ăla care nu şi-a pupat niciodată în fund patronul”. Însă, ca de obicei, Vuvuzel are şi o justificare perfect logică: măcar fundul pe care îl pupă el nu are bucile saşii, ci frumoase şi rotunjoare ca nişte obrăjori de copil, de nu te mai saturi să le pupi. (more…
Julius
Imaginile din Marea Britanie derulate pe ecranul televizorului sunt însoţite, invariabil, de aceleaşi etichete: huligani, adolescenţi scăpaţi de sub control, bande, jafuri. Pivotul central al evenimentelor – huliganismul, explicaţia cea mai la îndemână pe care o poate furniza statul, şi cea mai emoţională. (Citeşte continuarea pe Amar de Zi… )
Nu, nu în România Mare, acolo unde scrie tot soiul de mizerii fără ştirea lui Vadim Tudor, ci în cotidianul Curentul.

(more…