Astăzi fiind 23 august, ziua eliberării de sub jugul fascist și imperialist, ne-am gândit să vă oferim o piesă potrivită pentru acest eveniment. Din fericire, nu ne-am apucat să cântăm noi, ci am căutat o melodie frumoasă pe youtube. Printre primele rezultate am găsit îndrăgitul șlagăr “În ziua liberării” al formației Albatros. Ce ne-a convins că “ziua liberării” din această frumoasă piesă ar putea fi chiar 23 august? (more…

Pentru domnişoare:

Pentru domni:

(more…

E week-end şi părăsim puţin zona umorului militar pentru a aborda din nou subiecte ceva mai culturale. Nu e cazul să vă bucuraţi, nu va scrie Pircă o scurtă recenzie de 5 pagini cu citate din Suetonius şi Mommsen la Rome Total War, fiindcă e plecat la munte şi nu vedem cum ar putea face asta (afară de cazul în care nu ne trimite vreun sms, care la el are mărimea unui text obişnuit de-al nostru). În seara asta, vom publica un fragment dintr-o carte autobiografică a Mogulului – dat fiind pronunţatul specific cultural al revistei noastre, am ales un pasaj cu gagici (more…

 Adrian Călăraşu

Aseară am reuşit cu greu să intru pe un server de Medal of Honor, după douăzeci de minute de chin. Nu mai jucasem de mult şi aveam un chef teribil să-mi imaginez că sunt la birou.
După ce am reuşit să intru pe o hartă m-am băgat şi eu în seamă, aşa de bienvenue, cum spun italienii:

 - Oook ppl, zic, let’s kick some nazis asses!
 - We – zice unu’  într-o engleză cu accent clar prusac – are all nazis! And we just waiting for fresh meat!
 - Ooo, i mean to say, lets kill some commies!
 - Nice try… fresh meat.

M-au făcut praf! M-au zdrobit, m-au terciuit, m-au tocat (more…

Julius Constantinescu

Am scris azi pe site-ul lui Petreanu un text intitulat „Motanul alb, motanul negru”, că de-asta sunt prietenii, să te lase fără serviciu cât timp eşti plecat în concediu.

Spuneam în text că am intrat pe blogul mogulului şi că am rămas surprins de calitatea scriiturii şi de umorul subtil, care l-ar recomanda pentru un loc în echipa Daily Cotcodac. După care, ca să nu uit de la ce m-am luat, mi-am exprimat, ipocrit cum mă ştiţi, nedumerirea vizavi de faptul că la televizor nu e nici pe departe atât de bun ca pe blog.

În loc să înţeleagă ce era de înţeles şi să-l dea afară pe Petreanu, ce credeţi că a făcut mogulul? (more…

Radu Pircă

Copywriterii de la noi stiu ca reclamele cu muncitori sunt, pentru publicul masculin, cele mai tari, un fel de echivalent al filmelor cu Arnold. Un ad care i-ar contine si pe Babanu si pe Dorel ar fi ca un film in care Jackie Chan se bate cu Vandamme. Festivalurile de scurt-metraj ar avea de zece ori mai mult succes daca in loc de filme experimentale finlandeze ar proiecta exclusiv clipuri cu baieti care dorm in roaba sau se odihnesc dupa cinci minute de munca sprijinindu-se in lopeti si legandu-se de femeile care trec pe strada. (more…

Adrian Călăraşu

Vasile Goian era un munte de om. Poate nu exagerat de înalt dar cu spatele cât doi, numărul 46 la pantof şi o palmă cât o lopată. O ţigară normală între degetele lui apărea caraghios, i s-ar fi potrivit mai degrabă o havană, dar Vasile era foarte departe de asemenea fineţuri.

Pe unde trecea se făcea loc. Datorită staturii impunea respect fără să scoată măcar o vorbă. Cu pielea albă, părul rosu, nasul încovoiat şi maxilarul inferior pătrat şi ieşit mai în afară, privirea tăioasa şi rânjetul diabolic pe care îl afişa atunci când făcea câte o tâmpenie, toate acestea adunate plus atitudinea şi conduita – sau mai degrabă lipsa vreunei conduite – alcătuiau un monstru de om cu care nu ai fi vrut să ai tangenţe în nici o împrejurare. (more…

Adrian Călăraşu

Luna trecută s-au împlinit zece ani de la mineriada de la Stoeneşti, sper că ultima mineriadă din istorie, că mă ia şi cu friguri numai când mă gândesc că s-a inventat chiar un cuvânt pentru a numi cumva grozăvenia asta. Plăpânda comemorare a evenimentului ar fi trecut probabil neobservată – cel puţin în ceea ce mă priveşte – dacă amintirea nu mi-ar fi fost recent împrospătată cu imaginile de la Chişinău, memorii care laolaltă m-au dus cu gândul la următoarea întâmplare:

În februarie 1999 eram la Băneasa la unitate, cu ocupaţia vădită de a-mi servi patria. Şi o serveam cu atâta aplomb că şi acuma când îmi aduc aminte mă porneşte râsul.
Sentimentele faţă de instituţia pentru care prestam se schimbaseră pe parcurs, alcătuind un potpuriu de trăiri: teamă, resemnare, încercarea de a înţelege că pentru a deveni un bun jandarm trebuie să treci mai întâi prin chin şi privaţiuni majore şi tot restul de rahaturi servite zilnic de către APV-işti, cu scopul de a ne spăla creierii, până la supunere, solidarizare şi ajungând în final, absurd, la satisfacţie. Băgam instrucţie zi/lumină, excepţie făcând zilele de miercuri şi duminică, zile în care vedeam meciuri de fotbal cu spatele, escortam galerii şi – pentru a mai alunga din monotonie – atunci când frăgezeam câte un grup de rapidişti mai tari în gură.
(more…