Monica Ionescu

M-am hotărât să îmi cumpăr o canapea. De obicei, îmi ia 5 minute să mă hotărăsc asupra unui lucru și încă și mai puțin să-l și iau. Dar, nu știu de ce, din momentul în care am decretat : “Trebuie să îmi iau o canapea” până am ajuns să o cumpăr a trecut ceva timp. În primul și în primul rând am terminat, timp de aproape un an, de sondat piață canapelelor. Adică am verificat, comparat și reverificat toate ofertele în materie de canapele. Știam exact ce vreau (ca toate femeile): o canapea nici mare, nici mică, să fie extensibilă, dar să aibă salteaua că lumea, să nu îmi între fierătăniile alea în coaste, sistemul de extensie să nu fie click-clack, dar nici click-click, nici ţac-pac, și, nu în ultimul rând, să nu coste mult… În fine. Mai rămăsese doar să mă duc în magazine, minimum trei, să văd cu ochii mei cum arată minunăția. Păcat, cele minim trei magazine au epuizat stocurile la modelele alea care îndeplineau condițiile (aa, doamnă, aia era ofertă din iarnă trecută, acum ne-au băgat modele noi, uitați!!). Asta a fost prima mea mare greşeală.

În slăvită zi de toamnă în care m-am întâmplat în Ikea (cine naiba m-o fi pus ! și cât mă ferisem!!) eram în rochiţica cu poale roșii și pantofiori cu toc, fluturându-mă că o zi de primăvară.

Asta a fost a două mea mare greșeală.

Brusc, toți angajații magazinului voiau (insistent) să mă ajute, înșirându-mi toaaaate canapelele posibile, neînțelegând (sau nevrând să înțeleagă) ce vreau. Până să aleg o canapea, nu știu cum, am reușit să umplu un coș cu alte chestii care se asortează la fix: pernuțe colorate pentru canapea, husă pentru canapea, perdeluțe (astea-s pentru geam, dar canapeaua stă în față geamului!), o pilotă, că alea vechi nu mai sunt chiar bune pentru canapea, un ștender și niște lumânărele parfumate pentru canapeluţă, ăă, nu, astea nu-s pentru canapea, oricum, ați înțeles ideea. Apoi, după ce în sfârșit m-am hotărât și am umplut coșul și cu alte chestii, aflu că, de fapt, canapeaua aleasă trebuie luată de la un raft sub formă de pachete plate, ușoare. Motiv pentru care am scăpat de ajutorul insistent al angajaților și am fugit la hală cu pachete. Şi, in acel moment, realizez că, din cauza zumzăielii amabile din jurul meu, nu am reţinut ce era mai important: rândul şi secţiunea pe care se află canapeaua mea – a treia mare greşeală.

Am să scurtez micul moment de deznădejde cauzat de întoarcerea la angajații drăguți care să mă ajute, dar care dispăruseră toți, refacerea traseului, găsirea canapelei, notarea rândului și secțiunii (desigur, le-am scris invers), căutarea, găsirea, greşirea și întoarcerea la raftul potrivit. Atât vă spun, că aici am avut o altă mică surpriză : pachetul era mai lat decât încăpea pe căruciorul de mărfuri și mai greu decât am crezut, așa că am ajuns la casă transpirată ca un cal de curse, după ce m-am chinuit pe toculeţele mele și în rochiţica mea să împing pachetul pe cărucior, ăla alunecând mai al dracului decât niște hocheiști pe gheață, iar eu încercând să-l proptesc în ceva, timp în care pufăiam că un halterist amator și rahitic cu pachetoiul de 30 de kg în brațe.

O duduie în rochiţică și tocuri, cu două coșuri pline, pufnind și transpirând în spatele unui pacheţoi de 1,5 m/ 1 m, este o imagine care reușește să impresioneze și cea mai acră casieră. Așa că am trecut repede, am plătit și am primit și prețiosul sfat : “Ce mașină aveți ? Aaa, un Golf… nu vă-ncape, mergeți la colegii, la transport !“. Și m-am dus. Și am mai plătit niște bani, că transportul nu e gratis, că d-aia sunt ieftine produsele, că ți le duci și asamblezi singur. “Doriți s-o și asambleze? “ Zic nu, lăsați. Bine, mâine vine mașină după oră 4, să fiți acasă.

A patra și ultima mare greșeală e că nu am avut pe nimeni să îmi explice înainte câteva chestii. Așa că, în mod absolut gratuit, am să va ofer cele mai bune sfaturi în acest domeniu, care vă vor ajută să economisiți banii pentru încă o canapea : îndepărtați din zonă de asamblare orice chestie care se poate sparge, zgâria, rupe. NEAPĂRAT să aveți pregătită o trusă de scule, altfel nu se poate. Credeți-mă, nu se poate. Oricâte chestii îți dau în pachet că să-ți faci singur obiectul, ceva ori e greșit, ori lipsește, ori are nevoie de o altă gaură. Apoi, o șurubelniță electrică e un element OBLIGATORIU. Și o bormașină e bună, cu percuție ar fi excelent, dar puteți să va mulțumiți și cu una normală, important e să aveți capete bune la ea, că mai trebuie lărgite sau chiar inventate niște găurele. Nu vă faceți manichiura înainte de asamblare. Nu consumați alcool, fiindcă deznădejdea că zonele de îmbinare sunt ușor deviate sau că nu găsiți exact poziția în care tre’ să stea piesele vă poate conduce către abuz, iar abuzul de alcool… Cumpărați, preventiv, țigări suficiente pentru o săptămâna cât stați sechestrați în zonă de lucru. Asigurați-vă că aveți și autofiletante de diverse mărimi și forme, șaibe și chei imbus din alea bune, chinezești, făcute pentru nemți, că ăstelalte sunt nașpa. Eu le-am plătit și p-astea toate. Ulterior…

Şi, ce e cel mai important, o astfel de operaţiune se face în doi . Exact cum zice cântecu’…