Julius Constantinescu

Pentru că săptămâna asta nu aveţi chef de muncă din cauză că n-aţi avut week-end cultural pe Daily Cotcodac, publicăm astăzi un text care vă va duce cu gândul la cultură – în sensul că e scris sobru, fără nici un fel de glume.

Săptămâna trecută am intrat într-o librărie Humanitas (aveam un mic capital de cheltuit, nu vă speriaţi, nu sunt genul care sparge aiurea banii de ţigări şi de bere). Mi-am sucit gâtul în toate poziţiile încercând să găsesc un titlu de Tacit, Sallustius, Suetoniu, Flavius Josephus sau Cicero, dar pesemne că editura nu-şi permite să le plătească drepturi de autor urmaşilor lui Cicero. (more…

Julius Constantinescu

Stăteam disciplinat la coadă la alimentara, afişând acel aer mulţumit pe care noi, persoanele de vârsta a treia, îl avem întotdeauna când prin preajma noastră nu există vreun reprezentant al tineretului din ziua de azi care să-şi dea în petec. Apariţia cafenie a unei ţigănci care se bagă în faţa mea sărind peste rând rispeşte ca un fum calmul meu de până atunci.
- Fă, zic, tu nu stai la rând?
- Da’ iau decât ţigări!, sare ţiganca ofensată.
- Nu mă interesează ce iei tu. Treci la coadă!, zic printre dinţi, şi-i arunc o privire duşmănoasă. (more…

Julică

În faţa magazinului Titan, un pici de vreo 4 ani şi tac-su, care îl ţine de mână, discută aprins.

- Nu vreau să mă fac inginer!, zice piticul, cu acea determinare pe care ciutanii o au, de regulă, atunci când nu vor să mănânce ciorbă.
- Bine, zice ta-su, împăciuitor, da’ atunci ce vrei să te faci?
- Constructor!
- Foarte bine. Te faci inginer constructor, încearcă ta-su să-l ducă cu preşul.
- Nuuuu! (more…

Julius Constantinescu

Viorel Lică şi Dumitru Cotrău se aflau luni noaptea în curtea unei fabrici din Turda, căutând nişte tablă zincată, nişte bolţari şi alte asemenea lucruri pe care intenţionau să le ducă acasă, să le pună pe masă la ăia mici. Cei doi erau însoţiţi, de la o oarecare distanţă, de Constantin Vătafu, care avea datoria să stea de şase şi să fluiere într-un mod anume în caz că s-ar fi apropiat vreun paznic, o patrulă de poliţie sau alţi indivizi caracterizaţi îndeobşte de curiozitate. (more…

Vlad Petreanu

- Nu te-ntoarce acum, dar e una-n chiloţi în spatele tău.
- Cum, în chiloţi? Cum să nu mă-ntorc? Se uită? Faci mişto…
- Nu, pe bune, e în chiloţi galbeni cu flori portocalii şi are un maieu galben, nu poartă sutien… Şi e încălţată-n pantofi cu toc cui. Tocuri de 10, zic eu.
- Mă uit.
- E?
- Nene… Foarte Tare! Da’ nu-s chiar chiloţi.
- Da’ ce-or fi ăia?
- Nişte pantalonaşi foarte scurţi… şi foarte subţiri. Şi foarte mulaţi.
- Da, le lipseşte numai dantela. I se vede fofo.
- Pe bune? Fofo? Nu vrei să schimbăm locurile? (more…

Vlad Petreanu

La Mall parchează un arab/Cu ochii mici, cu părul rar.

Ah, nu, nu era arab şi nu era în nevoie şi nici n-avea un singur cal, ci vreo 150. Arabul care nu era arab avea un şort turcesc, un maieu importat dintr-o ţară în care spălarea tricourilor este ilegală şi nişte şlapi de plastic veritabil, de Obor. Tricoul care nu cunoscuse niciodată bucuriile scaldei în maşina de spălat se suflecase peste burtă. Buricul, ca multe alte burice de acest tip, lupta fără speranţă pe două fronturi, înghiţit de grăsime şi împâslit de scame. Fiind cald, scamele erau jilave. Umezeala venea de peste tot, în broboane de transpiraţie şi pârâiaşe de sudoare. Buricul exprima nefericire, în contrast cu expansionismul exuberant al vecinătăţilor buricului. (more…

Julius Constantinescu

La hipermarket, mă împrietenesc cu un ciutan. Mă împrietenesc în sensul că, în timp ce eu mă zgâiam la bunăciunea de mă-sa, el se zgâia la mine. Ca să-i arăt că şi eu îl plac, scot limba. Dispare şi apare brusc lângă raionul de mezeluri; se uită la mă-sa şi, după ce se asigură că nu-l vede, îmi arată o limbă maronie, care-l trăda că tocmai înfulecase ciocolată. L-am prins la lactate, m-am asigurat, la rândul meu, că nu mă vede mă-sa şi mi-am băgat degetele mari în nas, iar pe restul am început să le flutur. (more…

Julius

Nemţeanul Toader P. fusese, o vreme, angajat la o stână (dacă vă interesează şi acest amănunt, ca cioban, nu ca administrator de reţea). Toader plecase de la stână, la expirarea contractului, cu o mare supărare: patronul, Ion G., îi datora nişte bani, însă acesta refuzase să i-i mai dea, în acest sens arătându-i şi un par. Cum Toader nu era omul care să-şi ia gândul de la bani (ştiţi cum sunt ţăranii, proşti, când le intră ceva în cap o ţin ca înecatul), s-a gândit să-i facă o vizită patronului mai târziu, când va fi în măsură să-i arate şi el un par. (more…

Julius Constantinescu

Când eram mic, gluma preferată a unchilor mei era să mă pună să-i cer unui coleg de-al lor de serviciu să-mi aducă de-acasă nişte elastic din chiloţii nevesti-sii, să-mi fac o praştie (presupun că îi simpatizaţi deja; eu eram topit după ei, fiindcă nu trebuia să le spun de două ori că m-a bătut nu ştiu ce găligan ca să pună mâna pe el şi să-l înveţe minte să mai dea altădată într-un copil care are nişte unchi aşa ca lumea). Că elasticul din chiloţii Didinei e cel mai bun elastic de praştie m-au convins uşor: “Nepoate, vezi porumbelul ăla de pe stâlp? Dacă-ţi faci o praştie din chiloţii lu’ Didina, îl nimereşti d-aci fără probleme”. (more…

Julius Constantinescu

Gheorghe T., din satul Urişor, se întorcea sâmbătă după-amiază acasă, tăind drumul prin pădure. Când să zică şi el c-a trecut pădurea fără incidente, lui Gheorghe i-au atras aten]ia nişte zgomote ciudate, care veneau de undeva dintr-un tufiş. Bucuros că de-acum n-or să mai râdă consătenii de el, Gheorghe fiind printre pu]inii localnici care nu se-ntâlniseră niciodată cu ursul, omul s-a pregătit s-o ia la fugă, dorind foarte mult ca povestea întâlnirii sale cu ursul să fie relatată de el însuşi. (more…