Evenimentul zilei de ieriPromo

Cum s-au făcut sibienii frate cu turcul ca să-i bată pe unguri

Julius Constantinescu

 

În secolul XVII, Transilvania era foarte departe de imaginile bucolice de pe cărțile de cruce cu unguroaice rumene în obraji trecând prin vie cu cobilița în spinare și grofi pântecoși împilându-i pe sărmanii iobagi români. Prăbușirea regatului ungar după Mohach și transformarea sa în pașalâc turcesc, precum și disoluția autorității principelui făcuseră din Transilvania  câmpul de bătaie al câtorva puternice familii nobiliare. Lupta pentru putere dintre aceste familii era dublată de animozitățile dintre marea nobilime maghiară, micii nobili și secui, în care se amestecau de-acum, cu mare plăcere, și turcii.

 

Imparțiali ca tot românul, sașii încercau să se țină departe de toate astea. Constituiți în Liga celor 7 orașe, Siebenburgen, politica lor era să nu conteste autoritatea principelui – deși o armată puternică la porțile orașului îi făcea întotdeauna mai flexibili și mai dispuși la dialog. Definitorie pentru politica generală a sașilor este poziția Sighișoarei în timpul războiului civil dintre principele Barcsai și Gheorghe Rakoczy, când sfatul cetății a decis, cu o înțelepciune care ar fi putut stârni invidia chiar și unui boier valah : ”Să se țină cu cel ce va birui”. Nu același noroc l-au avut însă și sibienii, și vom vedea imediat de ce.

 

În anul 1659, Transilvania era în plin război civil. Gheorghe Rakoczy II (foto), de două ori principe al Transilvaniei, fusese detronat tot de atâtea ori de către turci, iar acum încerca să ia pentru a treia oară puterea. Aventurier, impulsiv și imprevizibil, Rakoczy se baza pe o armată de mercenari unguri viteji, e drept, dar atât de amatori de jafuri, scandaluri, violuri și alte silnicii, încât reușiseră să-i dezguste până și pe turci. De cealaltă parte, voievodul legitim al Transilvaniei, Acațiu Barcsai, un caracter slab, miza pe ajutorul turcilor pentru a-și păstra tronul.

 

Prima bătălie importantă are loc la Porțile de Fier. Învins zdrobitor, Rakoczy fuge la Dej – indiferent de legendele care circulă pe seama lor, atunci când sunt urmăriți de niște turci care vor să-i scurteze de cap, să știți că ardelenii pot fi uluitori de sprinteni.

 

Apropierea iernii duce însă la încetarea ostilităților: turcii se retrag să ierneze la Timișoara (probabil în lungile nopți de plictiseală la Timișoara, mulți dintre ei au regretat amarnic că n-au murit la Porțile de Fier), iar pe Barcsai îl trimit la Sibiu, cu o oaste de pază.  Cronicarul Georg Kraus ne spune că sibienii l-au primit pe voievod după ”ce s-au sfătuit îndelung”. Iată-i deci pe sibieni implicați, vrând, nevrând, în luptele dintre Barcsai și Rakoczy.

 

Prudent, Gheorghe Rakoczy a așteptat mai întâi ca turcii să se care la Timișoara, apoi a plecat spre Sibiu. Mai întâi, a încercat să negocieze predarea orașului. Sibienii i-au dat însă cu tifla – nu neapărat din vitejie, dar câtă vreme orașul era bine apărat, proviziile destule, iar turcii nu se aflau prea departe, n-aveau nici un motiv să schimbe tabăra. În plus, ungurenii lui Rakoczy jefuiseră deja împrejurimile Sibiului în semn de bine v-am găsit, lucru care nu l-a ajutat deloc la negocieri. Refuzat categoric de sibieni, Rakoczy și-a așezat tabăra la Șelimbăr și s-a pregătit de asediu. Răstimp, același cronicar pe spune că ”oștile [sale] se purtară foarte rău și samavolnic, ținură caii în odăi și în pivnițe”.

 

Asediul în sine a fost destul de plicticos. Rakoczy a bombardat în zadar orașul, nereușind să pricinuiască stricăciuni semnificative. Ca să mai anime cât de cât acest asediu plicticos, sibienii au ieșit de câteva ori din oraș, reușind să-i bată de fiecare dată pe soldații lui Rakoczy. Mai mult, au capturat câteva tunuri și le-au distrus, iar odată au fost cât pe ce să pună mâna pe generalul german Andrei Gaudy, venit în ajutorul lui Rakoczy. Din fericire, instrucția militară germană riguroasă includea și o probă de sprint, așa că neamțul a luat-o la galop înainte ca domnii sibieni să pună mâna pe el și să-i dea o bătaie sănătoasă, să se învețe minte altădată să mai bombardeze casele oamenilor.

 

În timp ce sibienii își vedeau liniștiți de treburi ca și cum n-ar fi fost nici un asediu, pe principele Barcsai îl cam lăsau nervii. Prin urmare, a început să negocieze fără știrea sibienilor cu Rakoczy, trimițându-l în secret pe frati-su în afara orașului. În principiu, Barcsai era dispus să cedeze Deva, Sibiul și domnia, dacă Rakoczy îi lăsa Urmenișul și împrejurimile. Încântat, Rakoczy a plusat, oferindu-i lui Barcsai de zece ori mai multe moșii, numai să-i predea odată Sibiul. Apoi, cronicarul ne spune că, ca doi negociatori serioși care au ajuns la o înțelegere, Rakoczy și fratele principelui Barcsai s-au îmbătat atât de cumplit, încât a doua zi nu mai știau exact ce promisiuni făcuseră cu o seară înainte.

 

Sibienii însă nici n-au vrut să audă de predarea orașului și i-au pus în vedere principelui că, dacă vrea vreo înțelegere cu Rakoczy, n-are decât să vorbească cu sultanul. Altfel, rămâne cum s-a stabilit. Atitudinea asta dușmănoasă l-a îndârjit și mai tare pe Rakoczy, care a adus de la Alba-Iulia un tun uriaș, poreclit Lupul, despre care se spune că era atât de mare, încât trebuia tras de 80 de perechi de boi. Din păcate pentru el, nici Lupul n-a făcut mare brânză. Asta nu l-a descurajat însă pe Gheorghe Rakoczy, care, ați ghicit probabil deja, avea ceva din tenacitatea coiotului din Road Runner. Imediat ce a dus Lupul la fier vechi, s-a apucat de construit niște scări uriașe și a anunțat că orice iobag care se va cățăra pe ele și va intra în oraș va fi eliberat și lăsat să jefuiască în voie. N-a vrut însă nimeni să se urce pe ziduri și să intre în cetate – probabil vitejii asediatori se îndemnau unul pe altul: ”No, intră tu primul, că pe mine mă bușește râsul”.

 

În cele din urmă, după o iarnă în care n-a izbutit nimic sub zidurile Sibiului, Gheorghe Rakoczy a ridicat asediul și a plecat spre Cluj. Pe 22 mai 1660, e bătut decisiv de turci la Gilău. Rănit grav, Rakoczy reușește să ajungă la Oradea, însă moare câteva zile mai târziu în urma rănilor căpătate în luptă.

 

Cât despre bravii sibieni, să știți că această victorie nu i-a legat sentimental prea tare de turci: câțiva ani mai târziu aveau să-i dea cu tifla de pe aceleași ziduri și lui Ali Pașa. În zadar a bombardat oastea sultanului cetatea Sibiului – ardelenii, fiind mai grei de cap, n-au înțeles aluzia și n-au deschis porțile.

 

Aceasta a fost povestea asediul Sibiului de către Gheorghe Rakoczy II . Dacă vreți să vedeți cu ochii voștri cetățile care fac obiectul poveștilor noastre de apărare românească, descărcați din Google Play sau iTunes aplicația Drumul Cetăților de la Bitdefender – cu ajutorul ei puteți găsi peste 300 de fortificații. Check-in-urile de acolo vă aduc premii – de pildă, la trei check-in-uri din aplicație primești pachetul Bitfedender Total Security 2017, dar urmează și alte premii surpriză.

Share:

6 comments

  1. lichu 6 October, 2017 at 15:13

    primul

  2. CID 6 October, 2017 at 20:41

    Julius e ardelean. Ai fost vreodata la Istambul sau te-au alergat prin Iordania niste drept credinciosi osmanlai ? (“… atunci când sunt urmăriți de niște turci care vor să-i scurteze de cap, să știți că ardelenii pot fi uluitori de sprinteni.”)

  3. Dan1 8 October, 2017 at 10:57

    Minune! Text! Istoric! Ia sǎ-l citesc!

  4. Dan1 8 October, 2017 at 11:06

    Ontopic: Era Gheorghe Rakoczy sau Gyorgy Rakoczy? Şi… Acațiu Barcsai?! Acațiu? Pe-ǎsta puteai sǎ-l introduci în concursiul de nume… neobişnuite de acum câţiva ani! Îi surclasa scurt pe Rândunel, Struţ sau Supplexa! 🙂

  5. Dan1 8 October, 2017 at 11:09

    Şefu’, da’ un text cu fapte contemporane din judeţul Vaslui, cu fapte de vitejie din trafic, cu aventuri urbane la shopping nu se poate? Că, cum se spune, istoria asta e bună da’ trebuie să te ţii de ea! 🙂

  6. Cms 10 October, 2017 at 01:16

    @CID: Citeşte textele lui de prin 2012, pe el l-au alergat nişte gagici, de asta e uluitor de sprinten când vrea.

Leave a reply