George Damian

Serviciile secrete româneşti au ştiut, încă de la înfiinţare, să-şi dea reciproc la gioale pe unde se prindeau. Războiul dintre Eugen Cristescu, directorul Siguranţei, şi Mihail Moruzov, directorul Serviciului Secret de Informaţii, nu a fost chiar o epopee a giganţilor, dar a avut momentele sale interesante.

Baba oarba prin Ministerul Apărării

Eugen Cristescu era un tip cu studii, jurist la bază, se împrietenise cu şeful FBI, J. Edgar Hoover, şi îi plăcea să creadă în puterea legii. Moruzov îşi falsificase diploma de bacalaureat, fusese dat afară din Siguranţă pentru deturnare de fonduri, dar reuşise să-l captureze în Primul Război Mondial pe şeful spionajului german pe Frontul de est. Iar Moruzov mai avea o calitate nepreţuită: îi plăceau şefii politici, pe care îi servea, ori de câte ori avea ocazia, cu informaţii interesante. Cum un astfel de om nu poate fi lăsat pe drumuri, a primit cadou Serviciul Secret de Informaţii, care chiar a fost secret foarte multă vreme – instituţia nu figura pe nicăieri, nu avea lege de înfiinţare şi nici buget public. Mai mult, nu avea nici măcar o adresă, funcţionând prin tot felul de clădiri sub acoperirea unor firme.

Şi fiindcă avea o slăbiciune pentru şefi, Moruzov s-a gândit la un moment dat să îi facă regelui Carol al II-lea o surpriză plăcută, în acest sens strângând un dosar care dovedea că soţia generalului Ion Antonescu ar fi fost bigamă. A urmat un proces, iar Ion Antonescu – un militar îngust, care nu ştia să aprecieze o lucrătură fină la adevărata ei valoare – i-a jurat lui Moruzov ură veşnică. Urmarea acestui sentiment contraproductiv, SSI îşi schimba subordonarea în raport cu funcţia lui Ion Antonescu: când generalul era ministru al Apărării, SSI trecea la Statul Major; când Antonescu trecea la Statul Major, SSI obţinea un transfer în subordinea ministrului.

Cum se ajutau şefii de servicii

Eugen Cristescu avea un frate mai mic, Gheorghe. Acesta, ca orice frate mai mic, nu asculta de fratele mai mare: Gheorghe voia să se însoare cu o fată, Eugen nu era de acord. Moruzov a aflat de poveste şi s-a gândit că nu poate să stea cu mâinile încrucişate: i-a dat lui Gheorghe paşapoarte, bani şi l-a expediat împreună cu aleasa inimii sale la Paris. Tinerii au avut parte de o nuntă la Paris, la pachet cu luna de miere prin toată Europa. După aia, Eugen Cristescu cu greu mai putea spune că este directorul unui serviciu de informaţii, din moment ce nu ştia nici măcar ce se întâmpla în familia lui.

Efectele fumatului asupra spionilor români

SSI-ului chiar i se aplica bancul ăla cu spionii care lucrează în acelaşi birou şi nu se cunosc: Moruzov le interzisese agenţilor săi să se cunoască pe numele reale, fiecare nou angajat primea o identitate falsă. Ideea e că Moruzov făcea regulile fără să dea socoteală nimănui, iar băieţii ascultau de el fără crâcnire.

Dar cum în viaţă mai ai parte şi de necazuri, Moruzov avea să afle într-o bună zi că nu este, totuşi, chiar de capul lui: generalul Ştefănescu-Amza, şef al Statului Major, l-a operat cu o reducere salarială zdravănă pentru o operaţiune nereuşită. Moruzov a preluat din mers ideea şi tăierile salariale au început să plouă peste capetele spionilor. Unul s-a trezit cu minus 25% la salariu pe trei luni pentru că şi-a pierdut abonamentul de tren. Altul a încasat aceeaşi amendă pentru că i se furase în tramvai portofelul cu legitimaţia de serviciu, iar un alt nefericit a avut mai puţini bani pentru că şi-a permis să vorbească la telefon stând cu fundul pe biroul lui Moruzov.

Însă nici spionii SSI nu erau chiar nişte nătărăi: punând lucrurile cap la cap, şi-au dat seama că reducerile salariale curgeau gârlă exact în zilele în care Moruzov încerca să se lase de fumat. Aşa că, dacă vedeau că şeful nu-şi aprinde nici o ţigară în primele 5 minute, îi apuca subit zelul şi plecau pe teren, cât mai departe de biroul în care se operau reduceri salariale.

– va urma –

Text apărut în ziarul “Daily Cotcodac – Istoria amuzantă”, editat împreună cu Viasat History România.