Postul nu e post destul

În blugi şi trening la Academia Română

Cms

Fosta mea şefă de la institut avea, printre altele, mania conferinţelor ştiinţifice. Subiectul era mai puţin important, decreta scurt: „Mergem la asta!” La „asta” a însemnat, de-a lungul timpului, simpozioane despre apărarea aeriană a teritoriului naţional sau conferinţe pe teme de fizica materialelor. Ca antropolog, puteam spune că acordă o definiţie extrem de largă domeniului de studiu.

Într-o primăvară, îi venise ideea să organizăm o expoziţie de postere la Biblioteca Academiei, ceva cu corpul uman, boală, suferinţă şi alte asemenea lucruri dintre cele mai plăcute privirii. Fiindcă era de părere că elevii sunt direct interesaţi de aşa ceva, m-a pus să bat drumul până la câteva şcoli din zonă şi să lipesc anunţuri pe ziduri. Am reuşit să duc la bun sfârşit misia cu diplomaţie, fiind doar o singură dată fugărit de paznici, situaţie când numai reflexele de antropolog de teren şi de medic stagiar în camera de primiri urgenţe m-au salvat de la o bătaie sigură.

În ziua expoziţiei am venit mai devreme, pe la 8 dimineaţa, îmbrăcat în haine de lucru, ca să instalăm panourile şi posterele. Am muncit vreo trei ore şi la amiază expoziţia era deschisă. A fost ceva lume, chiar şi elevi, spre satisfacţia şefei, care mi-a declarat că se temuse că am să arunc afişele la coş – încă o dovadă că îmi supraaprecia inteligenţa.

Pe la ora două după-amiază nu mai era nici dracu’ şi mă pregăteam să o şterg acasă, când apare şefa, în culmea încântării: „Haide, e o conferinţă în Aula Magna!” Dau să-i spun că sunt prost îmbrăcat şi nu pot să apar aşa tocmai la Academie, dar şefa, pe lângă neajunsuri, îşi iubea asistenţii precum cioara puii. Mă asigură că arăt foarte bine şi începe să mă târască spre clădirea Academiei.

Şi, uite aşa, am intrat triumfal în Aula Magna a Academiei Române, ca un Sperie-Ciori în audienţă la Măritul Oz. Numai tinichelele lipseau, în rest aveam de toate: o pereche de blugi decoloraţi şi roşi în genunchi, o bluză lălâie de trening cu fermoarul stricat şi şapca, decolorată şi ea de soare, cu care fusesem pe plaja „La Nudişti”, în Costineşti, în primul an de facultate.

La prezidiu, Ion Fulga, prorector al U.M.F. Carol Davila şi fostul meu profesor de farmacologie clinică din facultate (surpriză, era chiar o conferinţă pe teme medicale), îşi întrerupe discursul pentru câteva secunde, timp în care eu mă strecor unde mi se pare că e mai puţină lume, adică fix în mijlocul sălii. Un domn distins, cu lornion şi îmbrăcat într-un costum albastru închis, cu cravata prinsă într-un ac de aur, se răsuceşte ca să se uite mai bine la mine. Încerc un zâmbet timid, care-l convinge pesemne că are de-a face cu un idiot, aşa că se întoarce să asculte prezentarea. Nu are rost să vă spun că la prima pauză am şters-o, spre marea dezamăgire a şefei, care a rămas stoică până la final, deşi sunt convins că nu a înţeles mare lucru.
Luni bune după aceea, dau nas în nas la serviciu cu profesorul Fulga, venit ca membru în comisia de doctorat a unui coleg. Îl salut cu inima cât un purice, se uită lung la mine şi zice:

– Parcă te cunosc de undeva.

Instinctiv, mă uit să văd cum sunt îmbrăcat.

– V-am fost student, domnule profesor, îmi recapăt prezenţa de spirit în ultimul moment.

– Da, cred că îmi amintesc de dumneata, dă din cap cu simpatie distinsul academician. Eşti cercetător? Foarte bine, ai şi ţinută, trebuie să te înveţi de pe acum cu mediul academic, îmi mai spune, în timp ce se uită la costumul meu gri, din stofă englezească, moştenire de la bunicul, la care am avut grijă să maschez cele două găuri date de molii cu o mică insignă cu drapelul României. Îmi strânge mâna, ne salutăm şi pleacă.

Mă uit în urma lui. Are dreptate, nu mai arăt a Sperie-Ciori. Turnat în costumul sobru, mă simt acum ca Omul de Tinichea.

Share:

17 comments

  1. dyers_eve 17 June, 2013 at 03:54

    Ale dreacu’ molii inteligente, cum au stiut ele unde sa dea gauri, sa-ti pui tu la fix insigna 😛 Daca dadeau gaurile alea in alta parte (la sub-centura, sa zicem), cu ce le mai mascai?

  2. Belle d”Imagination 17 June, 2013 at 05:04

    Erau molii cercetătoare, nu molii consumatoare de pornache.
    Cultură versus animalic.

  3. Ina_adevarata 17 June, 2013 at 06:40

    Te potriveai mai bine la Academia de Educație Fizică și Sport. Tot academie și aia, nu?

  4. bogho 17 June, 2013 at 08:02

    iata exemplu perfect ca, in ciuda a ceea ce se zice, nu haina il face pe om

  5. Dan1 17 June, 2013 at 08:06

    “- Parcă te cunosc de undeva.”
    “- Pai scriu pe DC… Probabil de-acolo!” =))

  6. geo 17 June, 2013 at 09:23

    @Dan1: cred că de la știrile de la ora 5 =))

  7. Xanax 17 June, 2013 at 09:27

    articolul asta nu trebuia sa apara pe “fashion sans passion?” 😛

  8. Cms 17 June, 2013 at 12:31

    @dyers_eve: La costumul ăla am avut noroc. Mai am un sacou negru pe care mi l-au capsat în mai multe locuri pe margine, şi sus, şi jos. În disperare de cauză, am colorat căptuşeala albă care se vedea prin orificii cu markerul negru.

  9. RoseN 17 June, 2013 at 12:58

    @Cms: 😀 si Dorothy… pe ea unde ai lasat-o domn doctor? 😀

  10. Cms 17 June, 2013 at 14:03

    @RoseN: Când spui Dorothy, te referi la şefa? :))

  11. RoseN 17 June, 2013 at 14:09

    @Cms: hahaha, daca numa’ pe asta ai gasit-o, mneah in fine :)) dar in orice caz orice Om de Tinichea musai are o Dorothy, altfeeel…

  12. Cms 17 June, 2013 at 15:12

    @RoseN: Altfel n-are cine să-l ungă cu ulei şi rugineşte, ştiu. 😛

  13. costin 17 June, 2013 at 21:13

    vorbiti si voi cu buzdugan, sigur are o copie la textele lipsa.

  14. M3bis 17 June, 2013 at 21:21

    @costin: Textele sunt la locul lor, e Julius panicard!

  15. Gabitzmic 17 June, 2013 at 21:37

    mdea, ete d-aia ne ducem noi pana si la gunoi date cu ruj pe buze…nu se stie niciodata cand apare…sefu` ;;) ;;)

  16. Cristiana 18 June, 2013 at 01:09

    @Dan1 bine ca nu-i de la pagina 5 :)):)):))
    @CMS Am o intrebaaaaare,in legatura cu asta: ”Într-o primăvară, îi venise ideea să organizăm o expoziţie de postere la Biblioteca Academiei, ceva cu corpul uman, boală, suferinţă şi alte asemenea lucruri dintre cele mai plăcute privirii” Ce inseamna mai iegzact ”placute privirii”? 3 sifonele? a se citi tzatze =))=))=))
    M3bise sa nu ma bagi in spam ca te baaaaaaaaaat 😀

  17. Xenocid 19 June, 2013 at 00:18

    Sa nu pierdem din vedere esentialul:cercetatorii-si permit markere si insigne si costumu'”bun”al lu’bunicu’cand tb sa dea bine ca “specialisti in..”? A nu se intelege ca-s ironica la adresa autorului, sunt de fapt cam iritata pe bune vizavi de valoarea monetara a inteligentein general si a antropologiei in particular. Desi, ca femeie, daca te pune dracu sa faci un doctorat, daca esti totusi blonda si cu big boobs poate mai ai totusi o sansa sa gasesti un mos cu bani sa-ti un costum bun sa ai d’o conferinta,ceva..da’or avea la ora asta decolorant la chiosc,ma-ntreb, ca-i cam tarziu..

Leave a reply