Evenimentul zilei de ieri

Marea invazie tătară din 1241 în ţările române (2)

Julius Constantinescu

(Primele două părţi: aici şi aici.)

Probabil că unul dintre motivele pentru care manevra că mimatul fugii a putut fi folosită de tătari de atâtea ori este că, de regulă, nu prea scăpa nimeni care eventual să povestească şi altora despre ea. Prin urmare, la fel de încrezători, ungurii şi români care apărau Oradea s-au năpustit impetuos pe urmele laşilor de mongoli, părăsindu-şi fortăreaţa şi ieşind în câmp deschis. Tătarii, mari amatori de petreceri surpriză, au observat amuzaţi de la liziera pădurii cum iscusiţii unguri şi valahi îşi desfac formaţiile de luptă, să nu-i jeneze vecinul când îi taie pe tătari. Urmarea a fost oarecum previzibilă: viteazul comandant, episcopul Benedict, s-a salvat cu fuga, puţinii supravieţuitori s-au refugiat în fortăreaţă, iar oraşul a fost prădat şi incendiat. Tătarii nu au atacat însă fortăreaţa. Ştiu că pare greu de crezut – probabil chiar şi tătarii au încercat doar aşa, la plezneală -, dar manevra cu fuga a mai mers o dată cu inteligenţii apărători ai Oradiei: sigură că tătarii au renunţat să mai cucerească fortăreaţa şi au plecat, garnizoana a ieşit seara şi s-a risipit prin casele rămase în picioare. Se pare că de atunci datează cunoscuta expresie ungurească „mâncat bine, beut bine, dimineaţă trezit mort”.

Jaf si voie buna

Neavând pe cine omorî şi jefui în regiunea Bihorului, căci locuitorii luaseră calea codrilor, mongolii au prins câţiva oameni şi i-au trimis să dea de ştire fugarilor că se pot întoarce la casele lor, a fost doar o neînţelegere la mijloc. Mânaţi de foame, sătenii au ieşit de prin păduri şi, sub supravegherea tătarilor, au strâns recolta. Viaţa părea să reintre în normal; doar că tătarii, oameni practici, au decis că recolta abia le ajungea lor, darămite să-i mai hrănească şi pe ţăranii deveniţi inutili. Prin urmare, într-o noapte cu activităţi recreative, au înconjurat satele, le-au dat foc şi i-au căsăpit cu metodă pe cei care încercau să fugă. După care au chefuit şi au băut până dimineaţă – dar nu ştiu să vă spun exact care dimineaţă.

O rezistenţă ceva mai serioasă a opus cetatea Aradului, care a rezistat şapte zile. Pentru a nu-i lăsa să se odihnească pe apărători, tătarii au atacat zi şi noapte neîncetat – de fapt, nu ei înşişi, ci prizonierii ruteni, ismailiţi, cumani şi unguri, pe care îi trimiteau la asediu şi, în caz că dădeau înapoi, îşi omorau vremea torturându-i. După şapte zile, tătarii aveau deja suficienţi prizonieri morţi cât să umple cu cadavrele lor şanturile de apărare ale cetăţii. Odată făcută această lucrare inginerească tipic mongolă, distinşii tătari au binevoit să atace ei înşişi. Cetatea Aradului a căzut, şi să te ţii sărbătoare pe străzile oraşului: oştenii au fost mai întâi dezbrăcaţi şi apoi măcelăriţi, ţăranii – ucişi până la unul, iar dintre femei, fiecare tătar şi-a ales două roabe, restul fiind violate şi apoi ucise – modalitate uzuală prin care mongolii evitau relaţiile serioase, de lungă durată.

Ungurii, mai sprinteni ca francezii pe câmpul de luptă

Terminând de prădat ţările române, tătarii năvălesc în pusta maghiară, unde aveau o socoteală cu regele Bela al IV-lea. În 1242, la Mohi, hoardele mongole încolţesc oastea maghiară între o mlaştină şi nişte dealuri şi asudă o zi şi-o noapte tăind la vitejii unguri, lăsând pe câmpul de luptă 50.000 de leşuri (mai multe despre proverbiala vitejie a ungurilor puteţi citi aici, într-un text pe care Daily Cotcodac l-a dedicat special bravilor noştri vecini). Regele Bela, sprinten ca un francez, fuge la Zagreb, de-acolo în Dalmaţia, pentru ca, în cele din urmă, să le dea cu tifla urmăritorilor tătari de pe o insulă din Adriatica.

Batalia de la Mohi

Campania din 1241 – 1242 în Europa s-a încheiat curând, fiindcă Batu-han a fost nevoit să se întoarcă pentru că, între timp, marele Ogodai crăpase în urma unei beţii straşnice.

Timp de trei ani după invazie, foametea a ucis mai mulţi locuitori decât pieriseră de săbiile şi săgeţilor tătarilor, sătenii ferindu-se multă vreme să iasă din păduri, de teama raidurilor care pustiau ţara. Deşi, harnici cum îi ştim, e posibil ca pe români să-i fi speriat, mai mult decât tătarii, îngrozitoarea perspectiva de a lucra pământul.

Mai multe despre imperiul mongol, pe Viasat History, în serialul „Mongolia: în umbra lui Ginghis Han”. Următorul episod, diseară la 8.

Share:

17 comments

  1. Serban 11 December, 2013 at 01:37

    Nici nu se pune problema de revelion la Constanța.

  2. N.A. 11 December, 2013 at 01:50

    Nu’s ce sa zic, da’ Rusen e fata buna, nu face de-astea cand vine la Bucuresti…

  3. Marian 11 December, 2013 at 07:06

    @N.A.: încă….. :-p

  4. geo 11 December, 2013 at 07:21

    Șef dezvoltă puțin modalitatea aia uzuală prin care mongolii evitau relaţiile serioase … alea de lungă durată =))

  5. Ina_adevărata 11 December, 2013 at 09:30

    Bine, Rușen, ne-am lămurit și cu tine.

  6. Dan1 11 December, 2013 at 10:02

    @N.A.: Nu si-a gasit înca masina zgâriata cu cheia în parcare, sau fara oglinzile retrovizoare! =))

  7. Cms 11 December, 2013 at 10:37

    Acum am înţeles de ce nu ţi s-a părut o idee bună să te laşi mângâiat pe ceafă de prietena cu care urmăreai un film prost: aveai de scris o grămadă despre invaziile mongole. Intelectualii ăştia…

  8. Rushenne 11 December, 2013 at 10:38

    Duamneeeee, ce barbari!!! Asa ceva e de neconceput!!! Bine ca s-au dus cu totii!

    Ca sa va faceti o idee despre sufletelul meu. Asta e tot ce trebuie sa stiti momentan. :))

  9. bogho 11 December, 2013 at 11:53

    @Serban: Eu o sa fac revelionul la Constanta. E ceva naspa in articol? Sa stiu daca schimb locatia sau nu.

  10. ela 11 December, 2013 at 12:00

    @Cms:

    Ba din contra, asalturile prietenei au purtat imaginatia creativa Juliusciana pina hat departe, in pusta maghiara si stepa mongola:D

  11. Belle d”Imagination 11 December, 2013 at 12:09

    Dej, ca de fiecare dată, ”cherchez la femme”
    O femeie l-a ademenit pe Divin la nişte filme proaste, o femeie probabil i-a turnat beutura lui Ogodai Han, punând astfel punct unei invazii de succes.

    Şi desigur, multe femei pentru cei 150 mii de topografi pricepuţi. (Păcat că n-au avut comandanţi prevăzători care să aducă şi câteva milioane de lucrători chinezi harnci care să amelioreze fondul genetic al Europei răsăritene şi mai ales să facă rapid drumuri faine)

  12. Alt Marian 11 December, 2013 at 15:48

    Si eu care ma plângeam ca m-am nascut pe secolul trecut 🙂 🙂
    Nu se stie, poate voi prinde chiar vremea când va fi fost o mândrie ca l-ai prins pe Ceausescu 🙂 🙂

  13. Suminona 12 December, 2013 at 10:18

    @ Rushenne Fac pariu cu tine ca mai mult de jumatate din cei de pe site s-ar lasa “invadati” de tine fara comentarii 🙂
    Cu sau fara origini luate in considerare 😉
    Sarutmainile 🙂

  14. Tiberius 12 December, 2013 at 21:56

    In acele grele vremuri de citesti si te cutremuri de atatea sacrificii, pe-ale vechii Chine plaiuri, imparatii fierbeau ceaiuri si-aveau plan la artificii si la finul portelan.

  15. Dan1 12 December, 2013 at 22:44

    @Tiberius: Io am ras deja 5 litri de bere si înca n-am bagat asemenea comentarii! Ce scuza invoci tu? =))
    P.S. like-ul ala e de la mine! =))

  16. Tiberius 12 December, 2013 at 22:50

    Rade Artistul din tine , ii multumesc ca ma sustine 🙂
    P.S. Nu invoc nimic, ma distrez si eu un pic 🙂

  17. Tiberiu 14 December, 2013 at 15:04

    In paduri refugiatii faceau pui ca disperatii supravietuind si iata, criza e-o nimica toata.

Leave a reply