X motive să nu te duci în Costinești
Alina C.
Stai în Constanța de ceva vreme, dar îți mai trebuie vreo zece ani ca să te și consideri constănțean. Și iar vine weekendul și unde naiba să te duci să te scuturi de oraș? De Mamaia ți s-a acrit; ai fost în toate (patru-cinci) locurile de recreere din oraș. Vama e prea departe și, oricum, prea scumpă.
Ca să nu sfârșești printre pensionari și scuipători de semințe cu copii isterici, faci un compromis, îți calci pe inimă și zici: „Ar fi mișto și-n Costinești!” Și mergi în Costinești.
Vorba cântecului, e plin de căprioare, dar unde ți-e alicea? Pentru fiecare căprioară zglobie pe care o zărești, o duduie cu forme foarte generoase, revărsate peste costumul de baie, îți obturează câmpul vizual. Astfel încât toate căprioarele se plătesc scump.
Și cum ziceam, vorba cântecului… nu mai știu ce cântec, fiindcă, fie vorba între noi, nu te poți relaxa în Costinești. Cântecele se ciocnesc seismic în cutia de rezonanță pe care o porți pe umeri. Se încalecă unele peste altele, se zbat să se acopere, să te împresoare, să te cotropească, să te inunde.
Valurile sunt și ele mari, plaja aglomerată, algele în putrefacție ici și colo. Mâncarea e scumpă, porumbul fiert depășește orice imaginație, chiar și puținul bun simț al comercianților din Mamaia. Ciorba de burtă a fiert de ieri de la amiază până astă seară, cât să capete nițel gust zeama îndoită cu apă, amidon și niscaiva smântână. Iar chestiile alea gelatinoase ce plutesc prin zamă, eh… nu intru în detalii!
Zeci de mașini inundă trotuarele, străzile, șuvoaie de oameni și cărucioare cu copii, biciclete de închiriat, și iar muzică, iar porumb fiert. Într-un final, o oază de liniște. Muzică aproape bună, vin rose la pahar, bunicel – Castelul Stârmina se numește – din Podgoria Mehedinți, și un espresso divin. La cafeneaua unuia, Manuel, poate-l știți. Sau nu. Barmani simpatici, chelneriță binevoitoare, servire rapidă, cești drăguțe și la sfârșit, crema de pe tort, am primit bon fiscal și restul complet.
De câte ori simțiți că nu mai suportați toate vocile care vă zumzăie în cap, zi de zi, când v-ați plictisit de ele ca de voi înșivă, mergeți în Costinești să le auziți pe ale altora, toate deodată.
S-aveți un Costinești plăcut vă doresc!
Mama, si cand ma gandesc ca pe vremea mea in Costinesti era un festival de rockareli, si-n White Horse punkisti si Skandal..cum ar zice Cici: o tempora!o mores!
Alina Costineşti. 😛
Pai te-ai dus cand nu trebuia. Sezonul Costinestiului e septembrie, cand se coc chakrele, karmele si spiralele, atunci sa vezi zeninatate! 😀
Skandal sau Scarlat?
Atunci hai în Grecia. Sau măcar Balcic/ Albena.
Veniti la Neptun. Nu va deranjeaza aproape nimeni. Si ai mei au o terasa, chiar la gara, unde mananci ca la mama acasa. Ca gateste mama in persoana. Si e buuuuuun.
doi…zece…T04der … proba de cenzura …
OK, acum, s-a imbunat M3bis, sa reiau:
La Costinesti te-ai dus cand nu trebuia. Sezonul de Costinesti e in septembrie, cand se coc chakrele si karmele in spirala. Atunci sa vezi zeninatate!
@M34bis: Nu se face sa bagi la moderare un concitadin! Si degeaba! 😀 Si tocmai acum, cand mogul se pregateste sa iasa din lista “must-carry” si sa intre la pay-per-view! 😀
@dc: erata: M34bis = M3bis
A, reclama mascata la cafeneaua lui Manuel! :))
eu n-am încotro. de când m-am născut locuiesc pe Aleea Costineşti :))
moderare??? prima dată când o păţesc!
@boemul: La fel a fost si pentru mine, intre timp mesajul initial s-a deblocat. In plus au mai fost rateuri de conectare la baza de date. Cred ca site-ul trebuie reglat si uns nitel
Mdeaaaah, care fite aveti dom’le… ii f fain la Costinesti, plaja draguuuta de nudisti, cazare ieftinuta, nu-i musai sa bagi in tine ca spartul mancare, mai faci si post ca nu-ti strica 😀
deci la Costinesti e chiar fain, na!
iar tu Toa.dere? hai mey da-o-ncolo… fugi si tu la munca, sau macar in concediu :))
Dar tu te uiti dupa caprioare, Alina draga?
@dc: si strinse si suruburile alea 🙂
cica azi vor fi niste spirale excitante prin costinesti
Bineeeeee mey bine, nu mai scriu nimic X( nu mai dau like, nu mai nimic, distrati-vă frumos singuri p’acisilea! X(X(X(
P.S. bine că sunteti voi dăstepti aia de comentati despre spirale, de parca ati si stii despre ce-i vorba!
Alina, spune repede cati euro ai primit de la Manuel sa-i faci reclama la cafenea?
@Alt Marian: Da, chiar aşa, cum zice şi tizul: Alina, tu te uiţi după căprioare???
S-a întors lumea cu curu` în sus, maică!!!
(ia să vedem dacă am păcălit Akismetu`, ia să vedem… )
@Cristina Ş.: … si suflate jicloarele ca se cam îneaca! Daca nu stie M3bis, poate-l ajuta Monica, ca ea stie! :))
@RoseN: Ce-i fata? Nu-ti place la moderare? :))
@Marian S: Pfoaaaa, la vârsta mea încă intru din prima… pfoaaaa…
@bogho: Manuel ala e fan Julius, plateste doar in felicitari simple 😀
@Marian S: mda, intrasi cu curu’
@bogho:
100 de sincere felicitări :))
@boemul: asta e ce i-a spus Alina lui Julius, dar sigur e vorba de alte sume si bancnote 🙂
“Sincera felicitare” a devenit moneda oficiala pentru DailyCotcodac
Ai uitat de celebra reteta de mamaliguta inotand in ulei. Sau mai degraba inecata in ulei 🙂
Dar unde sa ne ducem? peste tot este lafel pe litoralul romanesc.