Cms

Ca la mai toţi bobocii medicinişti, capul mare şi rotund al lui Fănel era plin de idealisme privind rolul nobil şi apostolatul profesiunii pentru care era pregătit să sacrifice, măcar la început, următorii şase ani din viaţă. Discursul unei candidate la poziţia de Miss Univers, cuprinzând pacea globală, hrană pentru copiii săraci din Africa şi o lume fără boli ar fi pălit în faţa exaltării intelectuale a viitorului doctor pornit deja în cruciade medicale pe tărâmurile suferinţei şi nimicniciei umane.

De fapt, Fănel chiar se gândea la nişte candidate de Miss Univers, atunci când în troleul 66 cu care se întorcea de la spitalul Fundeni o femeie se porni din senin să strige:

– Aoleu, i s-a făcut rău lu’ domnu’! Să-l ajute careva!

Fănel îşi făcu loc prin mulţime, asemeni unui Moise care despică apele. „Domnu’” era un bărbat între două vârste, îmbrăcat ponosit, şi care se zvârcolea pe jos, în prima jumătate a troleibuzului. În jurul lui era deja un gol, aşa că viitorul apostol al medicinei se trezi singur lângă suferind. Omul avea ochii daţi peste cap şi spuma abundent pe gură, ca o oală de supă lăsată prea mult pe foc. Fănel se hotărî imediat.

Pixul cu care luase notiţe la ultimul curs de radio-imagistică se înfipse între dinţii epilepticului. Două perechi de ochi se întâlniră: dintr-una emana o nemărginită compasiune pentru suferinţa semenilor, dintr-alta se revărsa o cumplită şi neputincioasă ură. Cei doi se uitară aşa, unul la celălalt, ca nişte concepte extreme ale Binelui şi Răului, preţ de câteva staţii. Din când în când, Răul încerca să se ridice, însă Binele îl culca cu duioşie la loc, aşa cum trebuie să te porţi cu un bolnav de epilepsie în criză.

Când ajunseră la capăt, la Vasile Pîrvan, erau singuri. Fănel îi ceru şoferului să cheme ambulanţa prin staţie. Răspunsul acestuia îl lăsă cu gura căscată pe salvatorul omenirii:

– Lăsaţi-l dracu’ de milog, domnu’! E a patra oară pe săptămâna asta că face spectacol pe linia mea.

Fănel coborî plin de amărăciune faţă de meschinăria semenilor. În timp ce se depărta spre staţia de metrou, nu văzu că în spatele lui bolnavul se ridicase şi îi arăta pumnul, de la geamul troleului. Era grăbit. Avea o întâlnire cu nişte colegi la căminele din Grozăveşti.

Pe podul de la Grozăveşti, cerşetorul Costică se aşeză în fund pe cartonul pregătit de acasă. Venise din provincie în vizită la o rudă, şi avea de gând să mai stea prin zonă măcar până făcea rost de banii de întoarcere cu trenul. I se spusese ceva de un pod şi Piaţa Unirii, dar Costică nu mai umblase prin Capitală, aşa că puse ochii pe primul pod ieşit în cale şi se instală tacticos. Gaura în gât pe care o avea de la operaţia de traheotomie făcea minuni în urbea natală, aşa că nu vedea de ce nu ar fi avut succes şi printre bogătanii de bucureşteni.

Horcăi uşor, de probă. Totul mergea de minune. Şi, deodată, cineva se opri în dreptul lui. Primul client de Bucureşti. Costică horcăi profesionist, ca un început de dialog, apoi ridică privirea. Întâlni o pereche de ochi din care emana o nemărginită compasiune pentru suferinţa semenilor.