Ina_adevărata, Mariana S., Monica Ionescu

– după o relatare a Marianei S., trimisul special al Daily Cotcodac la RDS –

M-au anunțat ăștia de la RDS să mă duc după card, că le-au venit cardurile de acces la smart tv.

La RDS erau două ghișee și la amândouă ghișeele – cozi. Am ales una dintre ele, la întâmplare. În același timp cu mine, un cetățean negricios aborda cealaltă coadă, bombănind: “Ia dați-mi voie, că am copil mic și plânge. Io ce fac aici? Plânge copilu’ și io stau după voi!” La început, lumea l-a privit uimită, pentru că nu se auzea nicăieri plânset de copil, dar el a insistat, cu voce tot mai ridicată: “Ăștia de la RDS sunt niște hoți, îți vin la ușă și te conving să semnezi, după care staaai și-așteaptă tu pe la cozi! Și toți ăștia care stați aici la coadă sunteți niște proști!”

Când a ajuns aici cu lamentația, a intrat Ea – o apariție de senzație, cu o ținută ce trăda o fire nonconformistă și cosmopolită: purta trening, fes și vestă sport, la care asortase o geantă Vuitton și cercei imenși. Părea a fi piranda lui, pentru că s-a dus întins la el, strigând: “Hai, mo, odată, nu auzi cum plânge copilu’?!” Nici acum nu se auzea nici un copil, dar el a înțeles reproșul nevestii (“nu ești în stare nici să te bagi în față la o coadă, ratatule” ) și a ridicat tonul: “Păi dacă hoții ăștia!… și proștii ăștia!…” Ea nu i-a mai ascultat bâlbâielile și a preluat bărbătește problema: “Îmi bag pula, vă bateți joc de timpul nostru, copilu’ meu plânge și voi ne țineți aici!”

Coada în care mă aflam eu mergea mai repede, așa că mama copilului invizibil a simțit nevoia să o grăbească nițel pe angajata din fața ei: “mă scuzi, fă doamnă, dar ești o proastă. Uite la ailaltă, ce repede mișcă oamenii!” și s-a mutat la coada mai rapidă, încercând să intre în fața mea. Am abordat imediat figura de corporatistă sictirită (nu că mi-ar fi prea greu… ) și m-am înghesuit în cei dinaintea mea. Țiganca nu s-a lăsat intimidată: “Fir-ar ale dreacu’ de sterpe, aude copilu’ ăla cum plânge și ele se face că nu aude! Nu știi, fă, cum e să ai copil; nu știi, ai?”

În clipa aia a apărut copilul. Era o fetiță de vreo trei ani, toată numai zâmbet, în brațe la bunică-sa. Asta, a bătrână, era o namilă și avea glasul mai mare decât ăilalți doi la un loc. Bineînțeles, reclama și ea același lucru: plânge copilu’. Ne uitam la fetița aia voioasă, căreia nici prin gând nu-i trecea să plângă- chestie pe care un ochelarist slăbănog a îndrăznit să o remarce cu voce tare.

Sfinți din Ceruri!!! Iadul s-a dezlănțuit asupra nenorocitului! Nu mi-am imaginat vreodată că organele genitale pot fi folosite în felurile descrise de cei trei. De-acum, urla toată lumea, ba parcă începuseră să se și îmbrâncească. Doar fetița rămăsese calmă, privind curioasă scena.

Între timp, eu ajunsesem în față. Pe când semnam pentru card, angajatele au chemat un agent BGS, care a început să împingă familia gălăgioasă spre ieșire. Tânăra nu s-a lăsat: “Mânca-ți-aș pulili tele, da’ noi de ce să n-avem tabletă? să ne dea tableta!”. Ei voiau, carevasăzică, tableta la ofertă. Naiba știe, poate chiar sunt cititori ai Daily Cotcodac.

Când agentul a cerut în walkie-talkie “să vină echipajul la sediul RDS din Pantelimon”, familia s-a evaporat instantaneu. Da’ știți cum? Au dispărut cu toții într-o clipă, ca și cum n-ar fi fost niciodată acolo. S-a făcut brusc liniște. Și a fost liniște încă vreo cinci minute, până a intrat patrula formată din șase polițiști. Când ăștia au întrebat “cine a participat la altercație”, toată lumea s-a uitat acuzatoare către ochelaristul care înfruntase stihiile. M-am strecurat afară, pierzându-mă printre alții care făceau același lucru și m-am uitat în urmă: nenorocitul rămăsese singur cu polițiștii și își căuta, tremurând, actele.

Cardul e bun; am scăpat de bâzâitul receiver-ului ăluia vechi. Dacă vă interesa detaliul ăsta.

***

Ne-a anunţat pă dracu’ aştia de la RDS, că numa’ pă haladiți îi cheamă. Ne-am dus noi, oarba după ei dă șmenari!, că ş-aşa nu mai mergea safteaua la florărie, că să termenasă 1 martie si să clociseră zambilili.

Să fac clăbuci dacă n-am fost la cablu, în Pantilimon, c-a zis Oane, barbate-miu că să mergem, fă, să luăm tabela d-aia dă dai cu degetu’ pă ea şi asculţi manele pă-nternet. Că ne plac mult Salam şi e moca.

Haoloo, să-mi crapă ţâţele şi să-mi sare ochii dacă să mai poate în ţara asta. Care am ajuns să ne dezcremeneaza rumânii noştri mai rău că francejii! Ca şi aia ne-a dat două sute şi orvoar. A vrut să ne civilizează, da’ nu s-a putut, şi ne-am întors la căşile noastre care nici pâine să dăm la copii n-avem.

Ş-am luat-o pă mămica şi pă fată şi ne-am dus acoloşa , da’ erea plin, stătea lumea pă două rânduri. Şi s-a dus Oane să se bagă în faţă că eram cu copil mic de ţâţă, da’ cine să te înţelege când n-ai copii, focu’ pă ei! Care a început aia da la casa să urlă la el că ce te bagi dom’ne în faţă, mai e şi alţii la rând, de-a făcut ăsta boala pa iel şi i-a venit spumele şi cât să să abţine?

Să cază carnea după mine şi să nu mănâncă gura mea dăcât apa dacă io nu steteam liniştită cu mămica şi cu fata, da’ n-am mai putut ca m-era că face Oane aveceu şi moare acoleaşa. Şi m-am dus şi io mai d-aproape, lângă el, la coadă ailanta şi când am văzut că casiera îl spurcă p-asta, nu mai m-am putut ţinea şi am început şi io să măscăresc. Da’ respectos, ca să uita toată lumea aia la noi ca la urs!

– Fă, doamnă, i-am zis, mă scuzi, da’ eşti proastă, nu vezi că avem copil şi plânge? Dă ce, fă, nu dai dân butoanili alea mai repede? Uite colega lu’ matale, ea cum poate, hă? Că ailantă coada merge mai repede. Stăm acia ca proştii să vă băteţi joc dă noi, că ziceţi că ţâganii şmangleşte, da’ voi s’teţi mai hoţi ca hoţii, că aţi ştiut să ne prostiţi. Taceţi toţi, bă, manca-mi-aţi, vă prosteşte ăştia, fraierilor! Beliţi ochii şi nu zâceţi nimica, că vă e frică! Că-mi bag și pula, că dă unde să știți cum e cu copil, fă, uscatelor! Stăm acia să îşi bate ăştia joc dă noi, că avem şi copil mic, dă ţâţă, care plânge, să moară măicuţa mea în cancer!

– Mamicăă, hai fă-ncoa, cu copilu’, că nu ne crede ăştia!

Uite-aşa am chemat-o şi pă mămica, că m-era că o să sare lumea pă noi, d-a-nceput şi aia mică să să zbate în brațe la mă-sa mare, da’ a dreacu’ boldeancă n-a scos o lacrimă, fi-i-ar gura aia care nu-i mai dau să suge!, da’ pân’ la urmă ne-a lăsat un fraier cu ochelari după ce l-am dat în morții lui dă îi sareseră ochii ca fasolili bătute, să intrăm în faţă şi ne-am luat tabela că ajungese şi badigardu’ ş-am plecat repede ca să nu vie gaborii. Ca să şi uita una mai hapciupalie la noi care i-am și zâs că ‚ abar n-are dă copiii, dă am zis că cheamă miliţia sau ne dă pă faisbuc, care o să avem şi noi acu’, c-am luat tabela, dă-o-n sânge să să zbată!

Nu să mai poată cu dezcremenarea la cablu!