Despre relativitatea borcanului si a altor unități de măsură
Daniela D.
Poate vă gândiți că unitățile de măsură au fost inventate să mai stârpească un pic din relativitatea asta obositoare care ne bântuie pe toți. Că nimic nu e într-un fel fix, să știm și noi cum să abordăm un lucru, totul e relativ pe lume: frumusețea, timpul, iubirea, credința, tot.
Dar nu, unitățile de măsură sunt și ele relative, după om.
O campioană a relativității este mama. Mă sună mama să îmi spună: “Vezi că vin la tine.” Ca multe alte mame, nici mama mea nu mă întreabă dacă poate să vină la mine sau măcar dacă prefer o dată anume din calendar, nu e curioasă. Doar mă informează, asta dacă nu o găsesc pur și simplu la ușă, sprijinită cu degetul în sonerie. “Ce să îți aduc?”- mă întreabă la telefon. Ca întotdeauna, răspunsul “nimic” este ignorat cu desăvârșire, o adunătură de vocale și consoane fără nicio semnificație pentru mama. “Îți aduc un borcan cu dulceață” – decide. De 36 de ani mama nu s-a obișnuit cu ideea că mie nu îmi place dulceața. Nu înțelege cum vine asta, “doar este atât de bună”. “Nu vreau dulceață. Nu vreau niciun borcan de nimic. Nu mănânc nicio chestie îmborcănată. Te rog să nu care cumva să îmi aduci ceva.” Când răspunde “bine”, știu că am pierdut deja lupta. Căci “un borcan” înseamnă la mama : 10 borcane de dulceață, 10 de murături, 6 borcane de salată de vinete pe care eu nu pun gura nici dacă e ultima mâncare din univers și 3 borcane de pastă de tomate făcută de ea “să pui la mâncare, mamă”. Pentru că mama refuză să accepte realitatea că eu chiar nu gătesc sau gătesc pur experimental, carevasazică nu am în ce să pun pastă de tomate, aici seamănă un pic cu bărbată-miu. Ca să o iau pe mama de la gară, trebuie să rog trei colegi mușchiuloși să meargă cu mine să care “borcanul”. Când se suie mama în tren, acesta staționează în gară mai mult decât cele două minute trecute în “mersul trenurilor”, pentru că atât este insuficient ca să urce mama în tren bagajele pline cu “nimic”. Când coboară, noroc că e capăt de linie, altfel s-ar întâmpla tot așa. Găsesc pe cetățenii care au avut ghinionul să nimerească în același compariment cu ea isterizați și cu ochii injectați; mama a apucat deja să le corecteze viețile, să le releve situațiile în care au greșit impardonabil și să îi certe pentru incapacitatea nejustificată de a face față corespunzător în împrejurări critice. Dar deviez. Să ne întoarcem la relativitate. Asta ar fi cu relativitatea numărului de borcane.
Am o prietenă pentru care minutul ăla pe care îl știm noi, ceilalți oameni, are o semnificație strict personală. Ori de câte ori suntem împreună și o sună bărbatul seara să o întrebe unde e și când ajunge acasă, ea îi spune, negreșit: “Ajung în 5 minute”. Ori noi suntem atunci într-o cârciumă din centru, iar ea locuiește în Pipera. “Nu ai cum să ajungi în 5 minute”, încercam eu să îi deschid ochii la început. Dar ea credea sincer că da. Bineînțeles că nu ajungea, dar partea pozitivă era că toți apropiații ei au învățat că 5 minute ale ei echivalează cu 20 de minute ale noastre, așa că nimeni nu se mai supără când ea nu vine când zice că vine. Când spune ea “vin în 3 minute”, înmulțești cu 4 și știi că în 12 minute apare la ușă. Partea bună este că, deoarece timpul ei este atât de comprimat, reușește să facă într-o perioadă foarte scurtă lucruri care mie îmi iau mult mai mult. Mă sună câteodată să îmi zică: “Ajung la tine în 5 minute (eu știu că mai durează 20 până să o văd) și avem jumătate de oră în care să bem cafeaua, să îți povestesc o fază tare, să probez rochia aia și să ne uităm la un film.” Și poate nu le facem chiar pe toate, dar oricum facem mult mai mult decât aș face eu singură, care în jumătate de ceas nici nu reușesc să mă mut dintr-o cameră în alta, dacă nu am o excelentă motivație pentru acest efort.
Sau:
“Te rog frumos ia-mi și mie niște gogoșari”, îi zic lui bărbată-miu. “Jumătate de kilogram. Asta înseamnă cam la vreo trei gogoșari, așa. Să fac de câteva ori salată.” Vine acasă cu 3 kile. “Am zis eu că fac zacuscă?” “Nu- zice-dar jumătate de kil mi s-a părut puțin.” “Puțin față de ce? De necesitățile de hrană ale copiilor din Africa? Ce fac eu cu o sacoșă de gogoșari?” ” Păi uite, așteptăm să se ofilească în frigider și pe urmă îi aruncăm.
E si un banc pe chestia relativitatii asteia, care zice cam asa: “sunt gata în 5 minute” spus de o femeie înseamna acelasi lucru cu “sunt acasa în 5 minute” spus de un barbat. Dar vad ca prietena asta a ta e mai barbata, asea! :))
Tu esti o dulceata de femeie,iar sotul tau un campion al calmului ! Reusit text !
Ce zici să dai de pomană borcanele alea?
De exemplu, vinetelor m-aş oferi eu să le ofer un cămin confortabil.
@Belle d”Imagination: Nu va bagati în fata doamna, treceti la coada!
Doamna Daniela, dati câte un singur borcan s-ajunga la toata lumea! =))
Daca-i dulcetica de zmeura, ma sacrific eu :)) DanOne lasa ca-ti ajunge si-un borcan de muraturi, iaaaa degetelele 😀
Ii e rusine omului sa cumpere jumatate de kil de gogosari
ia sa ma bag eu in fata lu’ DanOne si a lu’ Belle d’I, ca ei le vor pe degeaba, ntz .. ntz … ntz .. !!
doamna Daniela, eu le platesc !! pe toate !! adica .. tot “borcanul” ! pe linga transport intr-o tara oarecare din Europa de Vest catre doi sarmani ai caror parinti nu se mai ocupa cu imborcanarea pe motiv ca acum, fara copii aproape, viata e mai usor si mai frumos!
@Cristina Ș.: Iar tu consideri ca, fara dulceata si muraturi, viata e pustiu, nu? =))
Pai ai o solutie simpla: imparte borcanele colegilor musculosi si gata 🙂
@Jordan: din pacate, nu mai vrea niciun coleg sa se duca la gara sa o ia pe mama. aia care au fost deja au zis ca nu mai merg nici daca este unica conditie ca sa mai traiasca. cei care nu au fost au auzit cum e de la cei care au fost si nu mai vor nici ei.
deci borcanele merg la doamna care ma ajuta cu curatenia in casa, ca intotdeauna.
.
DanOne, Belle .. cu tristete in
suflet.. stomac, remarc ca pierduram toti 3, nu ne putem pune la aceeasi coada cu doamna care ajuta cu curatenia in casa ..”Ori de câte ori suntem împreună și o sună bărbatul seara să o întrebe unde e și când ajunge acasă”.Voi cam uitati sa mergeti acasa seara sau uitati ca santeti maritate si va mai aduc aminte sotii din dotare…
Sa fiu al naibii daca atunci cand am citit titlul nu m-am gandit la concitadinii mei pt care 5 minute inseamna 20!! Mi-a luat cativa ani sa de nervi si frustrari pana m-am prins ca e chestie de limbaj, nu are nicio treaba cu respectiva unitate de masura. Fix, pe ceas, “in 5 minute” inseamna 20, asa cum “15 minute”(si nu un sfert de ora, sau ceva), inseamna exact o ora!
@deaddy: Exceptie fac operatorii de telefonie mobila, unde 1 minut înseamna între 20 si 40 de secunde, depinde de operator! :))
Mă ofer să vin la gară să ajut la recuperarea doamnei.
@Belle d”Imagination: Cu riscul de a ma repeta: la coada! Incepe de la coloane! :))
Da’ cum să nu-ţi placă dulceaţa, doamna Daniela??Poate faci clătite!:D
Mai, bucura-te. Eu sunt in situatia inversa. Studenta, nici eu nu gatesc, dar cam e nevoie de o revolutie si multe pisiceli sa-mi trimita mama mancare.
De partea cu “nu vreau aia” si ea sa-mi trimita, am scapat. Il am pe tata caruia ii dictez lista (e fost militar, ca sa intelegi) si tine cu dintii de ea. 😀
Dan1, nu îmi mai lua faţa! Te rog, eu am fost prima care să-mi deschid uşile dulapurilor. Citeşte în ordine cronologică, nu în ordinea dorinţelor neexprimate.
Voi certaţi-vă, Dan & Belle, că io-s deja la gară. Urmăresc uolul Danielei să văz când îşi pune status cu “Iar vine mama!”, ca să acţionez.
Da’ chiar doamna autoare, damigene nu va aduce mama? Pentru un prieten întreb.
Daniela, ce norocoasa esti! 🙂
Cu cat a luat gogosarii?
@Cristina S,: Nu cere daca nu stii sa gestionezi situatia: vezi ca poate ti le aduce tot în “5 minute” si blocheaza tot aeroportul, cu politisti, vamesi (import ilegal), garda sanitara, si altele. Si n-ai nici masina (camion?) sa le cari de la aeroport 🙂