Postul nu e post destul

Sfaturi pentru tineri. Perdelele

George Damian

– Trebuie să ne cumpărăm perdele!

Pluralul implicativ prezintă unul dintre cele mai mari pericole. „Să ne”? Ţie nu-ţi trebuie perdele. Nici nu ştii cum arată actualele şi faci eforturi să nu priveşti spre ferestre, încerci să te ţii departe de chestiune. Însă există imperativul seniorial – trebuie! Cine zice asta? E vreo comisie pe undeva care umblă prin cartiere, analizează perdelele şi trimite nevestelor prin poştă decizii în plic recomandat: „Prin prezenta vă informăm că perdelele Dvs. din apartamentul 26 bl. A16 strada Buburuzelor sector 4 Bucureşti au ieşit din perioada de garanţie şi trebuie schimbate în termen de maxim trei săptămâni, în caz contrar veţi suporta rigorile legii”?

Ştii că nu e bine ce faci, dar cazi în capcană:

– Dar astea ce au?

La întrebarea asta poţi primi mai multe răspunsuri. O privire superior-dispreţuitoare e cea mai ieftină variantă, practic scapi de cel puţin o oră de explicaţii. Dacă vrea să te pedepsească îţi va povesti pe larg nişte chestii pe care nu ai vrut să le ştii niciodată. Sau i se pot înlăcrima ochii şi va aluneca pe panta suferinţei: a vrut şi ea nişte amărâte de perdele, nici măcar atâta lucru nu poate avea?

Perdelele sunt o categorie dificilă. Unii începători încearcă să înţeleagă, încep să se uite la ele, le analizează pe toate părţile. Precum creştinii de altă dată, intră cu zâmbetul pe buze în groapa cu lei – nu au nici o şansă în această confruntare, vor fi zdrobiţi sub povara unor argumente al căror vocabular este de neînţeles.

Răcanii vor face greşeala de a lua în serios pluralul implicativ şi vor încerca să strecoare o părticică din propria personalitate în culoarea perdelelor. Nu vor face altceva decât să-şi provoace şi mai multă suferinţă. Veteranii ştiu ce au de făcut şi, precum cătanele hârşite din Garda Imperială a lui Napoleon, îşi vor înfrunta soarta cu mult calm. Urmează unul, două sau chiar mai multe sfârşituri de săptămână (depinde şi de data sosirii deciziei de la Comisie) petrecute în marşuri forţate, fără apă şi hrană rece. Campania va cuprinde decizii surpriză, învăluiri neaşteptate, reveniri pe fronturi epuizate, asalturi surpriză.

Importante sunt încălţările, cât mai comode, şi un telefon cu internet. În rest, trebuie doar să mimaţi interesul.

Share:

41 comments

  1. janedoe 22 January, 2014 at 11:38

    si, ti se pare tie ca asta ar fi un Panda sever, bre Jul?

  2. bogho 22 January, 2014 at 11:40

    Se vede ca George e casatorit de ceva timp, are experienta.

  3. Cristi 22 January, 2014 at 11:43

    Articolul asta paca-i scris de Julius. Si uite asa am aflat si unde locuieste George Damian.
    Apropo, George Damian ai auzit de “rejansa”? 😀

  4. George Damian 22 January, 2014 at 11:47

    @Cristi: E ceva klingonian, sunt sigur.

  5. JULIUS 22 January, 2014 at 11:47

    @Cristi: nu pare scris de mine. la o lectură mai atentă, detectezi în el o undă de tristeţe întâlnită doar la oamenii însuraţi.

  6. RoseN 22 January, 2014 at 11:47

    Vai de mine si de mine nu-mi aduce aminte, ultima data cand a fost mama la mine, s-a uitat la perdele si a spus Uaaaaai, trebuie sa le spalam! si eu am zis inocent Dar ce au, nu-s murdare! maaare greseala mare, normal ca s-au dovedit a fi groaznic de murdare, cica :D! si solutia mea sa cumpar urgent altele nu a fost acceptata!
    deci… oribil subiectul asta :)) huuuuo perdelelor din lumea intreaga!

  7. N.A. 22 January, 2014 at 11:54

    Transmite-i doamnei ca este musai necesar sa studieze toata oferta de pe piata (sunt sute de magazinute in toate colturile Bucurestiului), pentru a putea lua o decizie corecta, altfel peste o saptamana sigur o sa vada ceva si mai draguuuut, care s-ar fi potrivit mult mai bine. Si cine crezi ca va fi vinovatul?

  8. Cristi 22 January, 2014 at 11:58

    @George Damian: E clar, nu ai fost torturat cum trebuie.
    @JULIUS: Sunt insurat, cum naiba sa mai pot detecta urma de tristete. =))

  9. Dan G 22 January, 2014 at 12:01

    Citez dintr-un clasic (mai degraba clasica) soacra in viata (nu a mea, sa n-avem dubii!): Perdelele si covorul sunt oglinda casei!
    Clar?

  10. Dan1 22 January, 2014 at 12:41

    Pai bine domnu’ Damian, noi asteptam ieri texte istorice si primim – cu o zi întârziere – texte administrativ-gospodaresti? Nu mai ma prindeti pe-aici! :))

  11. Belle d”Imagination 22 January, 2014 at 12:43

    Uite d-aia n-am oglinzi în casă, n-am perdele – îmi respect jurământul din copilărie – şi nici nu intenţionez să am.
    Covoarele-s un rău necesar. Am nevoie de ele ca să nu-mi îngheţe intelighenţia creatoare.

  12. Dan1 22 January, 2014 at 12:47

    @Belle d”Imagination: S-au inventat mochetele pentru a stârpi acest rau necesar care sunt covoarele. 🙂

  13. Gabriela 22 January, 2014 at 12:49

    @Dan G: Nu-i a ta, i-a mea !!!

  14. ela 22 January, 2014 at 12:59

    @Dan1:

    vezi daca nu citesti printre rinduri?

    de fapt ne-a dat tema pt acasa: Garda Imperiala a lui Napoléon
    😀

  15. sebra 22 January, 2014 at 13:05

    “-Iti plac perdelele?
    -Care?
    -Alea de la geam.
    -Da’ ce au azi, asa deosebit?
    -Sunt noi.
    -Aa…”

    Neinspiratului asta ce sfat ii mai dai? 😀

  16. Cristi 22 January, 2014 at 13:14

    @sebra: Domnul “sebra” e nefericitul?

  17. sebra 22 January, 2014 at 13:19

    @Cristi,
    De el e vorba, da’ nu recunoaste ca-i nefericit. 😉

  18. George Pruteanu 22 January, 2014 at 13:20

    Pluralul implicativ precum şi imperativul seniorial ar trebui incluse în gramatica limbii române sau măcar pe paginile Wikipedia

  19. Hellga 22 January, 2014 at 13:20

    Asta e sigur Julius. Incearca sa bage zazanie in casa Damian. Invidiosule!!!

  20. Silva 22 January, 2014 at 13:31

    @sebra: pai nici nu e, daca i s-a cerut doar sa le deosebeasca de cele vechi, nu si sa participe la prospectarea pietei si la achizitie

  21. unmihai 22 January, 2014 at 13:39

    @sebra: ar fi el fericit dar se pare că sunt anumite persoane care au grijă să-i treacă 🙂

  22. Lore 22 January, 2014 at 15:20

    Ma, voi ati spionat la mine acasa!
    PS: Sotul meu e tot la stadiul de racan, dupa 5 ani.

  23. M3bis 22 January, 2014 at 16:45

    @Frate Damian: În cinşpe ani de căsnicie n-am schimbat decât vreo 10 perdele! Eşti fanul meu!

  24. Alt Marian 22 January, 2014 at 17:35

    @sebra: Sfatul meu ar fi sa se abtina sa întrebe cât au costat ….

  25. Alt Marian 22 January, 2014 at 17:38

    @RoseN: Si când sotul tau se murdareste (fotbal, roti de iarna, curatat semineu), se aplica tot punctul 1?

  26. Dan1 22 January, 2014 at 18:24

    Off-topic: Doamnelor si domnisoarelor cititoare, am o veste foarte proasta pentru domniile voastre: http://www.realitatea.net/gata-cu-durerile-de-cap-dispozitivul-revolutionar-care-trateaza-migrenele-a-fost-aprobat_1363820.html >:)

  27. Alt Marian 22 January, 2014 at 18:27

    @Dan1: Isteria s-a trata, migrena s-a tratat, ce scuze o sa mai inventeze acuma?

  28. Dan1 22 January, 2014 at 18:41

    @Alt Marian: O… criza de baterii? =))

  29. Radu Vasile 22 January, 2014 at 19:05

    Numai femeile nepricepute au nevoie de scuze gen migrene pentru a refuza oaresce.
    Cele destepte fie pur si simplu refuza, fie pe un ton misterios refuza, lasand sa se inteleaga ca stie el de ce.
    Nefericitu se va gandi toata seara la ce dracu a mai facut si cat anume a aflat nebuna.

  30. Ina_adevărata 22 January, 2014 at 19:57

    George, dacă TREBUIE schimbate perdelele, sigur va mai TREBUI schimbat ceva: tapițeria canapelei, covoarele sau chiar mobila. Nu vreau să te sperii, dar…

  31. Andreea M. 22 January, 2014 at 20:23

    Ca divortata, pot sa declar adevarul: nu am perdele la camera!

  32. Belle d”Imagination 22 January, 2014 at 20:27

    @Dan1
    Şi dacă mie mi se pare că se curăţă mai repede parchetul decât mocheta? Nu mai bine păstrăm câte un covoraş mic şi drăgălaş doar în punctele critice?

  33. RoseN 22 January, 2014 at 20:58

    @Alt Marian: Pare rau, nu inteleg intrebarea, caci cuvantul “soţ” imi e necunoscut =)) parca parca l-am mai auzit undeva…e cu ciocolata, zmeura, cirese ceva? altfel e total neinteresant!

  34. Cristina Ș. 22 January, 2014 at 21:22

    @RoseN: daaa, un sot mishto e ala care vine cu ciocolata, zmeura si cirese … ;))

    si atunci nici vorba de durere de cap, dar de unde sa stie Alt Marian cum e cu ciocolata, zmeura …

  35. Dan1 22 January, 2014 at 21:30

    @RoseN: Rozico, la fel de misterios dar mediatizat mi se pare mie cuvântul – ma scuzati de vorba proasta – “munca”! :))

  36. Dan1 22 January, 2014 at 21:33

    @Andreea M.: Le-a luat fostul! =))

  37. cruela de vila 22 January, 2014 at 22:10

    ma gandesc foarte serios sa-mi fac o agentie de inchiriat sosii de soti! 😀

  38. cruela de vila 22 January, 2014 at 22:16

    ce ziceti baietziiiiiiii?
    😀

  39. Dan1 22 January, 2014 at 22:27

    @cruela de vila: Vaaai, cât poti fi de… cruela cu noi! (ca alt termen nu gasesc! ) =))
    Si asa, cam cât ar costa? Pentru un prieten întreb…

  40. Alt Marian 23 January, 2014 at 19:07

    @Cristina Ș.: Nu stiu, ca n-am sot … n-am pe cine chinui acasa

  41. Ce mi-a plăcut săptămâna trecută (3) | Martie din Post 27 January, 2014 at 14:02

    […] 7. http://www.dailycotcodac.ro/2014/01/sfaturi-pentru-tineri-perdelele/ […]

Leave a reply