Promo

Slow & Furious: Bucureşti – Beiuş

Julius Constantinescu

 

În urmă cu câţiva ani, pe vremea când guvernele Boc şi Ponta nu se apucaseră încă de construit temeinic autostrăzi, făceam drumul Bucureşti – Beiuş în opt ore. Acum, când A1 te scoate după Piteşti şi nu mai pierzi cel puţin o jumătate de oră prin oraş, iar între Sibiu şi Deva e autostradă, fac tot opt ore. Fiindcă în România tot ce câştigi pe un sector de drum vei pierde invariabil pe următoarea bucată – unde fie se lucrează, fie e drumul foarte prost, fie tocmai a trecut viitura etc.

 

Practic, Teoria relativităţii pe drumurile româneşti spune că 500 km de drum se parcurg într-un timp egal, indiferent câţi km de autostradă se mai finalizează.

 

bucuresti beius distanta

 

Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu acest drum care ar fi trebuit să fie Coridorul IV pan-european (practic, singurele drumuri pe care le-a făcut Şova în România sunt drumurile la DNA), să trecem repede în revistă cele mai importante sectoare ale sale.

 

1. A1 Bucureşti – Piteşti
A fost multă vreme singura autostradă din lume pe care puteai face off-road. Între timp i s-a alăturat şi Autostrada Soarelui (autostrada aia care are primii 30 km din dale de beton, o tehnologie uşor depăşită încă de pe vremea lui Hitler). Pe lângă gropi, pe A1 mai trebuie să fii foarte atent şi la separatoarele de sens – barele alea metalice verzi. Ele sunt adesea doborâte de vânt, iar ulterior unele dintre ele cad din căruţă şi rămân pe carosabil.

 

2. Piteşti – Râmnicu Vâlcea
Sunt 60 km de drum plăcut, şerpuit, cu o singură bandă pe sens. N-are nici un rost să depăşeşti, câţiva metri mai în faţă vei da de alt TIR care trebuie depăşit. Dacă insişti şi o ţii din depăşire în depăşire, până la urmă vei întâlni şi un TIR care vine din sens opus.

 

O treime din drumul Piteşti – Râmnicu Vâlcea e satul Valea Drăganului. În Valea Drăganului poţi să fii consătean cu cineva, dar nu e sigur că şi conjudeţean.

 

Vei şti că ai ajuns pe Dealul Negru atunci când în maşina ta va mirosi a mici. Acum degeaba mai opreşti aerul condiţionat, e deja prea târziu. Să mai notăm că micii de Deduleşti sunt foarte buni, vei scăpa de miros cel mai devreme la Sibiu, dacă mergi cu toate geamurile deschise.

 

3. Valea Oltului
Peisaje superbe. Ar fi bine să le admiri, mai ales că aşa ai ceva şanse să vezi din timp bolovanul care se prăvăleşte peste maşina ta.

 

Chiar dacă suntem în 2015, Valea Oltului încă oferă un bogat sortiment de ţepe din anii 2010-2011, cum ar fi celebrul automobilist bulgar căruia i s-a stricat maşina şi solicită un mic împrumut, urmând să vă trimită banii imediat ce ajunge acasă. Eu am sunat cândva la 112 să anunţ prezenţa unui astfel de escroc la intrarea în Câinenii Mari şi poliţiştii mi-au mulţumit frumos, încă nu aflaseră că e acolo şi nu trecuseră să-şi ia şpaga.

 

4. Sibiu – Deva, tronson de autostradă

 

Nu uitaţi să faceţi pipi înainte de a vă urca pe ciotul de autostradă Sibiu – Deva, fiindcă acolo nu aveţi unde opri. Cât vezi cu ochii, numai dealuri verzi şi subtraversările pentru urşi ale lui Şova, dar nici o toaletă. Probabil n-a vrut să le deschidă până nu face în fiecare refugiu o toaletă şi pentru urşii care subtraversează prin apropiere.

 

5. DN 76 Deva – Beiuş
E singurul drum naţional în care am văzut flori crescute într-o gropă din asfalt (am pus poza pe facebook acum vreo patru ani, dar din păcate n-o mai găsesc). La Ţebea încă se mai pot vedea gorunul lui Horea şi groapa din asfalt în care şi-au luxat piciorul Cloşca şi Crişan.

 

Partea bună e aceea că, dacă reuşeşti să ajungi de la Deva la Beiuş, vei fi înconjurat imediat de localnici şi ţi se va da de mâncare şi de băut. Apoi vei fi găzduit şi îngrijit gratuit până când beiuşenii vor considera că te-ai întremat suficient ca să poţi face faţă drumului Beiuş – Oradea, câştigător cinci ani la rând al titlului de cel mai prost drum din România.

 

La un asemenea drum îţi trebuie frâne şi anvelope bune. Şi să-ţi faci geometria când te întorci la Bucureşti – eu am făcut praf două cauciucuri Goodyear în două luni fiindcă nu mi-am verificat geometria odată întors de la Beiuş. De data asta mi-am luat cauciucuri Dunlop BLURESPONSE, cu 308 lei bucata, tot de pe Anvelopex. E un preţ foarte bun şi transportul e gratuit oriunde în România. Chiar şi la Beiuş.

Share:

12 comments

  1. dyers_eve 22 April, 2015 at 05:21

    Sa-nduri tot calvarul asta pentru niste clatite si sa nu le primesti fiindca incepe filmul 😀

  2. Camio 22 April, 2015 at 07:49

    Am mers eu acum câteva zile până după Râmnicu Vâlcea, am ţinut-o numai în forje şi depăşiri de tiruri, am dat totul, am arătat ce ştiu schimbând pe automată când era drum mai drept, pe secvenţială la pantă şi rampă, şi când am dat de Dealul Mare plin de fum de mici m-am oprit şi aia a fost cu timpul bun şi depăşirile făcute

  3. Nedu Merit 22 April, 2015 at 09:34

    Nu e de la autostrăzi, e o problemă specifică pejeului.
    Acuma serios: merită încercată varianta Braşov-Sighişoara-Târgu Mureş, dar numai în zile normale, lucrătoare, adică atunci când nu e weekend de fiţe pe Valea Prahovei. Totul e să treci de Predeal, restul e poveste.

  4. Nedu Merit 22 April, 2015 at 09:36

    PS: drum făcut de câteva ori cu… Peugeot Partner, cu 5 pasageri şi multe acareturi.

  5. Nedu Merit 22 April, 2015 at 09:44

    PS2: Rectific, acesta era drumul spre Năsăud. Am greşit fiindcă cele două localităţi intră la aceeaşi categorie (pentru mine): la dracu-n praznic.
    Mă pocăiesc şi promit să nu mai intru pe interneţi decât după a doua cafea.
    Dar de Pejeu îmi amintesc bine, rămâne cum am stabilit.

  6. Ina_adevărata 22 April, 2015 at 09:55

    Pe Deva-Beiuș ai bucata aia de drum în serpentine, pe la Vîrfurile. Pe-acolo, gropile din asfalt au rol antiderapant, de-aia au fost lăsate așa și de-aia nici nu vor fi reparate prea curînd.

  7. Marius I. 22 April, 2015 at 10:27

    Beius-Oradea, 60 km, 1.5 ore. Recomand vehicul 4×4 sau daca se poate, senilat, ca altfel ai parte de o sesiune de vibromasaj tot drumul.

  8. Belle dImagination 22 April, 2015 at 10:31

    Uite domle cum se face publicitatea reală!
    Şi ce nu face Divinul pentru publicitate! Chiar şi scrie un textuleţ!

  9. mishulake 22 April, 2015 at 11:27

    Pe drumul Beiuș-Stâna de Vale-Bratca, pe valea Iadului mergi cu mașina în brațe dar merită.

  10. dc 22 April, 2015 at 12:41

    Pneurile Dunlop Bluresponse sunt foarte faine, mi-am pus si eu vara trecuta si comportamentul masinii la drum e foarte fain ca aderenta si zgomot de rulare! O fi si de la faptul ca n-am Peugeot?! 😀 >:)

  11. Nedu Merit 22 April, 2015 at 13:16

    Beclean? Beiuş? De-aia m-am zăpăcit eu.
    Hotărăşte-te odată, domnule mogul!

  12. Jordan 22 April, 2015 at 13:53

    Anvelope cu indice de viteza W, adica 270 kmh, pentru Peugeot? Ce s-a intamplat, nu mai aveau gume de raliu? 😀

Leave a reply