Julius şi Pircă

Printre marile paradoxuri, există unul pe care de veacuri filosofii şi logicienii îl ignoră cu bună ştiinţă, ca să nu vadă lumea cât sunt de incompetenţi. Haideţi să fim sinceri: orice prost poate rezolva paradoxurile Kleene-Rosser sau Grelling-Nelson (mă rog, după cum se vede din numele lor, de fapt orice doi proşti), dar îi desfid pe toţi marii gânditori, de la Aristotel la Wittgenstein, să-mi explice de ce obiectele din baie se murdăresc, paradoxal, cel mai tare. (more…

Radu Pircă

• Revoluţia şi Napoleon
În anii 1700, Franţa a intrat într-o lungă criză. La înfrângerile militare, cu care oricum lumea se obişnuise, s-a adăugat asocierea statului la tot felul de scheme piramidale, impozitele absurde, procesele scandaloase şi decăderea moravurilor Bisericii (în sensul că înalţii prelaţi aveau amante şi participau la orgii, lucru pe care din fericire Vaticanul a avut grijă să-l înlocuiască cu pedofilia). Singura investiţie cu adevărat bună a fost să-i ajute pe americani să devină independenţi – în felul acesta au avut cine să le dea şi lor o armată de eliberare care să-i ajute la bătrâneţe. (more…

Dacă ați trecut de partea culturală a week-end-ului fără leziuni cerebrale sau alte traume, meritați și un joc. În caz că sunteți ecologiști (noi nu vă dorim, dar asta e, în viața unui om se mai întâmplă și nenorociri), sigur o să-l apreciați, fiindcă e cu salvarea planetei, corporații petroliere ticăloase care distrug mediul, politicieni corupți ca să închidă ochii în fața poluării etc. Sigur, dacă sunteți ecologiști din ăia care cred că să protejezi planeta înseamnă să salvezi în fiecare an Vama Veche, jocul nu e pentru voi, fiindcă nu are butoane de „vomitat pe plajă”, „mers mâncat ceafă de porc la Bibi” „vomitat iar pe plajă cot la cot cu Mircea Toma”. (more…

Radu Pircă

• Secolul supremaţiei franceze
Noul rege, Ludovic al XIII-lea, era foarte preocupat de cai şi de băieţi frumoşi şi a lăsat regatul pe mâna cardinalului Richelieu. Acesta a transformat Franţa într-o mare putere – de fapt, mai fusese şi înainte, dar numai până la prima bătălie. După ce i-a pus cu botul pe labe pe nobili şi pe calvini şi a creat Academia Franceză ca să aibă cine să-l laude, Richelieu a găsit un război – cel de Treizeci de Ani – suficient de uşor şi cu duşmani destul de epuizaţi încât francezii să poată ieşi învingători. Din păcate, regele şi Richelieu au murit prea devreme iar pe tron a urcat Ludovic al XIV-lea (foto), un habotnic afemeiat convins că Franţa trebuie să stăpânească întreaga Europă – şi care, în plus, mai avea şi 5 ani, deci o grămadă de domnie în faţă.
(more…

JAROSLAV HAŠEK

Pe ghidul meu îl chema Jiri şi cum se întâmpla să fie catolic, mi-a sugerat să mă spovedesc înainte să pornim în ascensiune. L-am refuzat, aşa că m-a rugat să-i dau nişte bani ca să-şi ia de băut cât suntem încă în Berna. L-am servit cu dragă inimă.

Plin de bunăvoinţă, mi-a oferit o bucăţică de arsenic pe care muntenii îl ronţăie aşa cum roadem noi cubuleţele de zahăr.

“Cu plăcere”, am spus, mulţumindu-i din tot sufletul.

Jiri a băut atât de mult încât vroia să mă lege de el cu o coardă de siguranţă pe când eram încă în Berna. M-am văzut nevoit să-l refuz din nou şi am plecat fără să fim legaţi între noi spre cabana domnului Grafergeren, care ne-o luase înainte pe un măgăruş.

“Dacă nu o să vă mai revăd niciodată”, mi-a spus Margareta la plecare, “am să vin din când în când să mă rog la mormântul dumneavoastră”. Ce inimă bună au aceste fetişcane din Elveţia! (more…

JAROSLAV HAŠEK

Aş vrea să vă previn de la bun început că nu era absolut deloc intenţia mea, în cursul peregrinărilor prin Elveţia, să-mi rup gâtul, şi că atunci când mi-am adunat curajul pentru a urca pe Moasernspitze am făcut-o doar la îndemnul unor puteri mai presus de mine. Eram sub influenţa a trei sticle de vin şi a fiicei hangiului din Berna la care le-am băut. (more…

Radu Pircă

• Epoca Renaşterii şi Reformei
Pentru că armatele franceze abia îşi intraseră în formă cu faimoasele înfrângeri din Războiul de o Sută de Ani, după încheierea păcii regii s-au gândit să le trimită şi peste graniţe, ca să ducă în întreaga lume renumele vitejiei acestui popor. În 1494 au invadat Italia, declanşând o serie de războaie pe care le-a luat peste 60 de ani pentru a le încheia fără pierderi prea umilitoare. Nu vom intra în detalii, deoarece ciocnirea dintre două naţiuni atât de viteze precum francezii şi italienii nu a produs prea multe episoade demne de menţionat; însă când spaniolii şi germanii au intervenit în război, vă daţi seama că puţin a mai lipsit pentru ca armatele lor să mărşăluiască pe străzile Parisului. (more…

Radu Pircă

• Războiul de o Sută de Ani
Sub Ludovic al IX-lea “cel Sfânt”, Franţa era cel mai mare şi mai puternic regat creştin, dar regele a avut grijă ca această situaţie să nu continue, făcând praf banii şi oamenii în cruciade. Cum nimeni nu l-a putut convinge că Biblia nu e un manual de strategie prea grozav, Ludovic a căzut prima dată prizonier la necredincioşii din Egipt (nu mă întrebaţi ce căuta acolo când treaba lui era la Ierusalim; probabil n-a vrut să asculte de nevastă-sa când i-a zis să oprească şi să întrebe pe unde s-o ia); iar apoi, într-o nouă cruciadă, s-a stins, în fine, de diaree, drept pentru care Biserica l-a trecut în rândul sfinţilor. (more…

Radu Pircă

• Feudalismul
Hugo, fondatorul dinastiei Capeţiene (pe cuvântul meu că asta e ultima) a fost ales rege pentru că era foarte slab, deci uşor de controlat de către nobili. “Rege” – e de fapt mult spus: Hugo (foto) şi urmaşii săi trebuiau să se războiască cu supuşii pentru fiecare sat din “regatul” lor şi deseori îşi vindeau serviciile ca mercenari unor nobili mai puternici decât ei. Această excelentă organizare purta numele de feudalism şi nu era atât de groaznică pe cât ar părea – de pildă, impozitele abia depăşeau 10% din venituri, ţara nu era niciodată paralizată de greve iar economia se baza strict pe schimbul de produse, aşa că nu exista inflaţie. Modelul a avut un asemenea succes încât mai târziu a fost exportat din vestul Europei în alte ţări mai înapoiate, care considerau feudalismul visul de aur al omenirii. (more…

Radu Pircă

• Carolingienii
Carol cel Mare, cel mai important Carolingian, a cucerit Germania, Italia şi nordul Spaniei şi s-a încoronat “Împărat al Romanilor” în anul 800, deşi nu doar că nu vorbea latina, dar era complet analfabet. Asta nu l-a împiedicat să-i încurajeze pe intelectuali – sub domnia sa a avut loc prima “Renaştere” culturală – şi, gest chiar mai revoluţionar, să-şi facă o sală de baie în palat. Carol cel Mare (foto) era însă până la urmă un barbar pe care intelectualii epocii îl păcăliseră că e urmaşul Cezarilor şi imperiul său era bazat mai ales pe frica de armatele francilor; după moartea sa, nepoţii (pe care vi-i puteţi imagina exact ca pe nepoţii lui Donald) au făcut imediat imperiul praf, împărţindu-l în trei. Cea mai vestică din aceste bucăţi, condusă de Carol “cel Pleşuv”, a devenit cunoscută drept “Francia”, apoi Franţa. (more…