O nouă poveste romantică marca Groparu. Să o luăm aşa cum e, fără să ne întrebăm de unde naiba aude toate istoriile astea – poate ăsta e un lucru pe care e mai bine să nu-l ştim.

Don Juan tomnatic, cu Logan, căruia îi place viaţa aşa cum e ea – cu bune, dar mai ales cu rele: mai un vinişor scump, mai un pescuit, mai o demoazelă. Demoazelă mai aşa, de etatea lui cincuagenară, dar Don Juan nu e pretenţios: nu se dă în lături nici de la fetişcanele de 40. Agăţate de pe net, frate, de pe net.

Şi o asemenea fetişcană de vro 50+ primeşte privilegiul exclusiv de a petrece cu Don Juan o vineri noaptea superbă, cu uitat la Dansez pentru tine, cină romantică cu spaghete de la ABC cu carne de conservă ungurească, ceapă turcească şi ketchup Tomi, şi vin producţie proprie – mai greu el la stomac, dar totuşi vin de vin. Căci dacă bei un pahar, eşti beat patru zile, şi ţi-e rău alte trei. “Motorină” i se mai zice unui astfel de vin, pour les connoisseurs. (Continuarea o puteti citi pe blog la Groparu…

Groparu

Cu capul greu.

Ma spăl pe faţă, evit să mă uit în oglindă: urăsc faţa aia de dimineaţă după chef.

Îmi pipăi cearcănele, şterg la ele cu prosopul. Duş am făcut azi-noapte, mă îmbrac cu haine curate, de săptămâna trecută.

Ies afară din casă, încui uşa. Bună dimineaţa, îi zic femeii de serviciu, care se uită la mine lung şi nu răspunde.

Io de când ţin minte îs învăţat cu femei care mă ignoră, deci dimineaţa asta nu mi-a adus nici o noutate fundamentală pentru existenţa mea. (Continuarea o puteti citi pe blog la Groparu…

Groparu

Mă! zice mama, care e o bisericoasă. Musai! Da’ musai-musai trebe să faci ceva.

Da, mamă, zic io, ce nu fac eu pentru voi! Multe nu fac.

Bă, zice mama. Trebe să mergi la biserică, să-mi duci un scaun. Că io nu mai pot sta în două picioare, că-s operată la genunchi. Şi atâta-i de fain în biserică, aproape de Dumnezeu! Şi popa, popa ăla are har! Şi atâta de frumos slujeşte! (Continuarea o puteti citi pe blog la Groparu…

Groparu

Groparu se joacă pe telefon jocul ăla al lui cu rachete, cerşetorul intră în autobuz. Începe:

- Bună ziua, oameni buni, suntem 8 fraţi acasă, murim de foame, vă rog frumos ajutaţi-mă şi pe mine cu ce puteţi, nu avem haine, vine iarna, tatăl e alcoolic…

Groparu aude că tatăl e alcoolic, tresare, cuvântul îi pare familial. Se scarpină în ureche, se şterge de bara lipicioasă, continuă netulburat jocul.

-…Dumnezeu să vă ajute, oameni buni, dacă puteţi şi aveţi plăcerea să ne ajutaţi şi pe noi… 8 fraţi suntem…

Groparu dintr-o dată îndreaptă mâna la spate, scoate portofelul, îl deschide. (Continuarea o puteti citi pe blog la Groparu…

Groparu

Io vă zic p-a dreaptă, aşa cum le-am zis şi tuturor: io, dacă nu erea telemeaua de Sibiu, demult plecam din România, în ceva ţară unde nu există bloguri.

Ei! Dar soru-mea nu şi nu, că ei îi trebe o ţară normală, cu străzi, bulevarde şi curăţenie, şi care să nu fi fost implicată în nici un război mondial: şi s-o dus în Germania, şi s-o şi măritat cu altu. Şi i-o turnat doi prunci nemţălăi apsolut superbi, şi o vrut să renunţe la cetăţenia română, ca să devină nemţoaică grasă cu acte-n regulă. Că nemţii nu au nimic cu străinii din ţara lor, câtă vreme cât ei renunţă la cetăţenia originală. (Continuarea o puteti citi pe blog la Groparu…

Groparu

Mergând el la pescuit, într-o dimineaţă de vară, pe la 6:30, trece prin faţa unui birt.

Din birt iese clătinându-se cu foc un beţiv notoriu.

- Bă, zice. Ai un foc?
- Da.

Îi dă un foc. Beţivul fixează flacăra cu greu, trage cu sete din ţigare.

- Bă, zice, ai un ceas?
- Da.
- Cât e ceasul?
- 6. Jumate, mai zice Greuceanu.
- Dimineaţa, sau seara?
(Continuarea o puteti citi pe blog la Groparu…

Groparu

Se întâmpla în Danemarca. Unde eram exchange student, aproape mai fomist ca acuma.

Studenţii se socializau la greu, că încă nu aveau facebook-uri şi haifaivuri. Web 1.0, deh! Se mergea la unul şi la altul, seara, “la ceai”, ceva de speriat. Şi se mai şi mânca, se râdea, lumea se distra.

Şi fincă eram singurul care niciodată nu primea oameni, am zis: hai să invit şi eu popor la mine.

Dar aveam o jenă: camera mea era tristă. Toţi aveau laptopuri, postere pe pereţi, cărţi; eu aveam 20 kile de haine cu mine, şi o tigaie. (Continuarea o puteti citi pe blog la Groparu…

Groparu

- Io, zice un coleg, io, cand o sa am bani, io, deci o sa-mi iau o masina cu 194 de cai; si io, deci, cand o sa am bani, masina aia o să aibe încălzire în scaune, geamuri electrice încălzite, computer de bord cu Vista pe el, 17 valve şi două carburatoare, pe injecţie; şi tot io, deci când o să am bani, deci maşina mea o să aibe motor de 4.2, şi cuplu de rachetă!

- Io, zice alt coleg, io, deci IOOOO, când o să am baaaaani, şi o să îmi iau o maşină, deci maşina aia o să aibe cruise control, climă bizonică, EPS, ABS, 800 de airbaguri, AMG SPEEDSHIFT 7G-TRONIC, emisii zero, motor hibrid, amortizor pe aragaz, Yahoo Messenger, cutie automată, jante din aliaj uşor design turbină de 17, tip 292, cu anvelope mixte, GPS, GPRS si MMS!!!

- Io, zice Groparu, deci IOOO, când o să-mi iau maşină, o să-mi iau o maşină care porneşte măcar la a patra cheie!!!!!!

Si nu stiu de ce, când am zis asta, am oftat uşurel.

Groparu

Imi zice o prietenă:

- Fostul meu ex pe nume Marcel s-a comportat ca un porcovan cu mine. L-aş picura cu acid de baterie, l-aş pune să miroasă peşte stricat, i-aş înfige nişte obiecte contondente acolo unde se termină intestinul gros! L-aş pune să-l pupe pe Boc, să repare Dacii, să bea zămuri din canale şi mai ales – să caute loc de parcare în miezul Clujului, la amiază. I-aş usca ochii cu foehnul, i-aş pune părul pe bigudiuri, l-aş înţepa cu scobitori folosite de puşcăriaşi sub unghii. L-aş tăia bucăţele, (Continuarea o puteti citi pe blog la Groparu…

Groparu

Pentru non-clujeni: da, in Cluj exista strada Buna Ziua. Dar nu despre asta vreau eu sa vorbesc.

Un coleg de-al meu locuia – ghiciti! – intr-un bloc. Comunist, of cors, dar intr-o zona frumoasa a orasului, cu vecini care erau şi ei Homo Sapiens, cu banca în faţă, cu oameni care joaca table in pijama si in maieu vara in faţa scării, cu balustradă de fier şi cutii poştale albastre odinioară, acum coclite. Şi cu puţine manele, of cors.

Printre vecinii lor se număra şi o tanti mai neserioasă. Adică obraznică. (Continuarea o puteti citi pe blog la Groparu…