Cine ești dumneata, domnule Lewandowski, şi ce-ai jucat în ultimii 5 ani?
Ozzy, specialist
Să fim serioși: doar nu credeați că trece finala Champions League fără un pronostic de la mine (deși cică era mai bine să-l dau după, poate așa îl nimeream). Cinstit vorbind, nici n-am vrut să aud de meciul ăsta, după ce mă pregătisem cu o analiză extrem de pertinentă încă de acum vreo două luni. Evident, pentru Real – Barcelona. Dar ce zic eu analiză? Era o operă de artă, cu paralelă între finețea lui Messi și precizia lui Ronaldo, cu analiza fină a tacticilor de joc, probabil că și Vilanova ar fi rămas uimit după ce mă citea: ”Ia uite, bă, ce deștept sunt eu!”… Ee, și vine Lewandowski ăsta, că altfel n-am cum să-i spun, și cu încă vreo 2-3 băieți de la Bayern și îmi strică ploile! Ce să comentezi, frate, la un meci între două echipe germane? Că nici măcar clișeele alea cu școala de fotbal germană, cu nemții pe care i-ai bătut doar după ce s-au urcat în autocar, nici alea nu merg, că sunt nemți și unii, și ceilalți. Dar, na, trebuia să dau și eu un text săptămâna asta, așa fiţi atenţi, n-o să înţelegeţi nimic.
Avem față în față doi antrenori din generații diferite, dar care se confruntă cu aceleași probleme. Ăla de la Borussia a luat echipa de la mijlocul clasamentului și a făcut din ea o finalistă de Ligă, plus doi ani la rând câștigătoare a campionatului german (da, și eu râdeam de campionatul german până acum o lună), perioadă în care a snopit-o în bătaie pe unde a prins-o pe Bayern. Drept mulțumire, conducerea a început să-i vândă jucătorii pe la toată lumea care-i cere, ba chiar și la rivala de mâine seară. De partea cealaltă, antrenorul lui Bayern a făcut o mașinărie de fotbal capabilă să dea un 7-0 în dublă manșă fostei mașini de fotbal (sau, mă rog, de tiki-taka) FC Barcelona. Însă la ora aia fusese deja anunțat că va fi schimbat la sfârșitul sezonului, ca să stea omul liniștit, nu cumva să pregătească meciurile cu presiunea rezultatului.
La individualități, Bayern stă ceva mai bine – deși, când îl ai pe Robben în echipă, nu știi niciodată dacă asta e bine sau e rău. Bun, o să întrebe Sebra, dar de Lewandowski ce zici? Păi, ce să zic? Când îl vezi pe băiatul ăla cum se mișcă pe teren, mai că-l confunzi cu Marica. Și dintr-o dată îi dă Realului goluri într-un meci cât nu-i dau alții în toată cariera. Deci, în povestea cu loturile de jucători rămâne încurcată.
Și atunci cum facem? – o să mă întrebați. Păi, e simplu, ne uităm la statistică. Aceasta spune că Bayern n-are procentaj de victorii în finale nici 50%, adică a jucat 9 și a câștigat doar 4. De partea cealaltă, Borussia are 100%. Amatorii vor sări repede că nici n-a jucat decât una singura, dar eu văd problema altfel: Bayern pierde finalele pentru că e echipă mare și nu se concentrează suficient, la ei dacă pierd o finală nu e nici o tragedie, la anul sau cel mult peste doi ani joacă alta. Însă Borussia nu-și permite să piardă finale, ei ajung acolo o dată la 15-20 de ani. Așa că Lewandowski n-are cum să scape trofeul.
Sau, mă rog, n-avea cum să-l scape până am prezis eu asta.
“What’s the difference between Time and Robben? Time passes.”
Cre’ c-a aparut dupa returul cu Arsenal 🙂 Acuma, ma rog, si cand da covrigii aia in vinclu, nu prea te poti supara pe el…
Nimic, da” nimic n-am înţeles
Superb:D
Ceva de echipamente, de cum se vor imbraca pe teren, de ce-or sa incalte n-ai zis si tu si suntem atatea dame pe site…
Io l-am vazut ieri pe Chivu la Mega Image.
aaa… ooook, stiam eu ca nu-mi place fotbalul :))
Mi-am sunat sotul:
– Cat de tare ma iubesti?
– Cumpara-ti!
Iata ce inseamna intelegere in familie.
@NA
Din cauza asta voia si Ozzy sa vada finala Real-Barcelona. Erau ulte stiri mondene, cu poseta si ghetutele lui Cristiano, cu Shakira, cu Meeessssiiiiii… Ups, cu asta nu erau mondene.
Ozzy, raspunsul este mult mai simplu si s-a mai spus de nenumarete ori pe acest site: mânarieee! :))
si eu vroiam sa spun ca o sa castige Borussia in prelungiri, dar acum va zice lumea ca m-am luat dupa Ozzy.
Iar daca va pare rau ca nu e finala aia pe care incearca UEFA sa o aranjeze, de multi ani, va puteti uita la meci cu comentariul in romana. Aia or sa vorbeasca atat de mult despre Real si Barcelona, incat o sa aveti impresia ca sunt chiar aia pe teren.
…spuse acest Ilie Dumitrescu mai mic
“Pînă nu-i închideți gura lui Ozzy ăla, să nu-mi ziceți mie Merkel dacă pupați voi Schengen”.
Plec in Dortmund sa vad finala. Muahahahaha
Sa ne rugam sa marcheze Borussia prima, 4-5 le da Bayern
Când am vazut titlul am crezut ca Lewandowski asta e un nou Raeţchi. :))
@Belle d”Imagination: Io am citit din respect fata de domnul autor, insa nici sa trollez nu-s in stare, atat de tare m-a naucit.
@Sorin: Scrie mâine un articol, se va vinde ca pâinea calda! :))
@ N.A.
Sunt nemti, tu fata, cum sa se imbrace? In uniforma!!!
Dupa cum a inceput meciul, eu merg pe 1,X,2 solist! 😛
Dupa cum a inceput meciul, eu merg pe 1,X,2 solist! 😛
felicitari inca un pronostic “corect”(oricum sunt fan ozzy,mai ales cand abordeaza teme sportive)!!! si eu as fi vrut sa castige dortmund!
Ozzy, fi-ti-ar prezicerile sa-ti fie!!!!
Nu puteai, mah, sa prezici prin 2004 si 2009 ca iese Base presedinte? De-a durut gura/mana?
@Dan1: Trist! Au castigat bavarezii aia care intre noi fie vorba nici nu sunt nemti, sunt un fel de austrieci mai neseriosi. Si mai am si o durere infernala de cap, nu inteleg de ce pentru ca am respectat legea de aur a bautului: un singur fel de bautura, mancat bine inainte si dupa. Da, mancat bine, baut bine, sculat mort.
textele cu pronosticurile lui Ozzy trebuie citite doar dupa meci 🙂
@Sorin: Bavarezii, auzisem eu ca ar fi veriga lipsa dintre austrieci si fiintele umane! :))
@Sorin: De la mancare ti se trage.
inca un pronostic reusit!
Un lucru e bun, oricum or întoarce-o, nemtii tot vor pierde în finala.