Vlad Petreanu

- Nu te-ntoarce acum, dar e una-n chiloţi în spatele tău.
- Cum, în chiloţi? Cum să nu mă-ntorc? Se uită? Faci mişto…
- Nu, pe bune, e în chiloţi galbeni cu flori portocalii şi are un maieu galben, nu poartă sutien… Şi e încălţată-n pantofi cu toc cui. Tocuri de 10, zic eu.
- Mă uit.
- E?
- Nene… Foarte Tare! Da’ nu-s chiar chiloţi.
- Da’ ce-or fi ăia?
- Nişte pantalonaşi foarte scurţi… şi foarte subţiri. Şi foarte mulaţi.
- Da, le lipseşte numai dantela. I se vede fofo.
- Pe bune? Fofo? Nu vrei să schimbăm locurile? (more…

Vlad Petreanu

La Mall parchează un arab/Cu ochii mici, cu părul rar.

Ah, nu, nu era arab şi nu era în nevoie şi nici n-avea un singur cal, ci vreo 150. Arabul care nu era arab avea un şort turcesc, un maieu importat dintr-o ţară în care spălarea tricourilor este ilegală şi nişte şlapi de plastic veritabil, de Obor. Tricoul care nu cunoscuse niciodată bucuriile scaldei în maşina de spălat se suflecase peste burtă. Buricul, ca multe alte burice de acest tip, lupta fără speranţă pe două fronturi, înghiţit de grăsime şi împâslit de scame. Fiind cald, scamele erau jilave. Umezeala venea de peste tot, în broboane de transpiraţie şi pârâiaşe de sudoare. Buricul exprima nefericire, în contrast cu expansionismul exuberant al vecinătăţilor buricului. (more…

Vlad Petreanu

Înţeleg că nici unul dintre antrenorii echipei naţionale de fotbal n-a pierdut vreun meci, atâta vreme cât a fost primul meci. Continuările au fost îndeobşte infecte, dar începuturile, mereu strălucitoare, ne-au spus comentatorii partidei de aseară, prima al dlui Lucescu jr. ca selecţioner.

Într-un fel, asta ne re-confirmă ca naţie – la noi, ce începe bine se termină prost, în timp ce orice start prost se sfârşeşte catastrofal. Tot e bine că avem certitudini în viaţa naţiunii – ce-am fi, lăsaţi completamente la mâna hazardului? (more…

Vlad Petreanu

Îmi zice Julius: “Scrie-mi, mă, şi mie ceva, să ne râdem. Cum a fost aia cu acvariul care ţi s-a spart noaptea, de ţi-au murit toţi peştii şi te-a trezit vecinul în răcnete că l-ai inundat. Aia a fost foarte amuzantă, am râs cu lacrimi”.*)

Lumea are un simţ al umorului aparte când vine vorba de mine (Julius în mod deosebit). Am constatat-o de mic, într-o (altă) conversaţie cu tataie. “Da’ maşină adevărată când îţi iei?”, m-a întrebat bătrânul, în timp ce pedalam frenetic în jurul lui, la volanul unei carcase de tablă. “Ăhă, păi pân-o să-mi iau eu maşină mare, tu o să fii mort de mult, tataie!”, i-am răspuns, chestie care a provocat ilaritatea întreg cârdului de bunici din părculeţ. Nici azi nu înţeleg de ce. Am avut dreptate, Dumnezeu să-l odihnească, ce era de râs?
(more…