Promo

Momente importante din cariera unui băutor de bere

Ozzy şi Julius

În cariera de băutor de bere a oricărui bărbat există câteva momente importante. Desigur, transferul la Dinamo e poate cel mai important dintre ele pentru mulţi băutori de bere, dar în cele ce urmează ne vom referi la momentele prin care trec absolut toţi băutorii de bere.

Primul astfel de moment apare timpuriu şi constă în prima ieşire cu băieţii la care tânărul bea bere. În general, rebelul găştii va propune, timid, „hai bă, dă-l dracului de suc, luăm şi noi o bere”, spre bucuria celorlalţi băieţi, care se vor grăbi să-i adopte propunerea. Ce bere vor servi tinerii e, în general, la latitudinea chelnerului, deoarece, la întrebarea „ce bere să fie?”, ei vor răspunde cu superioritate, ca nişte consumatori versaţi: „Orice, dar să fie rece!” Noi o vom numi X, însă ei vor nota conştiincioşi în jurnal marca repectivei beri.

Această primă experienţă va avea efecte pozitive imediate asupra tânărului, care va privi lumea cu mai multă încredere conştient fiind că, deşi e încă virgin, măcar a băut prima bere (în cazul celor născuţi după revoluţie, aceştia se vor putea lăuda că iată, după nenumărate experienţe sexuale, au băut, în sfârşit, şi prima bere). În plus, ori de câte ori se va porni o discuţie despre bere în jurul lor, tânărul va putea afirma extrem de sigur pe el că pe piaţă există multe porcării, dar el serveşte numai bere X, deoarece berea X are un gust cu totul şi cu totul deosebit. Iar un bărbat adevărat bea berea pentru gust (apropo, aţi observat că, cu cât berea e o poşircă mai infectă, cu atât reclamele TV o laudă mai tare pentru gustul său minunat?)

Al doilea moment important apare atunci când, la o altă ieşire cu băieţii, tânărul va avea neplăcuta surpriză să constate că, în respectivul local, nu se găseşte bere X. Tânărul va accepta, cu inima îndoită, să încerce o altă marcă de bere. După prima sticlă băută va exclama, uşor scârbit, „poşircă, frate, nu se compară cu X”. A doua va fi acceptabilă, însă, de la a treia încolo, va constata că berea respectivă alunecă la fel de uşor pe gât şi are aceleaşi efecte pozitive asupra bunei sale dispoziţii ca orice altă bere (adică X, că alta nu ştie momentan). Este un moment decisiv în evoluţia tânărului care, de acum încolo, va bea la viaţa lui mii de beri din diverse motive: pentru că a luat un examen, pentru că a picat un examen, pentru că şi-a făcut prietenă, pentru că l-a părăsit prietena, pentru că e soare şi ar vrea să stea un pic la terasă, pentru că e frig şi ar intra un pic să se încălzească într-un bar, plus alte câteva sute de motive pe care un bărbat însurat le-ar exprima simplu: ca să nu meargă acasă.

Desigur, băutorul de bere va avea perioade mai scurte sau mai îndelungate în care va prefera o anumită marcă deoarece e la promoţie sau pentru că asta era berea pe care a băut-o la prima întâlnire cu dragostea vieţii lui (una dintre ele). Însă, dacă îl întrebi despre gustul berii, îţi va explica simplu: „Hai, frate, să fim serioşi, berea nu e whisky sau coniac, să plimbi un pic de bere prin toată gura timp de câteva minute ca să-i simţi aromele. Berea e bere, tre’ să fie rece şi multă!” Băutorul de bere oricum nu va comanda niciodată o băutură scumpă, deoarece nu poate scăpa de automatismul de a calcula câţi litri de bere poate bea de banii pe care i-ar da pe 100 de ml din respectivele licori.

În viaţa multor bărbaţi e posibil să apară şi un al treilea moment important, cel în care realizează că un bun criteriu în alegerea berii este cantitatea de alcool pe care o conţine. Căci ce rost are să dai banii pe 5 beri cu 4% alcool, când poţi plăti doar 4 beri cu 5% alcool? Sau chiar 3 cu 7% alcool, aşa cum are berea Stejar Strong?

Cam astea ar fi cele trei momente importante din viaţa oricărui băutor de bere. Dacă sâmbătă n-aveţi ce face*, vi-l propunem pe al patrulea: să beţi o bere cu maestrul de isprăvi 2.0. Organizează o mică petrecere cu 20 de cititori şi ne-a rugat şi pe noi să-i trimitem câţiva, că poate ai lui nu sunt disponibili chiar toţi 20.

* ne-am adresat acum acelor cititori băutori de bere în viaţa cărora încă n-a survenit acel moment important ce îi împiedică să mai iasă sâmbăta la bere cu băieţii…

Share:

66 comments

  1. sow 17 April, 2013 at 13:42

    Ma asteptam sa scrie doc asa ceva, dar vad ca va merge si voua mintea la receeeeeeeeeeee.

  2. Nero 17 April, 2013 at 13:45

    Eu am baut prima bere la 14 ani, cumparata de taica-meu, dupa ce am intrat la liceu:D Am baut numai jumate de halba:D

  3. janedoe 17 April, 2013 at 13:45

    dupa ce-am dat like la articolu’ asta m-a intrebat un prieten pe privat daca beau bere! acuma io ce sa-i zic?

    (Astept Raspuns Urgent de la autori ca sa nu las baiatu’ sa astepte.
    Multumesc.:)

    PS: sau de la comentatori 😛

  4. Mariana 17 April, 2013 at 13:46

    Pe Monica ati intrebat-o ce parere are despre bautoarele de bere? 😛

  5. Cristian China-Birta 17 April, 2013 at 14:01

    Sunt atat de emotionat, incat imi dau lacrimmile. Plang bere, mah!

  6. Dan1 17 April, 2013 at 14:06

    Bah ce ma-nervati! M-a pus sa-mi scriu data de nastere ca sa fie siguri ca am 18 ani! Si eu nici n-am! :)) :)) :))

  7. Dan1 17 April, 2013 at 14:07

    @Mariana: Ce s-o mai întrebe bre, daca ea singura a recunoscut ca se duce la pescuit! :))

  8. miki 17 April, 2013 at 14:08

    Pe aceasta cale anunt ca sambata (si duminica, si-o buca’ de luni) ma plimba barbat-miu prin Capitala (ati observat majuscula, da?), asa ca daca vrea careva sa iasa la o bere si sa ne cunoastem, ca aud c-or sa fie temperaturi de peste doăjdegrade, let me know. Daca nu, nu.

  9. monica 17 April, 2013 at 14:09

    @Mariana: Nu, fata, ca nu m-au gasit, eram in spatele unui maldar de halbe… 😉

  10. monica 17 April, 2013 at 14:10

    @M3Bis: am gresit emailul! Elibereaza-ma, fii bun! 🙂
    LE: ca dau o bere! 😀 😉

  11. Cms 17 April, 2013 at 14:10

    @Dan1: Eu credeam că te-ai speriat pentru marca de bere. Nu-i băga în seamă, nişte sălbatici! Numai noi doi apreciem gustul puternic şi amărui.
    P.S. Adevărul e că mi-aţi făcut poftă de un “Stejar” de 7 grade. Iau mâine câteva cutii, după conferinţa la care trebuie să mă prezint într-o formă cât mai coerentă. 😀

    @miki: Oricum plănuiam să ieşim… aşa cred (adică iar urma să facă planificarea Cemesică)

  12. Jumulici 17 April, 2013 at 14:12

    Inca varsam o lacrima pentru Gambrinusul la halba….

  13. Mariana 17 April, 2013 at 14:13

    @Dan1: Nu te baga, bre, sa scrie monica, ea stie cum e cu berea! 😛

    Si a scris! :))

  14. miki 17 April, 2013 at 14:19

    @Cms: Cemesica, cand stii cu certitudine ca iesiti, lasa msj pe FB. Tot acolo am si nr.de tel. Precizez ca nu cunosc Bucurestiul si-am sa stau in apropierea intersectiei sos.Mihai Bravu-Baba Novac-Dristorului :p

  15. Alt Marian 17 April, 2013 at 14:26

    berea trebuie sa fie ca soacra: rece si pe masa.

  16. sow 17 April, 2013 at 14:26

    Berile curate s-au cam dus: Topvar Sb, Aurora Bv, Kaiser Cv, Arbema Ar, Alutus RmV, Zipber Beius, au mai ramas de gustat doar reclamele.

  17. Dan1 17 April, 2013 at 14:27

    @miki: Asa, ca merge si-o saorma la bere! =))

  18. dc 17 April, 2013 at 14:40

    @sow: mai exista Harghiteana, la Miercurea Ciuc si in zona din jur 😉

  19. miki 17 April, 2013 at 14:53

    @Dan1: e specifica zonei in care am sa stau?

  20. Cristian China-Birta 17 April, 2013 at 14:54

    @Jumulici: Bre, hai ca m-ai facut si pe mine sa ma nostalgizez p-acilea…

  21. Florin 17 April, 2013 at 14:57

    in legatura cu berea asta,ai dreptate cea romaneasca e nasoala la gust.ajungi sa nu m-ai faci diferenta intre ele.

  22. Ina_adevarata 17 April, 2013 at 15:15

    Articolul nu zice nimic de hipsteri, acei băeți care preferă Radler. Așadar, Radler-ul este sau nu este bere?

  23. camionagiu 17 April, 2013 at 15:23

    Bine ma China, dar un eveniment serios, un citeste-o carte in metrou chiar nu poti sa faci si tu pentru noi, baietii adevarati?

  24. janedoe 17 April, 2013 at 15:30

    io cre’ ca radleru’ a fost inventat de neveste ca sa nu mai ramana singure acasa cand le pleaca barbatii la bere cu baietii 😛

  25. Ina_adevarata 17 April, 2013 at 15:39

    @janedoe:
    Nu; pentru aia s-a inventat amantul.

  26. miki 17 April, 2013 at 15:41

    @Ina_adevarata: Deci, nu, nu este!

  27. laura 17 April, 2013 at 15:43

    Un barbat statea pe veranda cu sotia sa. La un moment dat el ii spune:”Te iubesc!”, la care ea:”Cine vorbeste, tu sau berea?” sotul:”Eu…cu berea.”

  28. Dan1 17 April, 2013 at 15:53

    @miki: E! E faimoasa saormarie Dristor! :))

  29. miki 17 April, 2013 at 16:12

    @Dan1: inteleg ca-i un reper de neratat intr-un eventual tur al orasului :p Ma iertati, io, asa, mai de la tara 8-}

  30. Cristian China-Birta 17 April, 2013 at 16:17

    @camionagiu: Sa stii ca m-am gandit. Facem “Schimb de doze”. Dar nu doar le schimbam, le si citim. Cat dureaza si cititul asta, la urma urmei, nu?

  31. Sunday 17 April, 2013 at 16:27

    Q: aţi observat că, cu cât berea e o poşircă mai infectă, cu atât
    reclamele TV o laudă mai tare pentru gustul său minunat?
    A: şi nu numai TV.

  32. Xanax 17 April, 2013 at 16:56

    @miki:
    cu saorma aia au pus Dristorul pe harta. 😉

  33. miki 17 April, 2013 at 17:46

    @Xanax: Bai, is ceva de groaza! nimica nu stiu. Hai ca vin la voi sa ma invatati, dar lectiile sa mi le predati numa’ la terasa, da? :p

  34. Xanax 17 April, 2013 at 17:53

    @miki:
    stai, nene, ca si eu tot din citite pe aici stiu.
    ca pana atunci credeam ca Dristor e vreun catun din Franta :))

  35. Sorin 17 April, 2013 at 18:13

    Faza in care bei o lada in 3 zile cum se numeste? Mai urmeaza ceva dupa faza asta (in afara de ciroza)? Ca sa stiu la ce sa ma astept.

  36. bogho 17 April, 2013 at 18:19

    34 de comentarii pentru o singura concluzie. Berea Stejar Strong e chiar buna, dar nu se prea gaseste decat in magazine. Foarte putine baruri au Stejar Strong.

  37. CID 17 April, 2013 at 19:00

    Am o ruda,ceva mare pe la o megafirma de bere,de genul cand sponsorizeaza se baga la un campionat mondial nu la Cupa Romaniei.
    Si ruda asta mi-a zis ca sunt 3 criterii dupa care se apreciaza o bere:
    1.taria alcoolica
    2.extractul primitiv (e.p.e scris pe orice sticla/doza de bere)
    3….am uitat…
    Alta chestie interesanta-nu exista bere fara porumb! Daca pe un ambalaj de bere nu scrie nimic de porumb,nu inseamna ca nu il are ci inseamna ca-l contine sub o anumita cantitate si atunci nu mai sunt obligati sa-l treaca la continut.
    Asa ca da,berea Stejar Strong e buna,tarie alcoolica mare,e.p. mare.

  38. Alt Marian 17 April, 2013 at 20:06

    @CID: Porumb în bere? Pai ce nenicule, toata lumea bea Corona? Conform tarii asociate cu berea (Germania), care detine si festivalul berii (Oktoberfest, Wiesn pentru initiati), exista o lege de 500 de ani care specifica clar cele 4 componente ale berii, si ghici, porumbul nu se “inventase” înca în Europa 🙂

  39. Alt Marian 17 April, 2013 at 20:11

    @Ina_adevarata: “Radler-ul este sau nu este bere?”
    Voi vorbi în pilde ca mântuitorul: Francezii au o vorba, o picatura de vin într-un butoi cu pipi reprezinta un butoi cu pipi, acelasi lucru e si o picatura de pipi într-un butoi cu vin.
    Radlerul nu e o bere. Radlerul nu a fost inventat de neveste ci, dupa cum îi spune numele, de biciclisti. Pentru ca în Germania si ca biciclist trebuie sa ai alcolemia sub control, esti vehicul rutier pe doua roti, nu-i asa?

  40. Alt Marian 17 April, 2013 at 20:14

    @sow: @dc: @Cristian China-Birta: Nimeni, nimeni, nu-si aduce aminte de pisoarca aia ceausista de bere Bucegi, daca e tot sa depanam amintiri? Sau, dupa penultima lovitura de stat, de berea la PET de la Margineni cunoscuta în toata Moldova?

  41. sebra 17 April, 2013 at 20:55

    Eu aș vrea să știu cam pe la vârstă e primul moment cu berea. Pentru o prietenă, mamă de aproape rebel,întreb…

  42. Serban 17 April, 2013 at 21:04

    @sebra: vârsta e mai mică decât știe mama

  43. NusuntN.A. 17 April, 2013 at 21:14

    Lu’ barbati-miu ii place sa bea berea pe veranda cu nevasta-sa. E descalificat?

  44. Cristi 17 April, 2013 at 22:07

    @sebra: A trecut deja momentul. :))

  45. CID 17 April, 2013 at 22:27

    @AltMarian
    Tara asociata cu berea nu este Germania ci Cehia.Cehii au cel mai mare consum de bere pe cap de locuitor din lume.Nu as pune prea mare pret pe legi germane de acum 500 de ani.La vremea aceea,germanii erau considerati cei mai lenesi si tampiti locuitori ai Europei.Sigur ca acum 500 de ani porumbul nu era in Europa,asa ca nici nu se putea da o lege in legatura cu el,dar odata ce s-a adus si s-a observat ca …

  46. MNX 17 April, 2013 at 22:48

    Daca n-ati interiorizat bere Suceava, ati berit degeaba 🙂

  47. Serban 17 April, 2013 at 23:10

    @CID: Și totuși, din porumb mai bine faci mămăligă. Așa cum din prune faci țuică, nu magiun.

  48. Ozzy şi Julius 18 April, 2013 at 02:07

    @NusuntN.A.: e descalificant.

  49. Cristian China-Birta 18 April, 2013 at 08:00

    @CID: Colegu, cu aia cu porumbul ai cam dat-o de gard. #numazic

  50. Cristian China-Birta 18 April, 2013 at 08:02

    @Alt Marian: Colegu, io fac imediat 40 de ani. Deci am baut Bucegi cale de cateva canistre. De aia de Margineni auzisem doar, recunosc, dar nu am baut niciodata. Zici ca a fost corespunzatoare?

  51. Cristian China-Birta 18 April, 2013 at 08:03

    @NusuntN.A.: Ii dau o bere lu domnu barbatu pentru treaba asta. Cei cu neveste faine stiu de ce!

  52. boemul 18 April, 2013 at 08:54

    @sow:
    da bre, Alutus! ehei, Costineşti ’99 🙂
    da’ nici cu Silva şi Stejarul nu mă plâng.
    cât despre concursul Chinezului, io am comentat p-acolo şi cred c-am intrat în spam 🙁

  53. Alt Marian 18 April, 2013 at 10:01

    @CID: Cea mai veche fabrica de bere din lume functionând continuu (ca sa excludem egiptenii) e la Freising, un orasel de lânga München, care detine printre altele si episcopatul regiunii (cum s-o mai fi numind el). A doua fabrica din lume e în satul vecin, München. Dupa aia vin cele de prin Belgia, Cehia si mai stiu eu ce tara. Am putea asocia Belgia cu berea, la urma urmei, primii doi producatori mondiali de bere au sediul în Belgia, dar cine a baut bere belgiana stie ca aia orice e numai bere nu. Legea data oficial în Ingolstadt în 1516, dar existând în mai multe forme dinainte de 1500 (de aia multe beri germane scriu mândre 500 de ani de Reinheitsgebot de mai bine de 10 ani), prevede clar ce contine berea.

    Nu e obligatoriu sa o respecti, a fost invalidata recent de nu’s’ce directive EU, dar firmele care respecta traditiile nu o încalca. Reinheitsgebotul e ca timbrul BIO, nu te obliga nimeni sa-l obtii, dara daca-l ai, atunci trebuie sa-l respecti.

    A doua cereala ca importanta, nu e porumbul, ci grâul, o cereala de lux în Germania pentru ca nu prea creste acolo din motive de clima. Berea de grâu se numeste semi-incorect Weissbier.

    Porumbul în bere e o gaselnita a unor smecheri. Ca tuica de electrozi.

  54. CID 18 April, 2013 at 10:06

    @Cristian China-Birta:Colegu,io fac imediat 50 de ani.Azuga era pe atunci la putere(cand eram eu student,eh,ce vremuri…).Si acum cateva legat de porumb si bere.
    Producătorii şi experţii neutri spun că porumbul îmbogăţeşte gustul, nu-l strică. Există şi un raţionament economic: boabele de porumb conţin mai mult amidon decât orzul şi e ceva mai ieftin. Mălaiul fermentat produce mai mult sirop de bere decât boabele de orz, deci creşte producţia şi scade costul.Porumbul dă specificitate de gust fiecărei beri, reglezi aroma, gustul şi fiecare sortiment se diferenţiază astfel de altul.

    “Alegerea ingredientelor ţine de specificul fiecărei reţete în parte, acestea fiind concepute pentru a răspunde cât mai bine preferinţelor de gust ale consumatorilor. Astfel, producătorii pot alege dintr-o varietate de cereale, tipuri de malţ sau de drojdie de bere. Odată lansate în procesul de fermentare, conduc la obţinerea berii dorite. Porumbul este folosit în producţia berii pentru a obţine atribute specifice unor anumite sortimente de bere, astfel includerea lui în reţeta de fabricaţie favorizează obţinerea unei beri mai deschise la culoare şi a unui gust catifelat, rotund, echilibrat. Există situaţii în care preţul porumbului e mai mare decât cel al orzului”, susţine Constantin Bratu, directorul general al Asociaţiei “Berarii României”, care reprezintă peste 80% din piaţa berii din ţara noastră, grupând Heineken România, InBev România, United Romanian Bre weries Bereprod şi Ursus Breweries.Porumbul dă specificitate de gust fiecărei beri, reglezi aroma, gustul şi fiecare sortiment se diferenţiază astfel de altul.
    Cateva beri care folosesc porumb:Carlsberg,Tuborg,Corona,Peroni,Stella Artois-sunt in total vreo 21 de marci din cele aproximativ 36 care se vand in Romania.
    Inca odata,nu uita,daca malaiul/porumbul din bere este sub o anumita limita,atunci firma producatoare nu este obligata sa-l treaca la compozitie.

  55. Alt Marian 18 April, 2013 at 10:06

    @Cristian China-Birta: Era corespunzatoare doar daca o apucai proaspata – de obicei ajungea la consumatori gata “fiarta” (cine a facut naveta cu personalul, stie ce spun). Cât am stat lânga Iasi aveam “teava directa” si era ok, iar la pret/calitate imbatabila.

  56. Alt Marian 18 April, 2013 at 10:13

    @CID: Azuga era berea de calitate, Bucegiul era pentru proletari.

    Nu contesta nimeni ceea ce spui – cine “rascoleste” prin hypermarketuri vede zeci de feluri de bere, care cu aroma de capsuni, care cu lamâie, care fara alcool, care cu suc (radler) si mai stiu eu ce minuni. Depnde de fiecare daca le include sau nu în categoria de “bere”. Oficial sunt incluse daca au o parte minima de “bere originala”.

    Asa si cu vinurile: pot fi aromatizate cu diverse extracte de fructe sau chiar dealcoolizat (pentru copii). Si obligatoriu sulfitat. Este sau nu vin continutul unei sticle care miroase a micsunele?

    Brânza tofu este brânza obtinuta din laptele de soia, un mamifer chinezesc :)) . Depinde de tine daca o consideri brânza sau nu.

  57. bogho 18 April, 2013 at 10:17

    Majoritatea berilor contin porumb, iar dintre cele fabricate in Romania cred ca doar Ursus e facuta fara porumb.
    In Germania este interzisa folosirea porumbului in producerea de bere.

    Am cumparat acum vreo 7-8 ani si bere Azuga, in timpul verii, in Constanta. Nu stiu daca era chiar originala, dar chiar a fost buna.

  58. Cristi 18 April, 2013 at 10:57

    Ca fapt divers berea de ghimbir (ginger beer) NU este bere. E o bautura racoritoare ce nu contine gram de bere.

  59. Dan1 18 April, 2013 at 11:00

    @bogho: Era originala, dar mie nu mi-a placut deloc (era acu vreo 3-4 ani, si tot la mare). Nooo se mai face bere Azuga ca pe vremuri dom’le! :))

  60. bogho 18 April, 2013 at 11:06

    Mie mi-a placut si Bere Craiova (devenita apoi Golden Braw), dar dupa ce s-a terminat contractul de sponsorizare intre ei si clubul Universitatea, nu mi-a mai placut.

  61. Cristian China-Birta 18 April, 2013 at 12:43

    @boemul: Hmmmm, ia mai baga o data comment, promit ca citesc toate spamurile numai ca sa ti-l gasesc! Din cand in cand trebuie luate masuri dure.

  62. Cristian China-Birta 18 April, 2013 at 12:49

    @CID: Asa, ca intre imediat pensionari, iti spun ca berea de Bistrita era pentru noi cea mai tare.
    Stii vorba lui Marinus Moraru: ce tineri si frumosi eram… Si ce batrani si urati suntem, mai ales tu… =))

  63. lulu 18 April, 2013 at 13:49

    Da’ Eftimie ce-o mai face?

  64. Catalin 18 April, 2013 at 15:44

    Eu zic ca exista si un al 4-lea “moment important” in viata bautorului de bere… Atunci cand devine confuz si nu-si mai da seama cine e insarcinat/a? El sau sotia? :))

  65. Alt Marian 18 April, 2013 at 18:36

    @Catalin: Amândoi: ea cu copilul, el cu cumparaturile (are si biletel scris, sa nu uite tontul).

  66. alinux 20 April, 2013 at 00:57

    Moment 4: Chiar daca restaurantu’ de fitze nu are X ci doar Y,Z,W toate sunt la 330(a.k.a bere la supozitor)

Leave a reply