Julius Constantinescu

Lungile şi posomorâtele luni de iarnă reprezintă cea mai grea perioadă a anului pentru un burlac. Nefiind însurat şi trăind deci de pe o zi pe alta, burlacul este nevoit, chiar şi pe cea mai câinoasă vreme, să-şi părăsească viziuna pentru a-şi procura mâncare şi sex. Desigur, există cazuri în care şi bărbatul însurat trebuie să iasă din casă pentru a face sex, însă acest lucru se întâmplă mult mai rar pentru că, la fel cum celor care obişnuiesc să mănânce puţin li se strânge stomacul şi nu mai pot înghiţi prea multe, aşa şi bărbatul căsătorit are nevoie de tot mai puţin sex pentru că… în fine, aţi prins ideea.

Dar să revenim la eroul nostru, la burlac. Ca şi cum frigul pătrunzător şi durata scurtă a zilei nu ar fi fost de ajuns, el se confruntă, pe timpul iernii, şi cu o descurajantă lipsă din oraş a femeilor. Unde e abundenţa de femei din timpul verii? Unde sunt toate acele femei care vara par să depăşească populaţia masculină a planetei nu doar cu două, trei procente, ci de câteva ori? Abia dacă apuci să vezi una trecând zgribulită pe stradă, că a şi dispărut într-un taxi ca foca sub copcă, lăsându-l pe burlac cu buza umflată.

Un bărbat neînsurat cu oarecare experienţă va şti deci, după o iarnă în care a supravieţuit cu greu, ce trebuie făcut la anul. Imediat ce trece vara, burlacul va căuta să-şi facă una, două sau chiar trei relaţii, să aibă ce pune pe masă, sau unde îi mai place lui, peste iarnă. Prin urmare, aşa cum gospodinele aleargă neostoite la piaţă şi îndeasă murăturile în borcane la venirea toamnei, aşa şi burlacul aleargă de colo-colo prin oraş după fuste.

O situaţie de genul ăsta l-a inspirat şi pe Jean de La Fontaine când a scris „Greierele şi furnica”. Probabil însuşi autorul a ars-o liber în Vamă toată vara, iar când a dat frigul şi a încercat să se oploşească pe undeva, furnica lui corporatistă i-a trântit uşa-n nas: „Să-ţi dea alea din Vamă să mănânci, Jeane! Du-te la ele”.

Dar iată că vine primăvara, iar natura şi burlacii se trezesc la viaţă. Vremea călduţă îi redeşteaptă bărbatului neînsurat amintirile plăcute ale verii. Este momentul în care burlacul reîncepe să meargă la sală, pentru a da jos burtica acumulată peste iarnă, şi să-şi facă tot felul de planuri pentru la vară. Desigur, furnica lui corporatistă nu intră în aceste planuri – ea, sărmana, abia dacă va avea câteva zile de concediu, la începutul lui august, nici n-are rost s-o deranjeze cu propuneri.

Căci, aşa cum Dumnezeu a aşezat anotimpurile unul după altul, tot aşa e rânduit ca burlacul să joace an după an în aceeaşi fabulă. Cel puţin până când, din neatenţie, nimereşte peste o furnică gardian, fiindcă atunci s-a terminat şi cu distracţia, şi cu fabulele nemuritoare precum „Greierele şi furnica”, iar bietul La Fontaine va fi nevoit să-şi plătească chiria din salariul modest de redactor la Formula AS, unde va scrie articole cu titlul „Cum să alegem cele mai bune legume pentru murături”.

PS: Voi la ce vă gândiţi când vă amintiţi de vară? Avem printre cititoare şi furnici corporatiste care să ne răspundă la asta?