Fumează, dar mori singur, eu nu vreau să te țin de mână
Julius Constantinescu
”Toți murim!”. ”De ceva trebuie să mor și eu”. ”Frate, mor mai repede, dar cât trăiesc, trăiesc!”.
Am auzit toate argumentele de tipul ăsta de la vitejii fumători. Le-am folosit și eu cândva, n-o să mă apuc acum s-o fac pe deșteptul (mai ales că mie îmi iese foarte natural s-o fac pe prostul).
Le-am auzit peste tot. Pe stradă, în baruri, pe facebook, în cafenea, pe stadion, pe plajă, oriunde.
Oriunde, mai puțin într-un singur loc: la spitalul de oncologie în care a murit tata, de cancer la plămâni. Am dormit acolo, cu el, l-am vegheat noaptea, chircit în scaun, cu capul căzându-mi greu de somn.
Știți cum e într-un pavilion de canceroși, noaptea? Sper că nu.
E un geamăt aproape continuu, liniar, venit din zeci, sute de gâtlejuri, o orchestră a suferinței care își cântă propriul requiem. Pe măsură ce se apropie de final, canceroșii rar mai pot închide un ochi, fiindcă și-au epuizat deja toate pozițiile nedureroase de dormit – și atunci gem.
Unii dintre ei stau pe taburetul mic de lângă pat, încercând să-și pună capul pe perna ținută strâns în mâini și să fure măcar un sfert de oră de liniște. Alții se plimbă chirciți printre paturi, ies din salon și măsoară tăcuți coridorul cu pași șchiopi, încercând să-și păcălească durerea. Dar cei mai mulți rămân în paturi și gem ore în șir, până ce somnul se îndură de ei și îi primește pentru o clipă la pieptul lui.
Niciodată nu am auzit măcar pe unul spunând că toți murim, că de ceva trebuia să moară, că el, cât a trăit, a trăit.
Dacă tu vrei să mori acolo, e alegerea ta, eu nu te pot opri. Probabil nici nu te cunosc, soarta ta mi-e indiferentă. Dar du-te să mori acolo sub ochii copilului tău, eu nu vreau să vin cu tine.
Eu am mai murit o dată acolo, cu tata.
Vitejiile cu ” de ceva tot o sa mor!” le zic doar aia pe care nu-i doare nimic. Chestiile astea vin din prostie, pe care romanii o confunda des cu curajul. Daca nu a patit-o inca, inseamna ca nu o poate pati. Daca a depasit de 10 ori in curba, pe linie continua si fara vizibilitate, inseamna, dupa cum ii sopteste creierul lui dominant, ca nu o sa i se intample nimic nici data viitoare.
Imi pare rau pentru tatal tau,dar nu e sigur ca daca nu fuma nu facea cancer.Stiu cum e sa te doara in continuu si doctorul sa nu stie ce ai.Si sa faci operatii crezand ca nu o sa te mai doara si dupa cateva ore,cand trece total efectul anesteziei,cine e acolo,micuta ta prietena,durerea.Si te invarti pe coridoare sperand ca o sa-si faca efectul a n-a fiola de algocalmin,nenorocitii nu stiu ce ai,nu stiu ce sa-ti faca,dar nu-ti dau morfina,daca devii dependent,mai bine lasa,chinuie-te acolo.
Si daca le zici ceva de eutanasie se uita la tine de parca esti nebun,pe undeva ii inteleg,de unde ar mai veni plicul ?
Imi vine in minte o injuratura. Cu ea o sa incep, si apoi o sa explic gestul. F–k! Citindu-ti biletul m-am gindit cum am stat si eu linga tata care se stingea rapid de un mielom multiplu. A fumat in tinerete citiva ani, apoi a dus o viata sanatoasa. Nici o clipa nu si-a pus problema ca tre’ sa moara de ceva. Asta cu moartea de ceva e argumentul celor care isi traiesc existenta cu replici gata facute, fara gindire personala implicata in traire…
Cit despre fumatorii din spatiul public: afara le e locul, eu nu vreau sa mor cu ei la oncologie. Si nici sa ii tin de mina!
Condoleanţe.
Maura draga, e usor sa arunci cu vorbe si sa faci pe viteaza. Doar atat zic si sper ca-mi intelegi aluzia.
Condoleante autorului.
…momentul cand mascariciul isi pune deoparte masca si spune o poveste serioasa…se face liniste in sala, spectatorii sunt oarecum descumpaniti, e clar ca de data asta nu e de ras…
Aplauze!
Chapeau!
Unui anonim: nu am facut pe viteaza. Sa stai linga un parinte care se stinge e o lectie care te invata umilinta, neputinta, nepriceperea. Eu nu stiu sa spun ceva doar ca sa spun, imi lipsesc de vreo patru lini abilitatile astea sociale. Eu inteleg bine ce spune autorul. Ce critic e lipsa de discernamint a celor care se bat cu pumnul in piept ca fumind isi traiesc ei viata, aia de nu se gindesc la cei care mor de pe urma fumatului secundar. Si eu am pierdut o fiinta draga care a picat victima a acestui fumat secundar. Asa ca, revin, fumatorii afara!
Eu l-am vazut pe fratele bunicii murind de cancer la plamani. Fumase foarte mult. Era traumatizant sa il auzi ce fel tuseste. Ultimele zile le-a petrecut in spital doar cu morfina. Inainte de asta am avut ocazia sa vad cum corpul lui se stinge cu fiecare zi ce trece. Nu as dori nimanui asta.
Bunicul a fumat si el foarte mult dar cel mai probabil a murit pentru ca avea Alzheimer. Tata fumeaza si el de o viata; nu stiu el de ce va muri . . .