Postul nu e post destul

Negrul şi oltenii

Vivi Floricică

Se ia un negru, nu se știe cum și de unde, și se aduce în mijlocul unei nunți oltenești. Chiar nu știu ce căuta acolo și cu cine venise, cert e că-i picase bine țuica, avea ochii cam ieșiți din orbite spre finalul petrecerii, când am ajuns eu. Și culoarea pielii i se schimbase. Avea niște nuanțe mai cărămizii, semn că și omul negru se înroșește la băutură.

“Să vezi ce-l mușcă pe ăsta vulpea de nas!”, mă gândeam – așa se zice la noi în sat când băutura o ia șuvoi înapoi pe unde a intrat.

Nimeni nu vorbea cu distinsul oaspete, iar el sta şi privea mut spectacolul din jurul lui. Săracul, mă gândeam, păi cu cine să vorbească că, era clar, nu pricea o iotă din limba noastră? Când s-au matolit și lăutarii, volumul sârbelor a scăzut grav și în jumătate de oră s-a băgat o Tăcută de pe Valea Oltului. Atunci am rămas uimită să constat că toată lumea vorbea cu negrul. De fapt, când s-au potolit și ăia care dansau și s-au așezat pe la mese, am observat că o întreagă armată de oameni mișuna prin jurul bietului om.

– Du iu uant… sarmale?

Și-i vârau farfuria sub nas. Doamna cu sarmalele țipa la cea de lângă ea: “Nu vrea, fă, sarmale!”, și plecau amândouă.

Apăreau alții, cu sticlele în mână:

– Du iu uant… mai multă țuică?

– Da’ vin? Du iu uant?

Zic: băi, ce tari sunt oltenii! Cum se adaptară ei, dom’le, și cum fac și pe dracu-n patru să lase impresie bună la străini. L’hospitalité oltenesque! Bravo, mă!

Nu știau ei mai mult de ”du iu uant”, dar nici nu le trebuia. Se descurcau onorabil.

La un moment dat, sătui să-l tot servească și el să refuze, l-au abandonat la masă și au ieșit, din nou, cu toții la joc. Ei cântau, ei dansau. După ce s-au învârtit bine, au zis să fie drăguți cu oaspetele și să-l ia și pe el în horă. Numai că niciunul nu s-ar fi lăsat dus din roată, ca să-l invite pe om.

– Strigă-l, bă! Dacă vine, vine. Dacă nu, să fie sănătos.

Și l-au strigat mai mulți:

– Du iu uanteeeee, hai bă, dreacu’, și tu la o sârbă!

– Băăăă, Du iu uanteeeeee, vino, bă, încoa!

El nici nu s-a uitat la ei. Eu am plecat destul repede. I-am lăsat dezbătând problema: unde dracu îl culcăm pe Duiuuant?

Share:

36 comments

  1. dc 26 June, 2013 at 06:16

    Precis e o istorie mai veche. Acum, ca Universitatea Craiova e desfiintata, ce sa mai caute negrii in Oltenia? 😀

  2. geo 26 June, 2013 at 07:18

    Probabil, o văduvă, și-a făcut curaj să-l adăpostească pe timp de noapte pe bietul Duiuuant … măcar de curiozitate =))

  3. boemul 26 June, 2013 at 08:14

    au evoluat şi africanii ăştia, de la pliznot la duiuuant e cale lungă… 🙂

  4. bogho 26 June, 2013 at 08:53

    Era medicul veterinar. Am auzit si eu de existenta catorva negri in Craiova. Vreo 2-3 rataciti pe la Medicina Veterinara.

  5. Cms 26 June, 2013 at 08:55

    Negrul n-avea nimic: oltenii de la nuntă se mişcau pe 10 X fast-forward faţă de el. Până a doua zi aproape sigur se trezeşte bietul om căsătorit şi cu doi copii.

  6. bogho 26 June, 2013 at 09:10

    @Cms: Pasaport pt casatorie nu cred ca avea.

  7. SM 26 June, 2013 at 09:40

    Babatunde, tu esti mah?

  8. Belle d”Imagination 26 June, 2013 at 09:52

    Nu era Babatunde

  9. Xanax 26 June, 2013 at 10:09

    fudul domnu’ negru. pai ce, il lua dracu’ daca dansa si el cu oamenii?

  10. ela 26 June, 2013 at 10:14

    @Xanax:
    Daca a fost nunta cu dar si strigaturi s-o fi speriat bietul de el… salbatici rau oltenii astia, mai ceva ca’n jungla 😀

  11. Xanax 26 June, 2013 at 11:06

    @ela:
    probabil ceva din dansul oltenesc ii amintea de ritualul sacrificiului uman de care-i povestea bunelul lui :))

  12. ela 26 June, 2013 at 11:21

    @Xanax:

    la noi se zice tata-mare:D:D:D Buneii sint made in Moldova 😀

  13. Ozzy 26 June, 2013 at 11:24

    Cică pe N’Jock l-ar fi culcat la el o grămadă de oltence.

  14. RoseN 26 June, 2013 at 11:24

    Da’ pe unde umbla lumea, ati plecat deja toti in concediu? si daca da, toti impreuna? :)) macar sa aveti ce povesti la intoarcere…

  15. Dan1 26 June, 2013 at 11:32

    @RoseN: Pai nu vazusi ieri? Plecara cu autocaru-n Muntenegru! Ca sa aiba parte de adrenalina si neprevazut! =))

  16. RoseN 26 June, 2013 at 11:43

    @Dan1: =)) hai sa nu fim chiar sadici… eu astept povestiri cu secsulet, alea alea… nu cuuuuu autocare :))
    as mai zice si eu un banc, una alta… dar asa sa vorbim singuri p’acisilea…hmmm

    Întrebare la Radio Erevan:
    – Ce inseamnă compromisul?
    Răspuns:
    – Daca soţia vrea sa meargă la mare şi soţul la munte, evident că se va merge la mare, dar soţul poate sa îşi ia skiurile cu el. Ăsta este compromisul!

  17. Dan1 26 June, 2013 at 11:48

    @RoseN: “povestiri cu secsulet” dacă se duceau în Croaţia, oraşul… ăla! =))
    Aşa, în Muntenegru… doar adrenalină şi neprevăzut! :))

  18. ela 26 June, 2013 at 12:00

    @RoseN: @Dan1:

    mai mult sesulet ca acilea nu se poate, imaginati-va numa’:

    un cird de oltence rele de musca si un demn concetatean a lu’ Babatunde….XXX
    😀

  19. RoseN 26 June, 2013 at 12:00

    Da’ nu-l treziti careva pe domnu mogul sa dea share la articol, ca ma plictisexăăă-sesc 😀 sau e si el dus cu autocarul? :))

  20. bogho 26 June, 2013 at 12:53

    la cat se vorbeste de secs aici siteul va fi in categoria +18

  21. lulu 26 June, 2013 at 13:36

    @bogho: Sau la +40 🙂

  22. Lore 26 June, 2013 at 14:27

    Viviiii, du iu uant sa scrii mai des? Mi-a fost dor de umorul tau oltenesque.

  23. sebra 26 June, 2013 at 15:19

    Aș comenta și eu, dar e la spartu`târgului și like-urile cele mai bune s-au dat deja…

  24. RoseN 26 June, 2013 at 15:54

    @sebra: hahaha tare asta, bine ca mai auzim si noi glume dupa masa asta…pai ce, astea-s like-uri bune? :)) eheee… zici ca-s pe bani acu, sau mai rau, pe sincere felicitari 😀

  25. geo 26 June, 2013 at 16:01

    @sebra, RoseN: am impresia că Julică e la maternitate … glume noi, poate, după după-amiaza de maine 😀

  26. sebra 26 June, 2013 at 16:06

    Păi na, au stat și-n soare…

    @Geo,
    Julius este în travaliu adică? :-O

  27. Dan1 26 June, 2013 at 16:28

    @sebra: S-a dat decât câte unu’ ca s-ajunga la toata lumea! :))

  28. geo 26 June, 2013 at 16:31

    @sebra: nu cunosc cuvântul travaliu cu toate că îmi sună cunoscut 😀

    ps: am consultat dex-ul și zice așa:
    – “TRAVÁLIU: caznă, chin, efort, forțare, îndeletnicire, lucru, lucru mecanic, muncă, ocupație, osteneală, preocupare, sforțare, silință, strădanie, străduință, treabă, trudă, zbatere”

  29. Dan1 26 June, 2013 at 18:59

    @geo: Ca sa te citez, nu cunosc cuvântul “muncă”, cu toate că îmi sună cunoscut! =))

  30. raluiuliana 26 June, 2013 at 21:45

    :))
    ziceai ca lasa impresia ca apreciase zaibaru’ , ca atare s-o fi cuibarit si el pe sub o masa
    @ rosen :)) – bun bancul , si explicariseste si numarul cotcodacilor holtei inraiti , oameni dintr-o bucata , care nu fac compromisuri ! ( bine, in tara noastra virtuala – Cotcodacia – compromis se cheama sa imparti cremsnitul 🙂

  31. ela 26 June, 2013 at 21:48

    @Dan1:
    Subscriu desi nu sint de accord!
    😀

  32. raluiuliana 26 June, 2013 at 21:51

    incepuse mama sa revina acasa intristata , povestind cum iar vazuse pe unul vorbind singur pe strada , si ” era tanar , saracul”
    Ma intreb cati pensionari ramasi nitel in urma cu tehnica m-or fi compatimit si pe mine astazi , in timp ce radeam singura …

  33. Poligraf 26 June, 2013 at 22:07

    Tare povestea cu negru la nunta. Am ras cu hohote. Nevasta tipa la mine sa nu mai urlu ca nu poate auzi la TV. Chiar a meritat citita.

  34. raluiuliana 26 June, 2013 at 23:30

    Dupa 89 s-a publicat atata maculatura, am vazut atata risipa de hartie buna, de calitate.Daca cel chinuit de talent are suficienti bani la indemana , merge la editura…
    si tu , care intr-adevar ai har , nu-i pacat sa nu scrii? Nu ocazional, pe blog , scoate o carte

  35. Alt Marian 27 June, 2013 at 17:10

    @geo: Si tu vrei sa spui ca femeile maritate n-ar fi curioase?

  36. anca 29 June, 2013 at 16:24

    :)))))))))))))))))))

Leave a reply