Postul nu e post destul

Tăiatul porcului la bănățeni

Adina Ștefănescu

 

Cunoașteți probabil expresia ”tot Banatu-i fruncea”. Și bănuiți, desigur, că ea nu a fost inventată nici de olteni, nici de moldoveni, ci – exact! – chiar de bănățeni.

Așa e bănățeanul, fălos. Și știți când e cel mai fălos? Când e între neamuri.

 

Unul dintre momentele cheie din viața unui bănățean e tăiatul porcului. Atunci își cheamă toate neamurile, ca să se laude cu gospodăria lui bine întreținută și să pară generos. Despre acest eveniment important se discută în familie apins, cu vreo două luni înainte. Profesor universitar să fie, în ziua când se taie porcul nu se ține nici o ședință de senat, la rector sau vreun curs, pentru că nu se poate lipsi de la tăiatul porcului.

 

Se trezesc toți cu noaptea în cap și merg în grădină. E o procesiune mistică. În față e bărbatul cel mai în vârstă al familiei. Chiar dacă el nu mai poate lucra mult, are multe sfaturi din bătrâni de dat și, deci, e de neînlocuit. Plus că are o poziție onorifică.

Urmează copiii adulți și ginerii, nepoții și alte neamuri. O procesiune separată o fac femeile casei. E timpul, cred, să spunem două vorbe și despre costumele de paradă. Oricâtă imaginație ai avea, nu îi poți egala în materie de vestimentație de tăiat porcul. Se caută prin casă ce au mai rău, zdrențăros și cârpit între craci și la subțiori (nu se aruncă nimic, de pe vremea străbunicii). Le pun straturi peste straturi pe ei. Că la porc e zloata iernii, e murdărie și unsoare, iar bănățeanul își prețuiește țoala bună, nu o terfelește la muncile astea. Pe femei le vezi legate la cap cu cele mai ciudate basmale (cârpe, zic ele, și nu greșesc mult), să nu le tragă curentul, sunt înfășurate cu catrințe pestrițe și uzate, au pantaloni, fustă deasupra, bluze tricotate, veste tricotate de a bătrână, în ultimii 10 ani, și o giubă peste toate.

 

Se scoate porcul din cocină și încep răcnetele. “Tu-i muma lui, ține-l, pune-l jos, baaa, fuge porcul, tâmpitule.” Plus sudalmele potrivite momentului. E momentul virilității. Vânătoarea . Sunt încordați toți, se opintesc, icnesc și invocă strămoșii prin cuvinte frumoase, cu dumnezeii mă-sii și soarele și luna.

 

Vom trece efectiv peste scena ancestrală a sacrificiului, suntem suflete sensibile, și ajungem la acțiunea pârlitului. Să razi șoricul e o artă. Porcul trebuie să fie bine pârlit, dar nu ars, să rămână auriu și curat. Între timp, bunica familiei, matriarha, a colectat tot sângele din jugulară într-un lighean, din care va prepara ulterior cea mai mare ciudățenie culinara din câte s-a pomenit: borândăul. Pentru nasurile subțirele, recomandăm să sară aceste rânduri. Este o mâncare tradițională din sânge proaspăt de animal sacrificat, amestecat cu mălai de porumb și cu carne, de la același animal. Se pun mirodenii și se fierbe mult. E delicios la gust, dar numai pentru cunoscători. Un soi de mâncare veche și plină de simboluri antropologice.

 

Maglavaisul ăsta se împarte apoi și de pomană, prin sat. Că trebuie să știe toți că s-a tăiat porcul. În săptămânile dinaintea Crăciunului e plin satul de femei și copii care se plimbă cu blidul în mână din casă în casă. Își duc unii altora,iar mai apoi se critică, acasă. Întodeauna al lor e cel mai bun (logic, doar bănățeni – n. Julius).

 

Porcul e animalul care se procesează până la unghie. De fapt atât se aruncă, unghiuțele și rahatul din mațe. În rest, absolut totul se folosește. Femeile cu stomacul mai puțin sensibil au misiunea să spele intestinele groase și subțiri, plus vezica. Se iau din cazan găleți multe cu apă fiartă, și atât se spală și se curăță mațele astea, până devin albe și traslucide. Mațele sintetice din comerț nu se compară cu cele de casă. Numai puturoșii cumpără de-alea. Bănățeanca adevărată spală mațele de rahat. Punct.

 

Partea cu adevărat savuroasă pentru toată lumea e la făcutul cârnaților și caltaboșilor. Deja populația e destinsă, porcul aproape împărțit pe categorii de procesare. S-a lucrat nemțește. Focul merge la cuptor, e călduț, e și rachiul lângă, treaba pe gătate, deci e momentul perfect pentru discuții politice. La început își emit opiniile cu un aer de oameni care înțeleg totul, până la ultima consecință, apoi încep să ridice tonul și în final să răcnească unul la altul. Mai ronțăie un șoric, mai dau un ștamplu de țuică pe gât, mai aruncă într-un lighean o fleică de carne și iar își amintesc ce vroiau să zică. Repetă pe un ton și mai ridicat ce au mai zis de 2 ori. Dacă intri de afară în cămăruța bărbaților, ai impresia că ai intrat într-o sală de pariuri. E un zgomot infernal. Nu pricepi nimic. Iei rapid ce îți trebuia de acolo și ieși. Oricum nu te-a observat nimeni. Singurul moment în care se face puțină liniște e momentul de condimentare. Atunci încep femeile să se perinde ca la moaștele Sfântului Iosif cel Mare de la Parța (sfântul local).

 

– Nu are destul usturoi. Iasă cârnații fără gust, spune una mai tânără.

 

– Ba, eu simt usturoiul bine de tot. Eu aș mai pune niște sare, răspunde mătușă-sa.

 

– Femeie, nu mânci numai tu din ei. Toată familia voastră mănâncă sărat. Eu ți-am zis că i-ai învățat cu prea multă sare, zice mama-mare. Urmează cearta sării în bucate. Până intră altă femeie.

 

– Mă, eu le-aș mai pune niște piper și niște boia. Cârnațul necondimentat nu e cârnaț, ce pălăria mea! spune ultima ajunsă.

 

Intră și bătrâna casei. Bagă și ea degetul în măcinătură amestecată bine de brațele bărbaților și gustă:

 

– Măi, oamenilor, de data asta ia din scurt toată suflarea bărbătească, voi nu vedeți că nu e destulă clisă. Ați mestecat degeaba aici. Păi ăștia pe coș se uscă ca degetul meu, nu mai rămâne nimic. Facem pastramă lungă sau cârnați? Puneți mai multă clisă, că are porcul destulă la 150 de kile. Ce fac cu ea, o fac toată untură? Nici unul nu mai vrea să prăjească cu untură, toți strâmbați din nas, că vă crește colesterolul.

 

Cum-necum, se dă un gust cârnaților. Oricum, se va relua discuția după ce vor frige unul, de probă, să vadă cum a ieșit.

 

Femeile își mai iau carne și organe din coșurile aflate în jur și dispar toate la bucătărie. Se fac pe puțin 7 feluri de mâncare. Să se vadă că e de unde. Pe lângă tradiționalul borândău, se face și niște papricaș cu carne proaspătă și multă boia și foi de dafin, că doar suntem înfrățiți aici în Banat și cu ungurii. Se face și salată de boeuf, la antreu, plus cârnați prăjiți, caltaboși, sângerete și grătare. Se fac și sarmale și pireu pentru grătare. La care se adaugă murăturile puse în casă. Se fac și prăjituri cu untură mare, de pe burtă, cu multe foi, umplute cu mac, magiun sau nucă. Dacă gospodina vrea să se preamărescă și mai tare, face și un tort de ciocolată. În fine, nu e loc pe masă pentru toate.

 

Se lasă seara, toată lumea e frântă de oboseală, dar la fel de guralivă și veselă. După ce s-au ghiftuit bine, stau prin paturi sau pe scaune, sprijiniți pe-o rână. Copiii dorm trântiți pe unde au apucat. Se plimbă din mână în mână colebilele și fiobilinele. Fierea, săracă, e cea care duce tot greul la un asemenea eveniment. Discuțiile, de data asta sunt amestecate, politica cu copiii, bolile cu bărbații și cu sportul sau întâmplări eroice din tinerețe. Se prelungesc până în noapte, târziu. Bătrânii casei sunt mulțumiți. Au reușit să-i mai adune o dată pe toți laolaltă la ghiftuială.
Cât nu vine ambulanță, tot e bine. Oricum, mai sunt șanse, urmează Crăciunul și Revelionul.

Share:

17 comments

  1. Deaddy 17 December, 2015 at 03:21

    Indata si comentez, numa sa rezerv primul loc 😛

  2. Deaddy 17 December, 2015 at 03:27

    Neah, e de porc, n-am io ce comenta p’aciulea

  3. sow 17 December, 2015 at 07:53

    Textul asta ar putea fi arma care ar putea aduce victoria impotriva terorismului.

  4. boemul 17 December, 2015 at 09:41

    eu weekendul ăsta fac cârnaţi. n-am coş să-i afum, se vor usca pe balconul meu bucureştean 🙂

  5. Romi 17 December, 2015 at 10:31

    Superb..Cine stie,cunoaste.Un mic,foarte mic, amendament..Cel putin in zona mea, de munte,tuica fiarta se bea indoita cu ceai pana se termina procesarea si vine borandaul,apoi se elimina ceaiul .Felicitari doamnei,care se vede ca e o banateanca in toalele ei ..

  6. voevod 17 December, 2015 at 10:45

    Bine prezentat! Ai uitat insa sa mentionezi “delicatesele” porcului: creierul, urechile, etc..toata mitologia din spatele diverselor parti e interesanta…

  7. Belle dImagination 17 December, 2015 at 11:23

    Măi oameni buni, zicea părintele Necula – internet religious star – că excesul de curăţenie e boala femeilor care au sufletul prea gol şi încearcă să substituie sărăcia sufletească cu o curăţenie impecabilă.

    Întreb şi eu ca o creştină hopsedată de curăţenie, dar umplerea asta exhaustivă (şi caducă?) a maţului nu e tot material de substituţie pentru un suflet prea gol?

  8. adina 17 December, 2015 at 11:49

    Romi, poate crezi ca m-am limitat doar la partea metaforica cu toalele. Aaa, nu, nu m-a lasat mama in nici un an neimbracata cum se cuvine. Daca nu m-as fi intolit dupa obicei, m-ar fi carpit cu vreo doua, catu-s de mare. Pai, muncim sau avem grija sa nu ne murdarim? :)))

  9. Romi 17 December, 2015 at 13:13

    Sotia mea e de la Cebza,nu departe de Parta(sediul Sfantului),deci am trait din plin ritualurile de la pusta..Mama ta avea dreptate…Nu ne batem joc de toalele ale bune 🙂

  10. Gabriela 17 December, 2015 at 13:39

    ….. este foarte frumoasa faza cand se inlocuieste scoaterea porcului din cocina” momentul virilitatii ” de la banateni, cu aducerea porcului de pe izlaz ,”momentul sportivitatii” la olteni, ca (” doamne, muma !”) unde s-a mai vazut sa tii porcul inchis in cocina…
    In rest, numai de bine!

  11. dc 17 December, 2015 at 14:05

    La moldoveni se scoate porcul din coteț, in loc de borandau se face sangerete, caltaboșii se numesc pe alocuri chișcă.
    Dar țuica e tot țuica, evident neindoita cu apa, ca in Moldova apa o beau oamenii bolnavi, altfel e blasfemie 🙂

  12. Romi 17 December, 2015 at 17:00

    Borandaul e una,sangeretele(blutwurst) e alta ,tuica in Moldova e pentru oameni bolnavi(adica e precum apa) ,vinul e CHAPEAU BAS,chisca (sub aceasta denumire mi s-a prezentat),era o chestie cu orez,am multi prieteni moldoveni,vreau sa ramanem prieteni,no comment 🙂

  13. Old John Wheel 17 December, 2015 at 17:07

    Weell… Eu aș fi curios din ce se mai poate face mălaiul, în viziunea distinsei autoare, ori a distinșilor ei bănățăni. Că așa dzâșe ia: mălai de porumb.
    Bănățănii printre care trăii io dzâșiau mălai sau făină de porumbi.

  14. adina 17 December, 2015 at 18:11

    Distinsa autoare înțelege că e destul de mălăiață treaba cu mălaiul de porumb. Carevasăzică, mălai. Mulțumesc distinsului domn Old John Wheel pentru vigilență. 🙂

  15. Romi 17 December, 2015 at 18:21

    Pentru cunoscatori :cucuruz

  16. Liana Toma 18 December, 2015 at 00:52

    Ce șoadă ești, Adina!! Am fost și eu o dată la niște bănățeni într-o iarnă, la Izvin, când eram prin generală, și chiar dacă n-am participat la tăierea porcului, o fo musai să-mi iau două perechi de ștrimfi, vestă, bundă, fular, mănuși, doar că eram prin zonă 😀 😀

  17. Stephanie 18 December, 2015 at 22:03

    Malaiul mai poate fi si de mei, nu numai de porumb.

Leave a reply