Postul nu e post destul

Vlăduţ, în linie dreaptă spre Belgia

În sfârşit, statul român a aprobat dosarul lui Vlăduţ, băieţelul lui Arsulici, şi operaţia de care are nevoie va fi făcută în Belgia (bineînţeles, funcţionarii români au mai avut nevoie de o ultimă hârtie semnată şi ştampilată care să ateste că hârtia semnata şi ştampilată de dinainte e chiar semnată şi ştampilată, spre disperarea medicilor de la clinica din Gent, care nu mai înţelegeau ce li se cere: să opereze un copil sau să pună ştampile?)

Restul detaliilor le găsiţi pe blogul lui Arsulici, şi tot acolo găsiţi şi contul bancar dacă puteţi şi doriţi să îl ajutaţi pe Vlăduţ. Eu o să reiau aici doar un scurt fragment:

“Ne-a fost aprobată doar suma estimată de belgieni pentru transplant, 67763,7 euro. Din păcate această sumă acoperă strict transplantul și spitalizarea necesară transplantului. La această sumă se adaugă și alte costuri (transportul cu avionul, consultațiile, analizele și evaluările pre-transplant, controalele medicale post transplant și cazarea de dinaintea transplantului și de după transplant, având în vedere că va trebui să ajungem acolo cu câteva săptămâni înainte de transplant și să rămânem câteva săptămâni după transplant), costuri care se ridică, estimativ, în jurul sumei de 60.000 de euro, bani pe care nu-i avem încă”.

Share:

21 comments

  1. Dan1 15 June, 2013 at 23:06

    Daca mi-ar mai ramâne bani la leafa, jumatate i-as dona lui Arsulici iar cealalta jumatate lui Julius! (va rog remarcati ca n-am bagat niciun smiley)

  2. Arsulici 15 June, 2013 at 23:10

    Julius, mulțumim din suflet pentru sprijinul acordat

  3. Dan1 15 June, 2013 at 23:25

    @Arsulici: Va tinem pumnii!

  4. JULIUS 15 June, 2013 at 23:45

    @Dan1: tu eşti însurat, n-are cum să-ţi rămână bani la leafă, ei trebuie predaţi integral nevestei.

  5. Dan1 15 June, 2013 at 23:53

    @JULIUS: Tu si Cms stiti lucruri pe care burlacii n-ar avea de unde sa le stie… Ma puneti pe gânduri… 😐

  6. Cristian 16 June, 2013 at 08:18

    Bafta

  7. Mariana 16 June, 2013 at 13:43

    @Arsulici: Multa putere si incredere, va fi bine!

  8. Parsul Apoteotic 16 June, 2013 at 13:46

    Sanatate!

  9. Maria 16 June, 2013 at 13:58

    Și cu ceilalți copii aflați în situații aemănătoare cu Vlăduț, ce se întâmplă?

  10. Cms 16 June, 2013 at 14:48

    @Dan1: Avem mulţi prieteni nenorociţi căsătoriţi şi care ni se confesează după mai multe beri la o cafea. Ăsta e “marele” secret.

  11. Dan1 16 June, 2013 at 21:23

    Aaaa! Asta trebuie ca e explicatia! =))

  12. Belle d”Imagination 16 June, 2013 at 21:54

    Don doftor CeMeSică, eu nu cred!

    Doar oamenii nenorociţi ăăă, căsătoriţi nu divulgă nici sub tortură (grad ridicat de alcoolemie în sânge) astfel de secrete. În definitiv, altminteri cum ar mai fi credibili când vă sfătuiesc să vă însuraţi şi voi?
    Eu cred că tot doamnele şi-au asumat ingrata sarcină de a vă instrui, de milă să nu se mai nenorocească vreo surată.

  13. Dan1 16 June, 2013 at 22:13

    @Belle d”Imagination: Sub tortura nu, dar poate… divulga pe bloguri de bunavoie!… Sub protectia anonimatului!… =))

  14. Cms 16 June, 2013 at 22:56

    @Belle d”Imagination: Adevărul e că am fost instruit, dar nu s-a lipit mare lucru de mine. :))

    @Dan1: Domnu’ Brad Pitt, mai bine v-aţi verifica zilele astea contul de FB. 😛

  15. Hapi 16 June, 2013 at 23:10

    Sa iasa totul bine! Sanatate

  16. Dan1 17 June, 2013 at 08:04

    @Cms: Am intrat vineri, parca, ca se-mplinise anul, am dat friendship la toata lumea pe care am vazut-o, indiferent daca parea cunoscuta sau nu si m-am dus la culcare ca eram cam mang obosit! :))

  17. Mariana 17 June, 2013 at 08:54

    @Dan1: Mie nu, deci nu erai suficient de obosit. 😛

  18. bncbogdan 17 June, 2013 at 10:03

    Este vorba de acelasi Vladut ca aici? http://swimathonbucuresti.ro/swimathon/
    Multa bafta!

  19. Dan1 17 June, 2013 at 13:39

    @Mariana: “I’ll be back!” (Arnold Schwarzenegger) :))

  20. Anca 18 June, 2013 at 10:10

    Doamne ajuta! Sa treceti cu bine peste toate astea!

  21. bogho 18 June, 2013 at 15:46

    Multa bafta Vladut. Si sanatate maxima dupa operatie, atat copilului cat si parintilor.

Leave a reply