Julius Constantinescu

Orice om care deține o bibliotecă a fost cel puțin de câteva ori martorul unui fenomen de tip poltergeist: propriile sale cărți dispar în mod inexplicabil, iar în locul lor apar, la fel de bizar, alte cărți, despre care nimeni nu știe cu exactitate de unde provin. Orice măsură menită să prevină acest fenomen este zadarnică – fie că se semnează pe prima pagină, fie că ține o evidență strictă a cărților împrumutate, fie că pur și simplu nu împrumută cărți, volumele își vor continua netulburate ineluctabilul lor du-te, vino.

Să luăm, de pildă, biblioteca unui individ cât se poate de onest: eu însumi. Am ales acest exemplu tocmai pentru că sunt deasupra oricăror suspiciuni – fiind un tip profund cinstit, dacă aș fi furat vreodată în viața mea o singură carte, m-aș fi predat deja poliției. Iată deci ce am găsit pe primul raft din biblioteca acestui om onest:

Desigur, habar n-am cine sunt Ismail și Murat, dar am hotărât să păstrez cărțile în contul sabiei lui Ștefan cel Mare – un mic act de patriotism menit să mai compenseze din pierderea suferită de patrimoniul național. Tot un act patriotic e și ”Invazia mongolă” care, conform semnăturii de pe prima pagină, a aparținut cândva Uniunii Tătarilor din România – pe care am reținut-o ca plată pentru holdele arse, femeile luate în robie și toate celelalte nenorociri pe care ni le-au adus în trecut urmașii lui Ginghis Han.

Un caz mai aparte îl contituie ”Cătunul” lui Faulkner. Habar n-am de unde a venit, dar el a fost dăruit în 1967 de traducătorul Andrei Ioan Deleanu, ca ”respectuos omagiu”, poetului-tovarăș Ioanide Olteanu. Ceva intuiție a avut Deleanu: peste doi ani, Ioanide Olteanu avea să devină director al editurii Eminescu. Însă ar fi avut cu adevărat intuiție dacă pe prima pagină ar fi scris, simplu: ”Pentru Julică”.

Dacă aș lua la rând cărțile din bibliotecă, probabil exemplele de acest gen ar putea continua multă vreme. Și, atenție, avem de-a face aici un tip onest, ca mine, nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar putea întâmpla în cazul unuia care nu obișnuiește să restituie cărțile.

Concluzia de bun-simț pe care o putem desprinde de aici este aceea că ar trebui să mai renunțăm să mai scriem pe cărți. Dacă nu ești chiar autorul, n-are nici un sens să strici cartea – simpla ta semnătură nu îți va ține cartea în bibliotecă (vezi cazurile nefericiților bibliofili Ismail și Murat), iar dedicațiile tovărășești ar putea ajunge cândva la unul care vă ia peste picior.

Însă principalul motiv pentru care nu ar trebui să scriem pe cărți este acela că ele trebuie de multe ori date mai departe. Ce faci, de pildă, dacă primești cadou o carte pe care scrie ”Pentru Costel, la mulți ani și multă fericire!”, iar tu o ai deja, semnată tot pe prima pagină: ”Costel, 22 nov 1994 Cluj”?

Fiind un tip complet lipsit de imaginație, fac cadou destul de des cărți (e ok să râdeți, dar rețineți că măcar am depășit faza de pijamale). În ultimii ani, de pildă, am făcut cadou în mai multe rânduri ”Singur în Berlin” a lui Hans Fallada, ”Umbra vântului” a lui Carlos Ruiz Zafon și ”Strada sardinelor” (asta nu vă mai spun cine a scris-o, chiar nu vreau să vă jignesc). E posibil ca cei cărora le-am dat aceste cărți să le fi avut deja, așa că n-am scris nimic pe ele. Ca să le poată da mai departe, în caz că le aveau deja.

Prin urmare, dacă vreți să faceți cărți cadou și să-i scrieți ceva drăguț sărbătoritului (sau sărbătoritei, să nu-mi sară feministele în cap că insinuez ceva), puteți s-o faceți pe o carte poștală, pe care să o strecurați înăuntru. Așa fel încât să poată fi dată mai departe, în caz de nevoie.

Și ca să fiți siguri că, dacă i-ați luat omului o carte proastă, peste ceva vreme va uita de la cine o are.

În aceast iarnă, la fiecare produs cumpărat de la KFC, clienții primesc un Hot Wing în plus, pe care îl pot păstra pentru ei sau îl pot dărui mai departe – mai exact, pentru fiecare Hot Wing dăruit, KFC donează un leu către organizația SOS Satele Copiilor. 

Practic, KFC îți face un cadou, iar tu îl poți dărui mai departe unui copil care chiar se va bucura de el – spre deosebire de tine, care, după două găleți de aripioare, o să gemi de îmbuibare și o să explici cum de mâine te duci la sală.