Postul nu e post destul

Căsuța de poveste

Cine mă cunoaște poate confirma faptul că sunt un tip sensibil, care nu ar face rău niciunui animal, cel puțin nu fără intenția de a-l găti.

Știindu-mă, așadar, mare iubitor de animale, în toate sensurile și gusturile posibile, prietenii mi-au făcut cadou cu ocazia zilei mele de naștere o arbaletă. Am glumiiit… Am primit de ziua mea o căsuță pentru păsărele, pe care de altfel am și instalat-o pe balconul apartamentului meu din Drumul Taberei chiar de-a doua zi. Căsuța este o bijuterie;  un duplex cu intrări separate, unde se pot adoposti peste iarnă două familii de păsărele de talie mică sau mijlocie, iar eu le aștept cu căldură, la propriu, deoarece balconul meu e închis cu termopan și are și plase.

PA150004

Tot ce mai am de făcut acum e să deschid geamurile, să las păsările să vină să mobileze casa, să facă pui, iar apoi să le dau afară şi să închid geamurile, astfel încât ele teoretic vor avea casă, dar practic nu vor avea; exact cum am eu casă care e a mea, dar de fapt e a băncii, pentru că e luată pe credit.

 

Share:

24 comments

  1. Pasarea Lira 15 October, 2013 at 16:58

    Lasa banca sa se ocupe. Du casuta la cea mai apropiata sucursala si trimite pasarile acolo.

  2. RoseN 15 October, 2013 at 16:59

    Ce om rau =)) mai urmeaza sa le dea si boabe pe credit, si apoi sa le jumuleasca si penele daca nu se prezinta cu un inelus, lantisor… cevaaaa macar un svarovschi d’ala in cioc in fiecare luna =))

  3. Marian S 15 October, 2013 at 17:12

    La mine a fost mai simplu: mi-am deschis creierul şi am lăsat păsărelele (păsăricile?) să intre acolo. 😀

  4. Marian S 15 October, 2013 at 17:15

    PS: deşi guvernatorul BNR le tot atrage atenţia, băncile continuă să se expună la mari riscuri.

    Auzi chestie, dau credite pentru case în Drumul Taberei. 😮

  5. Savantu' 15 October, 2013 at 17:23

    Auzi la el ce om rau. Sa dea afara pasarelele. Domnu’ Calarasu, dupa ce se umplu casutele cu pasarele si puisori, vorbiti cu Julius si cu ceva comentatori/toare premium sa organizeze pe balcon un party pentry pisicutze draguuuuutze.

  6. Ionuţ Şendroiu 15 October, 2013 at 17:37

    vrabiile din Drumul Taberei sunt considerate pasari calatoare, nu?!

  7. Marian S 15 October, 2013 at 17:44

    A, domnu` Calarasu, ideea era, de fapt, să-ţi urăm LA MULŢI ANI!!!
    Cu o mică întârziere, iertare, dar uite că m-am prins de poantă. >:D<

  8. sebra 15 October, 2013 at 17:53

    Inteleg ca in Drumul Taberei se afla un aproape proprietar.

  9. dush 15 October, 2013 at 18:02

    esti sigur ca nu este pentru pasarelele din capul tau?:))

  10. marcian 15 October, 2013 at 18:51

    In Drumul Taberei ajung pasari? Maine-poimaine auzim ca sunt, doamne-fereste, si maidanezi!

  11. ela 15 October, 2013 at 18:54

    Aviz pt pasarici:

    Vor duplex cu 2 intrari separate la Calarasu pe balcon, in Drumul Taberei ?
    Pai sa cotizeze la un credit bancar, iar dupa 25 de ani de plata vor putea ciripi chiar si “du-ma acasa, mai metrou”!

  12. NNA 15 October, 2013 at 19:14

    @Ionuţ Şendroiu: da, pasari calatoare dar calatoresc mai mult noaptea. 😀

  13. camionagiu 15 October, 2013 at 19:36

    deci trebuie sa-ti aduc de Mos Craciun o prastie

  14. Rada 15 October, 2013 at 20:08

    Arbaleta ti-ai luat-o singur, asa-i?

  15. dani 15 October, 2013 at 21:05

    Intelegem ca doriti sa gazduiti intr-un spatiu unde nu sunteti proprietar o familie chiar doua de pasarele? In acest caz va rugam sa faceti o cerere de acceptanta catre banca proprietara, iar in urma acceptului aceteia va rugam sa ne faceti o vizita. Va multumim, Administratia Fianciara.

  16. Marian S 15 October, 2013 at 21:15

    Noul Cod Civil a adus modificări şi în modul în care sunt deţinute bunurile într-o căsătorie. Prin contract, că nu glumim cu de-astea.

    Observ (în poză) că şi constructorii de case sunt în tendinţi:

    Practic, fiecare păsărică are gaura ei.
    Pardon, fiecare păsărică are intrarea ei. 8-}

  17. dc 15 October, 2013 at 21:31

    “Tot ce mai am de făcut acum e să deschid geamurile, să las păsările să vină …” -> daca nu iti iese miscarea asta, atunci poti incerca cu pasaricile, dupa cum le zice si numele, astea-s mai mici si mai naive 😀

  18. Dan1 15 October, 2013 at 21:45

    @sebra: Cine-ar vrea sa fie proprietar tocmai în Drumul Taberei? :-/

  19. mistretanu 15 October, 2013 at 21:51

    Am crezut ca te-ai privatizat si ai luat fransiza la Mega Image.

  20. ralu 15 October, 2013 at 22:33

    da mai uda dom’le si florile alea 😛

  21. Dan1 15 October, 2013 at 23:04

    @ralu: Ma scuzati, domnita, pare bleaga? Planta, zic! =))

  22. Cms 15 October, 2013 at 23:17

    @ralu şi Dan1: e din cauză că n-au polenizat-o păsările care trebuiau să ocupe duplexul lui Călăraşu.

  23. Bogdan 15 October, 2013 at 23:51

    totusi, chiar daca intra, trebuie sa te gandesti ca nu sunt animale de curte. Poate nu o sa le convina ce le dai tu de mancare, poate ca vor vrea sa mai se dezmorteasca zburand pe afara si atunci ce te faci? stai toata iarna cu plasele si geamurile deschise? Nu prea isi mai au rostul termopanele, si nici balconul incalzit daca lasi non-stop un geam deschis…

  24. N.A. 16 October, 2013 at 11:21

    Sper ca domnu’ administrator de la asociatia de proprietari se va auto-sesiza la timp ca incerci sa bagi pe sest alte fiinte in intretinere.

Leave a reply