Postul nu e post destul

Licitație de burlac

Ovidiu Raeţchi

Vine Crăciunul. Pentru unii dintre noi poate însemna aproape totul – familie, linişte, cadouri, fericire, în timp ce pentru alţii – mai nimic. Iar pentru copiii din orfelinate, de multe ori chiar asta înseamnă: mai nimic.

Știu și eu un astfel de orfelinat – Casa Lidia -, unde vom merge de Crăciun și unde orice ciocolată sau pungă de orez poate face diferență dintre penurie sau tihnă. Și mai știu că aliatul perfect pentru o astfel de acțiune sunt mamele – asta în cazul privilegiat în care ai putea să ajungi cumva la sufletul lor prea-ocupat cu treburi domestice .

Din fericire, așa cum au proclamat de comun acord primul grec vorbitor și ultimul status de Facebook al lui Dan Puric, pe lumea asta nimic nu e întâmplător. Nu e întâmplător, de pildă, că îl cunosc Julius – autoritate nedisputată și vizionar în domeniul mamelor singure, lider lejer de piață pe un segment pe care, practic, l-a inventat și l-a crescut cu tenacitate și tandrețe. Julius este un Steve Jobs al mamelor singure. Și e corect și legitim să-i folosim acest dar (născut, dar și perfecționat în sute de ore de trudă, când alți tineri grizonati mergeau la fotbal sau mall) pentru o cauza nobilă (destul îl irosește el hăhăindu-se solitar pe Facebook).

Asta e, în fond, misiunea unui politician: să fie generos și responsabil pe muncă altuia.

În consecință, propunerea mea este că de acest Crăciun să-l licităm pe Julius. Contra bomboane, ciocolate, făină, conserve. Pentru copiii de la Casa Lidia. Nu am pregătit, e drept, un regulament solid al licitației – el cere o muncă migăloasă, dar implică și dreptul firesc al lui Julius de a interpretă abuziv regulile în favoarea lui. Dar sunt convins că, într-un post-scriptum lung și plin de rafinamente juridice (titluri, aliniate, litere, erate), Julius va tranşa toate aceste probleme printr-un regulament matematic, corect și pe gustul lui.

Să aşteptăm deci regulamentul lui Julius şi să trecem apoi la treabă: colectarea de alimente pentru copiii de la Casa Lidia. Puteţi să ne însoţiţi acolo sau ne puteţi spune unde să venim să luăm alimentele, o să anunţe Julius cum vom face. Eu aş dori doar să vă mai spun că orfelinatul Casa Lidia a fost înfiinţat prin 1997 de către Liviu Guiaş, un orfan lăsat pe drumuri de stat la vârsta de 18 ani, conform obiceiului legal. Şi care adăposteşte azi în Domneşti aproape 20 de copii orfani sau abandonaţi pe care îi aduc jandarmii, din reflex, la uşa lui Guiaş: “L-am găsit şi pe-ăsta pe câmp, cică e fugit din Moldova, nu-l iei tu, că la leagăn n-au loc?!”

Casa Lidia

Notă Julius
Aţi luat act de intenţia nobilă a prietenului meu Raeţchi de a mă face de râs. O să anunţ în cel mai scurt timp cum urmează să procedăm, aşa încât, atunci când mergeţi la hipermarket, să puneţi ceva în cărucior şi pentru copiii ăştia amărâţi de la Casa Lidia.

Share:

53 comments

  1. Mariana 17 December, 2013 at 07:22

    Ma, eu, ca mama singura, donez din principiu, dar pe Julica nu-l iau, sa fim intelesi, mi-ajunge un copil! 😛

  2. Dan1 17 December, 2013 at 08:43

    “Julius va tranşa toate aceste probleme printr-un regulament matematic, corect și pe gustul lui”??? Glumiti, domnule Raetchi! Julius va transa toate aceste probleme printr-o mânarie care sa le eclipseze pe cele anterioare. :))

  3. Dan1 17 December, 2013 at 08:45

    @Mariana: Vaaai, dar s-a maturizat! Uite aici! =))

  4. camionagiu 17 December, 2013 at 08:48

    pt ideea cu licitatia pe Dl Julius, in loc sa se concentreze femeile pe strangerea de alimente, o sa se lase chele, paruindu-se pt ravnitul premiu!

  5. Dan1 17 December, 2013 at 09:11

    A, domnu’ Raetchi, putem sa-l licitam si pe camio (ca pare usor invidios). Si, cum se zice… “mai multi, mai veseli”! :))

  6. Licita?ie de burlac 17 December, 2013 at 09:26

    […] Sursa […]

  7. Licitatie de burlac | Ovidiu Raetchi 17 December, 2013 at 09:28

    […] Sursa […]

  8. Mariana 17 December, 2013 at 09:39

    @Dan1: Unde, bre?!

  9. janedoe 17 December, 2013 at 09:42

    nu e corect! noi, mamele singure din provincie ce facem? cum trimitem pungile cu orez și ciocolata?
    și doi: da, fată, @Mariana: , ai dreptate, cu mențiunea că io am doi puradei, nu-l mai pot crește și p-al trei-lea.

  10. Dan1 17 December, 2013 at 09:44

    @Mariana: Ups! O mica greseala de sintaxa, cred. :”>
    http://www.dailycotcodac.ro/2013/12/middle-child-crisis/

  11. dc 17 December, 2013 at 09:45

    Pot licita si barbatii? >:)

  12. RoseN 17 December, 2013 at 09:45

    @janedoe: =)) prin butonul de Donate 😀

  13. janedoe 17 December, 2013 at 09:50

    @RoseN: păi slavăm pinguini sau copii? că m-ai bulversat rău acuma!

  14. NNA 17 December, 2013 at 09:50

    Prin ce Casa de licitatie se va derula evenimentul? Pentru o prietena intreb. :))

  15. janedoe 17 December, 2013 at 09:51

    @dc: da, dacă sunt și ei mame singure 😛

  16. Mariana 17 December, 2013 at 09:54

    @Dan1: L-am vazut… de ce crezi ca nu ma risc? :))

    @NNA: Si tu ai prietene divortate si cu copii? Duamne, prin ce cercuri umblati voi?!

  17. M3bis 17 December, 2013 at 11:19

    @Mariana: Cercuri? Opturi ai voit să spui!

  18. ela 17 December, 2013 at 11:46

    Fetelor, propun sa-l luam pe Julica prin rotatie, adica pe rînd (duamne fere sa nu se inteleaga altceva:D)

  19. Cms 17 December, 2013 at 11:50

    @ela: Ce altceva să se înţeleagă? Gang bang?

  20. Tiberiu 17 December, 2013 at 12:04

    Propun egalitate, pe M3bis, frati barbati !

  21. Mariana 17 December, 2013 at 12:19

    @ela: Sa-l luam sa ce, sa-l hranim?

    @Cms: Dooooc?

  22. Jerome 17 December, 2013 at 12:25

    Sper ca nu o sa faceti discriminari.
    Barbatii de ce sa nu aiba voie sa contribuie si ei la aceasta actiune ?
    E adevarat ca apare intrebarea – Ce sa facem cu Julius ?
    Dar fiind perioada premergatoare Craciunului, asa cum este si inainte de Pasti, gasim ceva.

  23. Tiberiu 17 December, 2013 at 12:30

    O, Alma Moderater si pană studiorum, tineti-ma-n culise, donez la Mona Lise.

  24. Dan1 17 December, 2013 at 12:34

    @Jerome: Saaa… taie si sa pârleasca porcul? =))

  25. Cms 17 December, 2013 at 12:36

    Domnule Raeţchi, în loc de licitaţie pentru mogul propun să se caute sub salteaua acestuia. Sunt convins că numai cantitatea imensă de dulciuri găsită acolo (ca să nu vorbim de sincere felicitări sau de pinguini imigranţi ilegali, aşteptând vaporul spre Polul Nord) va asigura necesarul Casei Lidia pentru un an întreg.

  26. Cristina Ş. 17 December, 2013 at 12:57

    nice

  27. Tiberiu 17 December, 2013 at 13:00

    Auzind Julius, nene, prajituri, copiii vor gandi la julituri.

  28. Tiberiu 17 December, 2013 at 13:16

    Domnu’ doctor, propuneti si salteaua.

  29. NNA 17 December, 2013 at 13:18

    @Dan1: …sau sa-l costumati in mos carciun, am auzit ca se descurca cu copiii 😀

  30. Camelia 17 December, 2013 at 13:47

    Din principiu donez si eu alimente. pe cine altcineva mai licitati, draga domnule Raetchi?
    P.S. vedeti mah, ca jandarmii mai fac si fapte bune, nu doar baga site-ul de cultura in duba…. pffttttt

  31. Tiberiu 17 December, 2013 at 14:08

    Din van se coboara incetisor, un mare sac, deloc usor, cu o stampila ,,gata licitat” ,,-Alo, grabita doamna, sa vi-l livrez la pat ?”…

    Alt van coboara incetisor un mare sac, deloc usor, cu o stampila ,,totul e donat” ,,-Alo, Lidia, pentru copii , inimile cotcodac sunt toate dulciuri, vii ? “

  32. Cristina Ş. 17 December, 2013 at 14:16

    eu vreau sa stiu ora si locul la care se incheie licitatia.

  33. Dan1 17 December, 2013 at 14:35

    @Cristina Ş.: Licitatia va fi mânarita, clar! :))

  34. Tiberiu 17 December, 2013 at 15:32

    Doamna mima oftatul minunat :,,-Mai am cumparaturi de licitat, va sun de-ndata, cand am terminat…”

    ,,-Copiii, aceste dulciuri au iubire, iubire fara gand de uneltire, o inima e sigur c-ar avea, prea multa rima dulce in ea.”

  35. Tiberiu 17 December, 2013 at 16:13

    Copiii cu doar doi de i ca nu e bai de m-oi grabi,

    In vremea asta sacul, vorbea singur saracul, ,,-Scoateti-ma odata, hai, nu va fie frica, ca am intepenit, sunt Cemesica !”

    Departe de cei mici, placat in turta dulce, un David imbracat, Julius cel Mare care Duce, era aplaudat, de mame, in alt palat.

  36. Maria Preda 17 December, 2013 at 16:31

    O idee foarte frumoasa, si suna a distractie!

  37. Gabitzmic 17 December, 2013 at 16:51

    să se dea câte unul, să ajungă la toată lumea ! eeei, drăcie…

  38. Tiberiu 17 December, 2013 at 17:14

    Doctorul Sendroiu (el ,,incurcase” soiul), radea cat poate duce: ,,-Eu, turta, pe Julica, nu l-am vazut de dulce.”

  39. Sabin 17 December, 2013 at 17:37

    Un eveniment foarte frumos. Respect domnule Raeţchi!

  40. Xeno 17 December, 2013 at 21:22

    Nu inteleg de ce nu-i licitati pe toti domnii autori ?! Mi multi autori licitati, mai multe alimente donate, mai multe cititoare fericite. Hai, macar multumite.

  41. Cms 17 December, 2013 at 22:09

    M3bise, te rog frumos să ştergi comentariul lui Xeno, conduce la situaţii potenţial periculoase.

  42. RoseN 17 December, 2013 at 23:14

    @Cms: =)) nu nuu Tetrise nuuu, buna idee hihihi ;))
    si pentru domnii cititori, chiar si doamne autoare 😀 ca sa nu se simta discriminati of course, cum sa le rapim fericirea de a darui si ei din suflet 😀

  43. Tiberiu 18 December, 2013 at 00:15

    Doctor Cms gasi bisturiul ce-l tinea de proba, confundand halatul sau la garderoba, opera tot sacul si batu in geam, la super-curierul supranumit Tiberiu care asculta Muzica de Craciun din cea cu Tanen-bum si Mosul ala Bun.

  44. Tiberiu 18 December, 2013 at 00:37

    Mamele inrobite, ciorchine adormite caci Julius cu talent, scria regulament.

  45. Dan1 18 December, 2013 at 08:15

    @Cms: Credeam c-o sa zici ca are conotatii Xenofobe! =))

  46. Tiberiu 18 December, 2013 at 10:38

    Pentru ca muzica era de alt gen decat parea, mirat Tiberiu se-ntoarce si vede doctorul adica pe bisturiu si Cemesica ! Si ca un bun amfitrion, da telefon la un-doi-doi ,,-Alo ! Avem un jaf dar vi-l aducem noi.”

    Dispecerul golgeter suna pe fainar : ,,-Auzi ca au un jaf, o gluma fa, macar !”

  47. Cristina Ș. 18 December, 2013 at 10:46

    @Dan1: da, dar de data asta vreau s-o minaresc eu, ca altfel nu stiu cum sa pun mina pe Julius, am facut de toate si nimic ;))

  48. Dan1 18 December, 2013 at 11:05

    @Cristina Ș.: Pai vezi si tu ca nici Mariana, nici janedoe nu-l vor, cred ca poti sa ti-l adjudeci fara bataie de cap! =))

  49. Cms 18 December, 2013 at 11:08

    @Tiberiu: Ce tot o dai cu bisturiul? N-am vrut niciodată să devin chirurg, eu sunt fan stetoscop, palpare, alea-alea.

  50. Tiberiu 18 December, 2013 at 11:35

    @Cms: Iata omul , licitare !

  51. Tiberiu 18 December, 2013 at 11:41

    Raspunde fainarul : ,,-Acum sunt nedormit ! Visam la Cot-donat si junghiul m-a trezit.

  52. Un_avocat 18 December, 2013 at 21:53

    Poate sa liciteze si Toader? Pentru un client intreb.

  53. Serban 19 December, 2013 at 00:53

    @Cms: N-a avut altă rimă.

Leave a reply