Câteva sugestii pentru protestatarii din Piaţa Universităţii

Julius Constantinescu

Fiindcă în 1995, în calitate de lider al studenţilor din Cluj, am organizat şi condus o manifestaţie de stradă ce a adunat 25.000 de oameni, deci ceva mai mare decât cea la care participaţi voi în aceste zile, îmi permit, cu prietenie, să vă dau câteva sugestii. Vă rog să reţineţi că atunci, împreună cu colegii mei din celelalte centre universitare, am reuşit să schimbăm legea învăţământului, în condiţiile în care acei ani, unii dintre voi poate îşi amintesc, au fost nişte ani de îngheţ pentru România. Şi sunt convins că şi voi, generaţia un pic mai tânără decât a mea, veţi reuşi să întoarceţi din drum odiosul proiect de lege pe care Guvernul României îl oferă, cu atâta generozitate, companiei Gold Corporation.

Iată, aşadar, ce cred că ar trebui făcut în acest sens:

1. Intraţi în cadrul instituţional. Identificaţi-vă nişte lideri şi întocmiţi o listă de revendicări. Nimeni nu negociază cu strada, cineva va trebui să vă reprezinte în discuţiile cu orice autoritate a statului. Oricât de mult v-ar seduce ideea de „manifestaţie spontană, fără lideri”, aşa nu veţi ajunge niciodată faţă în faţă cu factorii de decizie. De asemenea, este foarte important să aveţi o listă articulată de revendicări, scrisă, pe care să o puteţi înmâna autorităţilor statului – aşa, aveţi o bază de discuţie.

2. Faceţi presiuni să fiţi primiţi la negocieri. Nu are nici un rost să protestaţi în Piaţa Universităţii, oricât de mult v-ar plăcea acest simbol (care, fac o paranteză, nu a rezolvat niciodată nimic). Dacă vreţi să fiţi primiţi de premierul României, protestaţi în Piaţa Victoriei – la Universitate vă poate primi cel mult ministrul Agriculturii. Nu vă mişcaţi de-acolo până nu vă primeşte, în cele din urmă nu va avea de ales.

3. Discutaţi cererile cu cei care pot lua decizii în privinţa lor. N-are nici o logică să discutaţi cu ministrul Economiei despre problemele de mediu sau cu premierul despre autorizaţia pentru manifestaţie, nu ţin de competenţa lor. La fiecare autoritate a statului la care intraţi, discutaţi strict problemele punctuale care pot fi rezolvate acolo.

4. Urmăriţi traseul instituţional şi stadiul problemei. În momentul de faţă, de pildă, proiectul legislativ al Guvernului se află la Parlamentul României. Obţineţi o autorizaţie de la primărie şi pichetaţi Parlamentul pentru a pune presiune pe parlamentari – de la Casa Poporului, vă asigur, nu se aud scandările din Piaţa Universităţii.

5. Faceţi lobby pe lângă autorităţile statului. Este inutil să rostogoliţi la nesfârşit mesajele în aceleaşi medii, acolo au ajuns deja. Identificaţi orice parlamentar care vă poate ajuta – nu sunt cu toţii cretini şi nu toţi sunt obedienţi. Daţi-le un alt proiect de lege, daţi-le amendamente dorite, ei au puterea de a le supune la vot în Parlament. Abia acum, când aveţi un cadru intituţional în care vă mişcaţi, vă va folosi cu adevărat presiunea străzii. Abia acum puteţi scanda, fluiera, huidui – când vor vota, vor şti că îi aşteptaţi afară.

6. Continuaţi protestele şi demersurile pe lângă autorităţi până când problema se soluţionează. Sub presiunea străzii, e foarte probabil ca Guvernul şi Parlamentul să amâne luarea unei decizii. Odată dispersaţi protestatarii, vor aştepta o vreme ca lucrurile să se liniştească şi agenda publică să o apuce în altă direcţie. Decizia o vor pe 24 decembrie, pe 2 ianuarie, într-o perioadă de vacanţă. Şi aşa ajungem la ultimul punct.

7. Rezolvaţi problema în Bucureşti, dacă o mută la Roşia Montană aţi pierdut. Dacă Guvernul şi Parlamentul dau undă verde exploatării, problema se mută la Roşia Montană – la Bucureşti nu veţi mai avea ce rezolva după ce semnăturile vor fi pe avizele necesare. Iar la Roşia Montană nu veţi mai lupta cu nişte politicieni atenţi, totuşi, la voturi, ci cu o corporaţie cu toate avizele legale. Or, corporaţiile sunt mai puţin sensibile la opinia publică, o să staţi legaţi mult şi bine cu lanţuri de poarta întreprinderii, ei îşi vor vedea de treabă. În plus, cam cât o să puteţi sta acolo? O zi, două, zece? Şi apoi?

Acolo, în Piaţa Universităţii, se află ceea ce ar fi trebuit să fie acum, dacă generaţia de dinaintea mea n-ar fi ţinut România pe loc atâţia ani, clasa medie a acestei ţări: oameni tineri, educaţi şi calificaţi, care se raportează la valorile europeane. Organizaţi-vă, coordonaţi-vă, luptaţi instituţional, folosiţi presiunea străzii exact atât cât trebuie şi veţi reuşi – nu uitaţi că în faţa voastră se află doar nişte politicieni care, chiar dacă momentan au uitat pe cine reprezintă acolo, tremură pentru voturile de mâine şi pentru carierele lor. Dacă bunul simţ li s-a gripat de mult, siliţi-i să ţină cont de voi.

Au mai fost siliţi şi altădată. Deci, se poate.

coverfb

63 Comentarii »

  1. geo 06/09/2013 @ 07:57

    deci, da, vă rog să reţineţi ce a subliniat (n.n. din greșeală) autorul … în 1995, în calitate de lider … “Tataie, pe vremea matale, nu exista Hi5, FaceBook, iPhone etc. și fandosiții care le folosesc, drept urmare, lumea era deja afara la terasă (percepea un eveniment stradal propriis sensibus) 😀

    Thumb up 0

  2. sm 06/09/2013 @ 07:59

    8. Convingeti-l pe Julius Constantinescu sa va fie leader.

    Thumb up 0

  3. sow 06/09/2013 @ 07:59

    E viva Julius Fidelus. E viva la Revolucion. E viva los buton de donacion.

    Thumb up 0

  4. Tzica 06/09/2013 @ 08:38

    mde…iar Piata Universitatii fara panselute plantate de mineri, parca nu are nici un haz.Iar ca amendament la punctul 5…sa fim seriosi…parlamentarul roman este imuabil, si probabil ca fiind peren…socotiti si dvs. (pa’e’a mea..hac)

    Thumb up 0

  5. Dan1 06/09/2013 @ 09:10

    :-O
    Deci din cauza ta si a… acolitilor tai (ca altfel nu pot sa-i numesc) a ajuns învatamântul românesc în halul în care a ajuns? :))
    Ia mai zi! In sanatate n-ai încercat sa faci reforme? >:)

    Thumb up 0

  6. Silviu Balan 06/09/2013 @ 09:18

    La punctul 1 chiar tu ai putea fi solutia.

    Thumb up 0

  7. costin 06/09/2013 @ 09:43

    Ai uitat să le explici cum să-și finanțeze protestul. Fă-le legătura cu M3bis care să le arate cum să-și facă buton de donații Paypal și banii vor curge gârlă.

    Thumb up 0

  8. Tzica 06/09/2013 @ 09:44

    @Dan1: “In sanatate n-ai încercat sa faci reforme?”

    Aha, credeam ca doar eu am o doza de mefienta fata de aceasta derelictiune lax-recesiva, in epitoma, ce obiectiveaza o individuatie oarecum paraneica prin poliandria ei catehica, la nivel ontic, retaliind encomiastic alegru,aceasta etopee alpestra.

    Thumb up 0

  9. Cristi 06/09/2013 @ 10:01

    @Dan1: Te-a mancat sa intrebi ai primit raspunsul: :)).

    Thumb up 0

  10. boemul 06/09/2013 @ 10:02

    dl. Raeţchi nu poate fi parlamentarul ăla de la pct. 5, chiar dacă reprezintă diaspora?

    Thumb up 0

  11. Dan1 06/09/2013 @ 10:03

    @Tzica: Ei, nu, si eu am o mefienta fata de aceasta… cum ai zis tu acolo! :))

    Thumb up 0

  12. Dan1 06/09/2013 @ 10:05

    @Cristi: That’s my Tzica! :))

    Thumb up 0

  13. RoseN 06/09/2013 @ 10:18

    bre all, sa-mi ziceti si mie cand gasiti gluma 😀 ca eu am ceva probleme cu ochii de nu o gasesc :))

    Thumb up 0

  14. Dan1 06/09/2013 @ 10:20

    @RoseN: Vaaai Rozico! Tu chiar ai citit textul? Se poate sa faci asa ceva? 😐

    Thumb up 0

  15. Dan1 06/09/2013 @ 10:23

    @RoseN: … si e simplu! Gluma e bannerul din josul textului! :))

    Thumb up 0

  16. RoseN 06/09/2013 @ 10:25

    @Dan1: ma iertati ^:)^ e vineri, mai gresim si noi ^:)^
    de cand am auzit ca se inchid conturile de FB, pfaaai…tragedie =))

    Thumb up 0

  17. l@ura 06/09/2013 @ 10:34

    (no trolling) Julius rulz \m/

    Thumb up 0

  18. Tzica 06/09/2013 @ 10:49

    @RoseN: naaah…zvonuri conita,sa-mi sara ochii daca prezumtiozitatea incontinenta a acestei faconde ratiocinatorii (in nici un caz apodictic-solipsist) nu e decat o anagogie precar amfibolica , ba chiar destaureaza iremisibil si deliterios un solecism subreptic.
    Celeste salutari! :-)

    Thumb up 0

  19. deaddy 06/09/2013 @ 11:09

    Cand te gandesti ca exista oameni care chiar stiu ce inseamna aproape toate cuvintele din comentariile lui@Tzica… Ba unia sunt in stare sa le si lege in fraze intregi!

    Thumb up 0

  20. Alt Marian 06/09/2013 @ 11:12

    Punctul 8: Si luati-va niste perne moi, pe care sa le bagati pe sub haine, au minerii astia niste furtune :):) si niste pumni mai mare decât creierul (lor)

    Thumb up 0

  21. RoseN 06/09/2013 @ 11:24

    @Tzica: =))=))=)) asa-i asa-i cum ziceti mneavoastra maestre!

    Thumb up 0

  22. Tzica 06/09/2013 @ 11:35

    si ca un adagio la sintagma semnalata in exordiul acestor comentarii, pe vremea aia alde pileati nu balansau nevrotic intre pasivitate aglomerata si trabaluiala vida, intre staza confiscata de televizor si stradania berbeceasca de a ramane eficace…dar in fine…rien ne va plus

    Thumb up 0

  23. geo 06/09/2013 @ 11:35

    @deaddy: pe ăia de înțeleg ii bănui de consumarea a diverse plante =))

    Thumb up 0

  24. Dan1 06/09/2013 @ 11:37

    @geo: Chiar ciuperci! =))

    Thumb up 0

  25. Tzica 06/09/2013 @ 11:39

    @geo:
    Nihil humani a te alienum :-)

    Thumb up 0

  26. Tzica 06/09/2013 @ 11:45

    @Dan1: dovezile sunt chiar in arhiva DC (consumul de ciuperci) :-)

    Thumb up 0

  27. geo 06/09/2013 @ 11:45

    @Dan1: frumos colorate =))

    @Tzica: cu cuvinte din astea vorbești tu cu Doamnele de la Circa Financiara ?

    Thumb up 0

  28. Tzica 06/09/2013 @ 12:01

    @geo: Am raspuns deja aici:
    http://www.dailycotcodac.ro/2013/03/ghiseul-sapte-etaju-patru/

    Catre DC: ipac, dau de stire ca aprob pozitiv observatia dvs. din data de 19 prier, locatie FB.In fond, daca un prim ministru poate eu de ce sa nu ?
    (altfel, ma simt magulit de atata frasuiala)

    Thumb up 0

  29. geo 06/09/2013 @ 12:09

    @Tzica: neah, papușă vezi că confunzi

    Thumb up 0

  30. Savantu' 06/09/2013 @ 13:33

    Dupa ce mi-am revenit cat-de-cat dupa comentariile D-lui Tzica (cam ca Bute din pumnii lui Froch), comentez si eu ceva: tot ce-a propus Julius ar fi perfects, cu o conditie: Romania sa fie o tara (cat-de-cat) independenta. Din pacate…..
    Vedeti si voi cine sunt actionarii majoritari la RMGC…

    Thumb up 0

  31. Tzica 06/09/2013 @ 14:10

    Io inca nu mi-am revenit dupa comentul (29) Geo.

    Thumb up 0

  32. Dan1 06/09/2013 @ 14:18

    @Tzica: Te-a confundat cu boemul. O sa te invite si la pescuit. :))

    Thumb up 0

  33. geo 06/09/2013 @ 14:26

    @Tzica: mergi maine la pescuit ? vezi că vine Găina, Câine, Popas, Groparu (nu ala cu blog mese)Știucă, Micuțu și Vasile ? … ps: vezi că mergem la Coada Iezerului

    Thumb up 0

  34. geo 06/09/2013 @ 14:27

    @Tzica: mergi maine la pescuit ? vezi că vine Găina, Câine, Popas, Groparu (nu ala cu blog mese)Știucă, Micuțu și Vasile ? … ps: vezi că mergem la Coada Iezerului

    N.A. – spre fericirea noastră Ionescu și Monica nu vine =))

    Thumb up 0

  35. Dan1 06/09/2013 @ 19:19

    @Tzica: Ti-am zis! “He’s so predictible!” :))
    @geo: Aha! Va e frica de Monica Ionescu! Mâine-poimâine o sa va fie frica si de Remus Cernea! =))

    Thumb up 0

  36. Gutza 06/09/2013 @ 20:45

    Exceptional postul, foarte bine articulat si extrem de pertinent. Sa speram ca vor folosi ceva din el…

    Thumb up 0

  37. Dan1 07/09/2013 @ 07:59

    @Savantu’: A, mi-aduc aminte meciul! Si când te gândesti ca eu scandasem “Nu te pune Froch cu Bute/Ca te bate si te…!” :))

    Thumb up 0

  38. M3bis 07/09/2013 @ 09:41

    @Dan1: rupe?

    Thumb up 0

  39. Dan1 07/09/2013 @ 09:57

    Asa bre, rupe! Ca si uitasem ce-am scandat atunci! :))

    Thumb up 0

  40. Ciprian 07/09/2013 @ 12:26

    Ups, functioneaza Daily Cotcodac! Ma scuzati.

    Thumb up 0

  41. Serban 07/09/2013 @ 12:57

    Bun text, edu­cativ. Păcat că n-a fost cu plată. Ar fi meritat.

    Thumb up 0

  42. Costica 07/09/2013 @ 16:31

    @Serban: Io cred că a fost plătit.
    A întregit stocul de “Sincere Felicitări”.
    Să vedeţi ce de “Mime cu pisici” urmează!

    Thumb up 0

  43. ady 07/09/2013 @ 17:21

    @Tzica: credeam c-ati patit ceva, domnu’ Tzica, e primul comentariu pe care il inteleg.
    am citit mai jos si mi-am dat seama ca sunteti bine. ma bucur.
    cat despre solutiile propuse in articol, functioneaza chiar si in romania daca insisti suficient.

    Thumb up 0

  44. Dexter 07/09/2013 @ 18:47

    Julaev, ai uitat de listele de semnaturi! Poate mai e dispus colegul Matei (zis Tersinio) sa iasa cu o masa din camin undeva intre Piata Univeristatii si Piata Romana 😉 😀

    Thumb up 0

  45. Dan1 07/09/2013 @ 19:40

    Alo, sefu’! Azi, nimic-nimic? 😐

    Thumb up 0

  46. Tzica 07/09/2013 @ 20:00

    @ady: multzam.desi..ei bine…Diogene a murit, nenea Iancu a murit, Einstein a murit…si sincer…nici eu nu ma simt prea bine!!!

    Dan1> probabil sunt asteptati pescarii?

    Thumb up 0

  47. Marian S 07/09/2013 @ 20:36

    8. … şi terminaţi dracului cu exprimarea protestelor pe site-uri de petiţii online. Alea s-ar putea numi “loc de dat cu capul“, adică fie că semnaţi acolo, fie că înjuraţi nişte “somităţi“ e cam tot aia, nu se uită nimeni la părerea voastră.

    Ptiu, iar am vorbit serios.

    Thumb up 0

  48. Marian S 07/09/2013 @ 20:38

    Iar acum să mai şi glumim: e ciudat că domnul Julius, la cei 20 de ani ai lui, nu ia problema în mână.

    Thumb up 0

  49. G_P 07/09/2013 @ 21:04

    Piata a formulat revendicari concrete:
    – retragerea legii din procedura de dezbatere in Parlament
    – rezilierea contractului cu RMGC
    – interzicerea folosirii cianurilor in mineritul din Romania
    – inscrierea sitului arheologic Rosia Montana pe lista UNESCO World Heritage.
    Pentru Julius:
    “Liviu Maior te iubim, ca ca tine nu gasim!”, “Ne bagam cuponu-n taxe!”…

    Thumb up 0

  50. Dan1 07/09/2013 @ 22:00

    @Marian S: Pai se poate bre? Pe site-ul asta, de pamflete si alte a… alea? Sa vorbesti serios? Unde o s-ajungem? 😐

    Thumb up 0

  51. Red Emma 08/09/2013 @ 11:23

    Sugestii sindicaliste… astea ne-au adus aici!

    Thumb up 0

  52. Anca 08/09/2013 @ 11:32

    @Dan1:

    Ce fel de logica e asta? Din 95 pana acum au avut timp sa vina n ministri sa distruga sistemul de invatamant.

    Thumb up 0

  53. Dan1 08/09/2013 @ 20:55

    @Anca: Se pare – cu tot respectul – ca ministrii aia n-au avut puterea/determinarea sa distruga învatamântul asa cum l-a distrus acest… intelectual abstrus (ca si rimeaza)! :))

    Thumb up 0

  54. Catalin Babliuc 09/09/2013 @ 00:33

    Doamne,ce-ati patit in copilarie de sunteti toti atat de destepti?De cate ori ati fost pe la unchiul ala obraznic ?A scris omu’ niste ganduri,niste idei,si-au sarit hienele “scolite” sa-l ia la impins vagoane.Jalnici cred ca e cuvantul pe care-l caut.V-am pupat,si vedeti ca v-am
    lasat Xanax,luati cu incredere.

    Thumb up 0

  55. JULIUS 09/09/2013 @ 03:42

    @G_P: cea mai mişto era “Capu’ la Maior!”

    Thumb up 0

  56. mcgogoo 09/09/2013 @ 04:14

    miscarea asta de proteste este extrem de etorogena. nu are nevoie de lideri sau alti emanati.
    iti dau exemple de 2 lideri ai studentilor care s-au folosit de marea masa de studenti ca sa ajunga ei la ciolan: baniciou si ispas.
    ministru si secretar de stat la educatie acum.
    sau liderii sindicali ajunsi deputai, ministri etc.
    in schimb este nevoie de voci ale personalitailor publice si pllitice care sa sustina revendicarile.
    atat.

    Thumb up 0

  57. Emilian 09/09/2013 @ 09:59

    Vai cati roboti RMGC aici. Cati bani va luati ma retardatilor sa postati comentarii de genul ala? Chiar ne credeti prosti pe toti sa nu vedem prin perdeaua voastra de fum? Tu-va-n rat de porci!

    Thumb up 0

  58. Badea Cartan 09/09/2013 @ 11:38

    Iulius dragule sa-mi traiesti. Sunt unul din cei care am participat la acel miting de la Cluj. De atunci incoace nu am mai vazut asa ceva. Sper sa ne depaseasca tinerii de azi si sa organizeze un miting cel putin de amploarea celui de atunci. Si imi aduc aminte cu drag o lozinca: “Maior, who the fuck is Maior”.

    Thumb up 0

  59. Cosmin 09/09/2013 @ 11:48

    N-au fost 25 de mii în București (chiar, de unde știm în cine să avem încredere cu aproximările astea?), dar stai sa vezi duminica viitoare :)

    Înțeleg ce zici cu chestii mai aplicate, dar să știi că activiștii ce luptă împotriva proiectului au intrat pe diverse căi instituționale în trecut.

    Iar da, revendicările concrete sunt descrise în textul event-urilor de pe Facebook.

    Thumb up 0

  60. Dan1 09/09/2013 @ 11:56

    Xanaaax, unde esti bre? Ca auzi ce zice nea omu’ asta! :))

    Thumb up 0

  61. Alexandru 09/09/2013 @ 12:48

    Apreciez faptul ca ai atacat legea odioasa a guvernului: asta e problema acum, mizeria aia cu 20 de anulari ale prevederilor legale special pentru Gold Corporation.

    Thumb up 0

  62. Martin 09/09/2013 @ 15:52

    Ce nu intelege autorul acestui articol este ca nu este nimic de negociat. Acest proiect nu va exista. Punct.

    Thumb up 0

  63. […] legate de Roşia Montană, că ăia din piaţă nu şi-au desemnat un lider, deşi ar fi fost logic şi inteligent să facă […]

    Thumb up 0

RSS feed for comments on this post. TrackBack URL

Comentează