Poliţia gândirii
Monica Ionescu
Am nişte prieteni buni, ne cunoaştem de atât de multă vreme încât am avut nenumărate ocazii să asistăm şi unii, şi alţii, la micile discuţii care au loc în cuplu, să luăm masa împreună, în familii, să ne ştim problemele şi aşa mai departe.
Amândoi, şi el, şi ea, sunt oameni extrem de calmi, răbdători, nu i-am auzit nici măcar o dată, o singură dată, să-şi vorbească aiurea, să mai trântească aşa, câte una, deh, cum e la romani între soţ şi soţie… Şi când spun asta mă refer, desigur, mai mult la soţ.
Mă întâlnesc într-o zi cu prietenul meu. Amărât, aşa, negru.
– Moni, îmi zice, dacă ai şti ce am făcut…
– Aoleu, ce s-a întâmplat ?
– Păi, uite, m-am dus cu nevasta şi copilul la cumpărături. Am umplut coşul, mai mult loc a ocupat lego-ul copilului şi am ajuns la casă. Am început să înşir produsele, mi-am pregătit plasele, mă ajuta şi nevastă-mea. În spatele meu, un pensionar, comenta fără frâne, ba că am cumpărat o grămadă şi ce, el stă pentru o pâine, că de atât are bani, ia uite eu, e plină banda, ba că de ce ne mocăim, că doar suntem trei, am putea să ne grăbim, că doar n-o să stea pentru o pâine să aştepte atât, că n-are bani de mai mult, ia uite eu câte am…. Dau să plătesc. Mă uit în portofel, nu aveam suficient. Zic, dau cardul. Dau cardul, în timpul ăsta nevastă-mea le aranja în plase. Casiera îmi spune că nu e cardul bun, era ăla de farmacie, din greşeală i-l dădusem, că mă şi ameţise pensionarul de cap. Stau şi scotocesc după cardul bun, timp în care pensionarul meu tot vocifera acelaşi lucru, că am produse multe, că el n-are bani decât pentru pâine, că de ce nu am venit cu bani potriviţi de acasă !? La asta nu am mai rezistat, fiindcă în timpul ăsta, cât începusem să mă enervez, nevastă-mea se prinsese, că doar mă ştie, şi tot îmi spunea încet : calmează-te, lasă-l în pace, şşşt, taci, nu-i spune nimic, lasă-l, taci. Ăla, pe de-o parte, tot îi trăgea cu “de ceee n-aţi venit cu banii potriviţi?”, nevastă-mea cu “taci!”, fii-miu se agita cu Lego-ul, să–l desfacă… Mă, şi în momentul ăla n-am mai rezistat şi, ce crezi ? Am unit două gânduri, unul era să-i zic pensionarului “Lasă-mă, că te bat !” şi celălalt era să-i zic nevesti-mii “taci, tu, te rog”. Şi m-am întors la nevastă-mea, descompus de nervi, şi am răcnit : “Taci, tu, că te bat!!!”
…
În urma lor, pensionarul a avut satisfacţia de a adăuga “Ei, vedeţi, ce om, ce om !? Să vorbească în halul ăsta…”
Au plecat zâmbitori din magazin, mai ales nevastă-sa, care nu mai vorbeşte cu el de vreo săptămână, deşi în viaţa lui, nici măcar o dată, o singură dată, nu i-a vorbit aşa… Şi degeaba îi tot explică faptul că ideile au făcut arc electric şi nici mort n-ar putea să se gândească la o asemenea violenţă.
Îmi este imposibil să îl fac să înţeleagă faptul că noi, femeile, aplicăm aceasta pedeapsă maximă (tăcerea impusă) pentru că…
PS. Julius, doar tu poţi să faci argumentaţia de final, ne înţelegi cel mai bine.
Notă Julius
Pentru că voi, femeile, sunteţi ca Inchiziţia: credeţi că mărturiile nu se validează decât prin tortură, altfel sunt nesincere.
Voi sunteţi Camera 101.
asa incepe.
Perfect argumentat! 🙂 (si frumos expuse preliminariile, bineinteles!)
De cand e o pedeapsa tacerea femeilor ?
De cand exista pampalai sa le pese de asta.
Barbatii adevarati stiu ca nu e bine sa deranjezi o femeie daca tace.
Să zică mersi că nevastă`sa nu este în faza de trântitul ostentativ al lucrurilor.
Thinkpol? nu văd legătura cu Orwell :))
Pe de alta parte, dupa o saptamâna, eroul nostru începe sa dezvolte ideea creata din fuziunea celor doua gânduri: “Bai, si daca totusi i-as trage o mama de bataie! Ca stie ea mai bine de ce, vorba bancului!” Si vorba lui bogho: asa începe! >:)
Offtopic: Bre, aveti grija ca azi Google aniverseaza nu’s ce Julius!
@Dan1:
Ăla e un Julius cu mucegaiuri și cutiile Petri. Al nostru e cu ceaunelul cu ravioli. :))
@sebra: E vreo deosebire? :))
@sebra: Ar face şi asta dacă ar vedea că el nu dă semne de îngrijorare… 😉
Da, se cheama in psihanaliza “act ratat”, numai ca discutia misto e ca se produce fiindca presiunea e mare sa spui ce-ti doresti de mult.
I-ar fi batut pe amandoi cap in cap cu placere si ar fi iesit din magazin fericit, fara cumparaturi, impreuna cu eleva zambareata care facea reclama la sampoane langa iesire, ar fi mers la Sinaia, ar fi fost iar tanar si feroce, ca atunci cand asculta Modern Talking dar e greu cu supra eul.
Hmmm, intotdeauna ultimele cuvinte trebuie sa apartina barbatului si acestea sunt “Sigur, iubito!” 😀
ai fi putut sa faci un simplu gest pentru a elimina dintr-o lovitura sursa de stres “pensionarul” si tandemul facut de nevasta: dand ceva cat de mic din cosul cel plin, chiar si inca o paine. Rezultatul e garantat si verificat de mine, care am iesit dintr-o situatie similara la fel de calm cum venisem la cumparaturi.
Monica, nu-i de mirare că tace nevastă-sa. Cum să ameninţi pensionarii nejutoraţi cu bătaia? Uite lângă ce bestie cu faţă umană a stat femeia atâţia ani…
@camionagiu: Cine e supra eul, nevasta?
@Cms,
Cam multe subtilitati casnice in doi, stii pentru un burlac. 😀
Se vede ca ai invatat mult! :))
@Dan1, marimea? :))
@sebra: Ref: Cms! Si mie mi s-a parut, dar a zis ca a fost în probe! :))
si beee: Neaaah! Doar se stie ca marimea nu conteaza! =))
@sebra: La câte gafe am făcut (şi fac în continuare), aş putea spune că am învăţat pe la cele mai înalte academii. 😀
@Dan1: O singură întrebare, domnu’ Dan1: dosarul cu informaţiile despre mine are copertă albastră? 😛
@Cms: Ai învăţat “the hard way”, cum zic prin filme! =))
@Cms,
Ai fi invatat tu, dar nici una nu ti-a dat
certificat de casatoriediploma!Mă gândesc că poate pensionarul ăla cu pâinea e vreun bătrân cercetător, specializat pe relaţiile de cuplu şi care, de când are atâta timp liber, face studii practice despre comportamentul partenerilor în situaţii stresante. Îşi pândeşte victimele prin supermarket, se aşează în spatele lor la coadă şi începe. Pe urmă îşi notează conştiincios observaţiile într-un carneţel.
@Cms: … si dup-aia le publica pe DC semnând Monica Ionescu! =))
cand tac, sunt neagra, si daca nu ma impaca, a ( ma iertati ) b.elit-o 😀
http://www.simonatache.ro/2013/04/08/un-banc-superbun/
Tot n-ați găsit o explicație bună să-i dați omului ăla?
Din 20 de vizitatori online (cf pătrățelului de jos) chiar nu se găsește nimeni să zică ceva, să nu pară că vorbesc singură??
@sebra: Sa zica ce Sebrutzo? Ca zic io! Ca m-am cam
pilimagnetizat, pot sa zic orice! Pa’erea mea! :))Da, cu rezultatele alea… nimicutza-nimicutza?
@sebra: 😀 asteptam toti
ca f.r.a.i.ecuminti rezultatele corecte si cinstite ce se afiseaza of course “diseara”, my ass =))si tocmai ramaseram 17, ca unii se mai si plicti intre timp 😀
@Dan1, @RoseN:
Io v-am dat like, să nu vă simțiți prost că voi mi-ați răspuns și eu n-am mai zis nica! Așa să știți, ca să puteți dormi la noapte și să nu aveți apăsări din pricina asta.
@sebra: La ce prostie făcuse, ce explicaţii mai voia? :))
Vă salut, mai dau şi eu din când în când pe aici.
Cred că la mine s-ar fi întâmplat invers – m-aş fi gândit să urlu la nevastă:
– Taci, vrei să ţi-o pun chiar aici, pe banda asta rulantă?
Dar mi s-ar fi scurtcircuitat creierii şi m-aş fi îndreptat spre moş în timp ce urlam.
Na, acuma scrieţi voi continuarea…
Uite, d’aia e Julius genial! Raspunsul perfect, dom’le!
Iar domnul in caza sa o lase sa taca, ca nu se mai intalneste cu asemenea moment!
Bine ca n-a zis catre nevasta “Lasa-ma, te rog !”. Ca poate il lasa …
Cine n-are batrâni sa-si cumpere!
Mai e oare valabila zicala?
DUpa cum scrie Monica, greu de crezut.
Si domnii respectivi cand se apuca sa investigheze disparitia ciorii?
M3Bise, de cand cu serverele astea gasesc ori prea multe like-uri (haaa,haaa), ori comentarii de la altele. Nu ca m-ar deranja! 😀 Sper sa ai un balcon incapator, vine toamna curand! =))
@monica: Ghinion!
@M3bis: N-ai balcon? =))
mergeeee!!!
@monica: E plin de sârme!
@M3bis: Asa iti trebuie! Ce-ti mai place sa fii familist! 😀