– Mamaie, ai votat?
– NU!
– Şi ce-ai de răspunzi aşa… în răspăr?
– Păi n-am vrut să votez.
– De ce?
– Că mie nu mi-a dat niciunii nimic, nici ăia, nici ăia. Am auzît pă la ălea că lor le-a dat, io n-am luat nimica, dă ce să-i votez?
– Şi ce dacă nu ţi-a dat? Era de datoria matale să te duci la vot…
– Păi nu mă rugam dă ăsta batranu’? Hai, bă, să ieşim şi noi pă la poartă, să ne vadă şi pă noi ăştia cu partidele, poate ne dă ceva… Au dat neşte pungi roşii, da’ noi n-am fost acas’.
– Păi de aia nu ţi-au dat mamaie, că n-ai ieşit. Trebuia să te duci la vot aşa, fără nimic…
– Nu, nu. Să să ducă a lu’ Piele Lungă că cică ei i-a dat şi zahăr şi ulei şi bani, să-i voteze ea…
– Păi pe care să-i voteze mamaie?
– Nu ştiu… ce-o fi scris acolo… ea vede să citească, nu e chioară d-un ochi ca mine. Ştii ceva? Acu-mi dau io seama dă ce nu mi-au dat şi mie. M-or fi văzut cu un ochi şi-or fi zis “mai dă-o încolo de babă chioară, nu-i dăm nimic că asta nici nu vede să voteze”.

Intervine tataie, salvator ca intotdeauna:
– Păi dacă erau ăia cu pungile roşii, or fi zis că eşti de-a lu’ Băsescu când te-au văzut cu un ochi…

- Aloo, mă auzi, mamaie?
- Ăăăă, Vichişor, tu eşti, maică?
- Da, mamaie!
- Ptiuuu, bine că mă sunaşi! Mă, ce vrusăi io să te-ntreb… am auzît pă mă-ta că ţ-a fost rău, acu’ ţ-ă bine?
- Da, mamaie, stai liniştită, mi-e bine.
- Şi bebică e bine?
- E bine, mamaie, am fost la ecograf, el e bine.. are cam o juma de kil acu’…

După care mamaia n-a mai zis nimic. M-am uitat pe ecranul telefonului, convorbirea nu era întreruptă. Am început să vorbesc din nou:
- Mamaie, mai eşti acolo? Aloooo, mă mai auzi?

La care mamaia, cu vocea pierdută:
- Da.
- De ce tăcuşi aşa?
- Mă gândeam.
- La ce?
- Păi dă unde ştii tu că are o juma de kil?
- Păi am fost la ecograf, mamaie, uitaşi de la mână pân’ la gură?
- Nu uitai, faaa, da’ nu prea înţeleg io dă unde are o juma de kil…
- Păi a crescut şi el, mă, mamaie!
- Nu, faaa, dă unde ştie ăla ca are o juma de kil?
- Păi face şi el măsurători.
- Păi cum? Ţî-l bagă-n burtă?
- Nu, mamaie, pe afară. Nu bagă ăia nimic în mine. E un aparat, o să-ţi explic eu când vin pe acolo.
- Păi şi cum, mă? Ala vede tot aşa… la tine-n burtă?
- Da, mamaie, vede.
- Ptiuuu, drace, ce-au mai scos ăştia. Coastă mult să te vez la ăla?
- Câteva milioane.
- Milioane, mă? Milioane zâsăşi? Ăhăăă… nu mai viu nicăieri…
- Păi unde să vii?
- Mă gândeam să viu şi io cu tac-to-mare să vedem la el în burtă că el cică s-a lăsat dă băutură, da’ mie tot băut mi să pare.

- Mamaie, nu se zice bijamale. Se zice pijamale, cu p!
- Eh, da! Bijamale or bijamale, tot aia e!
- Păi, mamaie, e cu p de prost, nu cu b de la bou…
- Fă, io zâc cum am pomenit io. Io am pomenit bijamale şi pă timpu mieu nici nu era. Te culcai acolo în camaşă ţăsută, să-ncolăcea aia pă tine, să făcea sulutuc. Acum ne-am modernizat, toată lumea are bijamale.

Intervine tataie, mă văzuse că mă enervasem:
- Tanţo, fata asta vrea să zâcă că nu e bine aşa. Nu să zâce bijamale, să zâce bijamale, înţelesăşi acu?

Mersi, tataie!