Julius Constantinescu

Într-o seară, ies cu o gagică în oraş ( ştiu că pare o poveste inventată, dar vă jur că aşa a fost). Foarte mişto gagica. Eu – simpatic şi spiritual, încercând să-i distrag atenţia de la fizicul meu. Bem o cafea la terasă, ne plimbăm prin parc şi continuu să las impresia unui tip inteligent şi finuţ – eram atât de mizerabil încât mă prefăceam interesat de problemele ei de serviciu (more…

Julius Constantinescu

La Peştera Urşilor (sau Bears Cave, cum îi spunem noi în Ardeal), am prins tura scurtă: era duminică, ultima tură. Se făcuse târziu, aşa că ghidul, înainte să ne trimită pe la căşile noastre, ne-a ţinut cursul intensiv de peşteri: a fost descoperită în anul cutare de minerul cutare, s-a creat acum jdemii de ani (am uitat imediat când; oricum, mai demult decât ultimul titlu câştigat de Craiova), are cutare număr de galerii, şi alte câteva chestii care ar plictisi până şi un speolog însurat. (more…

Adrian Călăraşu

Am un prieten care a vizitat o herghelie şi a avut ocazia să admire mândreţuri de lipitani şi pursânge. Ee, şi printre toţi caii de rasă şi de concurs, unu’ mic, da’ miiic, amărât, costeliv, vai steaua lui – cum zice un coleg de-al meu mai tuciuriu, un căluţ de ţi-era numai milă să te uiţi la el, d’apăi să-l călăreşti sau ceva. Şi avea o faţă… ziceai că a trecut prin amândouă războaiele mondiale şi prin vreo două cu turcii, aşa expresie avea pe faţă. (more…

Julius Constantinescu

Una dintre capcanele funcţiei de şef este aceea că trebuie să ştii în orice moment unde sunt subordonaţii tăi. Eu am aflat-o abia după ce fusesem numit şef al departamentului de Investigaţii la Transilvania Jurnal – prima mea funcţie de şef.

Cei doi reporteri pe care îi aveam în subordine erau Dan Ielciu (Maître, pentru prieteni) şi Ambrus Bela. Ambii erau imposibil de localizat. (more…

Julius Constantinescu

Amicul C. a ratat o mulţime de femei. Printre ele, o blondă superbă care contactase o hepatită exact când era pregătită să-i cedeze, o roşcată voluptoasă pe care o plimbase prin toate parcurile din Bucureşti, mutată cu serviciul la Timişoara înainte să i se dăruiască, una al cărei bărbat se întorsese mai devreme cu două zile din delegaţie, o bunăciune care ieşise cu el să-şi plimbe câinele dar, chiar în momentul în care între ei simţea că se înfiripă ceva frumos, javra idioată îşi înfipsese colţii în coapsa ei sidefie. Amicul C. a plimbat, a dus la film şi a jucat scrabble toată noaptea cu un întreg corp de balet, fără s-o bage însă, cum spunem noi, iubitorii de fotbal, în aţe. (more…

Julius Constantinescu

E o seară faulkneriană de vară. Prin ferestrele larg deschise pătrunde o mireasmă dulceagă de iarbă cosită şi muşeţel. Domnii studenţi îşi pregătesc examenele de a doua zi, făcându-şi fiţuici şi cosând pe interiorul sacoului batiste largi, în care încape neîndoită o coală ministerială. În căminele Politehnicii domneşte o atmosferă de seriozitate cum numai în mediile academice mai întâlnim în ziua de azi.

Să-i părăsim acum pe aceşti tineri studioşi şi să ne îndreptăm atenţia spre terasa “Cin-Cin”, aflată în apropiere. Junelui student la Drumuri şi Poduri nu îi stă defel mintea la examene, gândurile sale sunt în totalitate absorbite de chestiunea celor 1500 de mărci germane pe care le datorează, şi în special de perspectiva deloc plăcută de a da nas în nas cu creditorii săi. (more…

Julius Constantinescu

Suntem la începutul anilor ’90. În România încă nu există democraţie, economie de piaţă, legislaţie coerentă şi alte lucruri atât de scumpe românilor – sau, cel puţin, nu în cantităţi îndestulătoare. Şi, mai ales, încă nu există hipermarket-uri. În Ardeal, chiar şi membrii Vetrei Româneşti sunt nevoiţi să-şi cumpere mâncare din Ungaria, unde e mai ieftin.

Un spirit întreprinzător vede însă în orice lipsă o oportunitate pentru afaceri. (more…

Radu Pircă
Fiindcă azi e Sântul Ioan Botezătorul şi ieri a fost Boboteaza şi acum câteva zile au mai fost nişte sărbători, n-am reuşit să producem nimic genial pentru această după-amiază, aşa că tot ce putem să vă oferim e un text mai vechi, dar în ton cu ziua de azi. De departe cel mai bun lucru la textul ăsta ni s-a părut faptul că, după ce o să-l citiţi, o să vă gândiţi de două ori înainte de a lăsa comentarii de genul “Ce prost scrieţi în ultima vreme, pe vremuri aveaţi mult mai mult umor.” (more…

Neculai Boaru, din Paşcani, a deschis într-o dimineaţă frigiderul, ca să îmbuce ceva înainte de a pleca la serviciu. Brusc, şi-a adus aminte de două lucruri: că n-avea nici serviciu, nici mâncare. S-a scărpinat în cap – ceea ce nu i-a adus nici mâncare, nici serviciu -, apoi i-a cerut sfatul soţiei sale, Elvira. Elvira i-a sugerat să-şi ia un serviciu, caz în care poate că ar avea şi bani de mâncare. “Minte proastă, de femeie”, şi-a spus Neculai în sinea lui, după care l-a sunat pe văru-său, Petre Lupu, din comuna Valea Seacă (după nume v-aţi dat deja seama că e vorba de-o aşezare foarte înstărită, mai ales că e şi-n nordul Moldovei, polul bogăţiei în România), să-l anunţe că-i face o vizită. (more…

Julius

Nicolae B. mergea de mulţi ani cu trenul de navetişti Dej-Apahida. Încă din tinereţe observase, cu spiritul ager specific ardelenilor, că trenul porneşte şi daca n-are el bilet. Prin urmare, Nicolae nu-şi lua niciodată unul (mai ales că, observase şi asta mai demult, biletul costă bani în gara din Apahida). (more…