Postul nu e post destul

Ce-şi doresc soacrele

Monica Ionescu

După ce eu şi iubitul meu am evaluat şi calculat, ajungând la concluzia că suntem corespunzători, am decis să ne facem cunoscute intenţiile şi alor noştri.

Cu părinţii lui totul a decurs minunat: eram la casa mea (trăiam cu chirie, adică), aveam un job stabil şi foarte bine plătit, eram absolventă de facultate, ştiam să gătesc, să calc, să păstrez ordinea, să spăl geamuri… adică majoritatea chestiilor pe care le are în fişa postului orice femeie, încă de când se naşte. M-au plăcut enorm, nu mai zic de pâinea cu seminţe pe care le-am copt-o şi le-a plăcut la nebunie, m-au adoptat instantaneu şi, o să vi se pară ciudat, şi eu pe ei!

Mamă, însă…

Mă rog. După întâlnirea cu ei şi perioada de probă cu iubitul meu, am considerat nu numai util, dar şi obligatoriu, să-l prezint cu tot arborele genealogic maică-mii, în vederea încheierii unei căsătorii binecuvântate de mâinile şi de, mai ales, vorbele părinteşti. Am zis că fac totul aşa cum se cuvine, prea fusesem rebelă atât timp! Zic, să-i dau şi maică-mii obolul cuvenit, de a decide ea, conform cu experienţa şi aşteptările, ce e bun pentru fie-sa.

Zis şi făcut. Încarc viitor soţ, părinţi şi pe mine în maşină şi pornim în expediţie.

Ajung la mama. Ea, foarte bucuroasă, pregătise nişte mese lungi şi bogate, să se vadă de unde şi cu ce vin în viitoarea căsnicie.

Toată seară s-au făcut glume, s-a râs, toată lumea s-a simţit bine, mai ales mama, era ca o privighetoare, veselă, energică… radia! Eu, mai încântată decât toţi la un loc, zic să vezi ce bucurie când i-oi spune că o să ne mărităm! S-a băut, s-a mâncat, lumea s-a veselit, au fost invitaţi şi nişte vecini, sor-mea şi familionul ei, deh, ca la orice peţire tradiţională.

La un moment dată mama, pe care nu începuse încă să o doară stomacul, a venit cu năstruşnica idee să se joace şah, însă nimeni nu ştia. Adică nimeni în afară de EROUL meu, evident!, care, văzând că în sfârşit i se aruncă aceasta nesperată mănuşă, a prins-o din zbor, fiind convins de cavalerismul gestului.

S-au apucat de jucat şah, noi ne-am veselit încontinuu, până ne-au apucat durerile de fălci, nu conteneam să spunem bancuri şi să facem hazuri, nimeni nu mai era atent la nimic, era un antren haotic; socrii mei, cuminţi, s-au amuzat şi ei în limitele politeţii, încercând, uneori, chiar să o întrerupă pe mama din asaltul asupra turei negre cu întrebări din domeniul gastronomic tradiţional moldovenesc şi făcând chiar şi aprecieri vizavi de buna mea creştere, de priceperea pe care o dovedeam în diverse aspecte ale vieţii, precum şi de înţelepciunea cu care tratam majoritatea problemelor în general, făcând-o astfel să inaugureze, de mândrie, alte şi alte căi de a muta piesele pe tablă.

În tumultul ospăţului, ne-am dat seama că s-a făcut târziu şi ar cam trebui să ne întoarcem la Bucureşti, la domiciliul (viitor) conjugal. Pentru că ne distraserăm atât, am reuşit să uităm şi de ce veniserăm în vizită, imaginându-ne că în toată această chindie nimeni nu pricepuse, de fapt, nimic şi era doar o seară reuşită petrecută cu nişte străini. Adevărul este că la un moment dat s-a pus în dezbatere chestiunea vizitei şi a scopului ei, însă Iubitu’ nu prea vorbea nimic, sorbindu-mă din priviri şi luminând a încântare, sor-mea şi cu mine ne hăhăiam prosteşte la diverse amintiri de familie, trăgând din nişte degetare cu vinars din ‘76, cumnată-miu golea nişte sticle de vin, scăpat de ochiu’ soacră-sii, acum ocupată cu şahul, socrii mei discutau despre Crestor şi reţete cu soia, cu foarte mult bun simţ şi pe un ton scăzut, să nu deranjeze, iar vecinii plecaseră după ce au golit a patra tavă de poale-n-brâu, satisfăcuţi deplin, felicitându-ne pentru aniversarea unei zile onomastice, crezând că asta se serbează.

În fine, dăm să plecăm, ne luăm “la revedere” într-un mod euforic şi prelungit, ne ţocăim, ne îmbrăţişăm, mărturisim încântarea să ne fi cunoscut…

Mă ia mama deoparte, aşa, ca să nu ne audă nimeni şi, într-o strângere prelungită si dramatică, înfundându-şi gura plânsă peste urechea mea, vibrează:

– Auzi, măi mămică?

– Îu, zic, da! Ce-i?

– Mamă, sper că nu te măriţi cu asta. E un neavenit!

– …???

– Habar n-are şah, praf l-am făcut!

Share:

60 comments

  1. bogho 9 April, 2013 at 15:41

    Inainte sa citesc articolul trebuie sa intreb. Articolul contine vreo culoare, non-barbateasca, gen ‘wenge’, ‘funchisia, ‘bordo’, etc.?

  2. Alina C. 9 April, 2013 at 15:47

    @bogho: Contine! O soacra multicolora, unsa cu toate alifiile. :)) :))

  3. Lora 9 April, 2013 at 15:54

    Deci s-a dus moda cu averile, casele, masinile, perspectivele….sahul rulzzzz !:))))tre sa ma pun pe studiat mutari:)))))

  4. janedoe 9 April, 2013 at 15:56

    Monica, scrie te rog un articol despre ce-si doresc barbatii, ca io la soacra am avut noroc! multumesc! =))

  5. bogho 9 April, 2013 at 16:03

    A, e vorba despre sah, una din pasiunile mele. Sahul e foarte important in relatia cu parintii adversi. Un bun jucator de sah da dovada de inteligenta, calm, gandire in avans, etc.. Asa i-am cucerit pe parintii catorva fete, batandu-i la sah.
    Acum vreo 3 ani, cand era Ramona insarcinata am fost cu ea la bunica-sa, sa ma cunoasca si ea. Si dupa ce am batut-o la sah de cateva ori, i-a spus Ramonei, ca-s baiat inteligent, stiu sah. Dar cica sunt neserios, fiindca am renuntat sa joc sah profesionit dupa ce am ajuns campion la juniori (aveam 16 ani) si m-am apucat serios de informatica.

  6. bogho 9 April, 2013 at 16:13

    @janedoe: E greu de spus. Desi majoritatea rad daca-i intrebi sau raspuns simplu cu un cuvand de 3 litere ce incepe cu s si se termina cu x, noi ne dorim mult mai multe. Atat de multe incat nu pot fi cuprinse in articole, chiar daca ar fi scrise de celebra, de acum, Monica Ionescu.

  7. ErRon 9 April, 2013 at 16:15

    Iubi s-a lasat batut, sau chiar nu stie sah??:D

  8. sebra 9 April, 2013 at 16:16

    Așa-i la moldoveni, dacă ginerele trebuie să treacă proba șahului, soacra trebuie să treacă proba prăjiturilor. Se știe!

  9. Cristina Ş. 9 April, 2013 at 16:25

    @bogho: parintii adversi :)) :))

  10. janedoe 9 April, 2013 at 16:25

    @ bogho: eu totusi am incredere in Monica! 🙂

  11. Cms 9 April, 2013 at 16:39

    Sunt convins că ar fi bătut-o măr la jocuri de strategie pe calculator, alea cu lemne, piatră, aur, universităţi şi romani băgăcioşi.

  12. bogho 9 April, 2013 at 16:41

    @Cms: noi sahistii consideram ca astfel de jocuri, in special Heroes III, sunt jocuri de gandire, foarte apropiate de sah

  13. Savantu' 9 April, 2013 at 16:44

    Monica Ionescu, fosta Polihroniade???

  14. Xanax 9 April, 2013 at 16:47

    femeile vor ca barbatii sa fie regi la banca, cai in dormitor, sa faca ture suplimentare la birou, si in general pioni cand se iau decizii in casa.

    si va mai mirati ca unii o fac pe nebunii!!
    :))

  15. bogho 9 April, 2013 at 16:53

    Cred ca Monica e din Oltenia. Prea poate sa vorbeasca despre orice si oricand, o calitate pe care doar oltenii o cam au.

  16. Cristina Ş. 9 April, 2013 at 16:55

    @Xanax: numai mie-mi place de tine asa cum esti ..

  17. Xanax 9 April, 2013 at 16:56

    @bogho:
    “chiar să o întrerupă pe mama din asaltul asupra turei negre cu întrebări din domeniul gastronomic tradiţional moldovenesc”

    offside! e moldoveanca 😛

  18. Xanax 9 April, 2013 at 16:57

    @Cristina Ş.:
    cu avatarul pe arcuri? te cred. 😛

  19. monica 9 April, 2013 at 16:58

    @Xanax: ho,ma, lasa baiatu’! daca el fantazeaza ca sunt olteanca, de ce il intrerupi?? 😀

  20. bogho 9 April, 2013 at 16:59

    a@Xanax: Exact. Ea e exceptia care confirma regula.
    Vezi pana si ea ar fi vrut sa fie olteanca.

  21. Xanax 9 April, 2013 at 17:04

    @monica:
    din solidaritate, ma. cum sa stau linistit cand te acuza ca esti olteanca? =))

    @bogho:
    😀

  22. NNA 9 April, 2013 at 17:05

    …avea dreptate doamna, viata este ca o tabla de sah, daca nu te misti cum trebuie ramai fara regina. :))

  23. monica 9 April, 2013 at 17:07

    @bogho: nu stiu daca imi doresc! dar tu poti sa-ti imaginezi ce vrei! 🙂
    @Xanax: lasa, ma, ca il dovedesc eu! o sa fac niste racituri si niste alivenci, in loc de text, rog mogulul sa le posteze, si ii trece fantezia!! 😀

  24. Cristina Ş. 9 April, 2013 at 17:08

    @NNA: ooooh … ce mishto e asta!!!!!

    il pun ca status pe facebook, ok?

  25. monica 9 April, 2013 at 17:10

    @NNA: :)) … regina fiind?… 😀

  26. bogho 9 April, 2013 at 17:11

    @monica: Esti maritata, deci mai usor cu imaginatia, da?

  27. monica 9 April, 2013 at 17:13

    @bogho: n-ai inteles nimic. presupun ca esti oltean, d-aia! 😉 :))

  28. NNA 9 April, 2013 at 17:14

    @monica: …raspunsul il gasesti la iubi al tau. 😀

  29. NNA 9 April, 2013 at 17:16

    @Cristina Ş.: poti sa-l pui unde vrei tu. 😀

  30. monica 9 April, 2013 at 17:16

    @NNA: :)) n-auzi, ma, ca e NEAVENIT!? Nu stie sah!!! =))

  31. dc 9 April, 2013 at 17:16

    Cred ca ar trebui facut ceva astfel incat mama Monicai si soacra Alinei C. sa se intalneasca “absolut intamplator” si sa aiba timp si ocazia sa-si incruciseze sabiile 😀 >:)
    @Julius: Daca te implici putin in chestia asta, nu numai ca te-ai asigurat de texte si trafic pe juma de an, dar o sa citeze si televiziunile de pe DC in stirile de la ora 5 😀

  32. NNA 9 April, 2013 at 17:18

    @monica: …da, dar pare ca se pricepe la regine. 😀

  33. NNA 9 April, 2013 at 17:21

    @dc: …ce bre, au inceput sa bage sah la stirile de la ora 5?! =))

  34. NNA 9 April, 2013 at 17:24

    Asa mult imi place sa stau de vorba cu voi…, dar acum trebuie sa plec la un sprit in centru vechi. :))

  35. bogho 9 April, 2013 at 17:27

    @monica: ba da, dar ca orice oltean, daca in imaginatie imi apare vreo femeie, atunci aceasta trebuie sa fie olteanca nemaritata.

  36. monica 9 April, 2013 at 17:32

    @NNA: vaaaaai, ce compliment draguuuut! multumesc! spor la sprit!!
    @bogho: esti rasist sau ce? 😀

  37. Xanax 9 April, 2013 at 17:34

    @bogho:
    ori esti puritan ori citeste si doamna bogho pe aici :))

  38. Jumulici 9 April, 2013 at 17:39

    cat de discret a fost cand s-a lasat invins. nici n-a mirost mama soacra :)))

  39. Florin. 9 April, 2013 at 17:43

    buna aia cu “parinti adversi” :))

  40. bogho 9 April, 2013 at 17:45

    @monica: nu-s rasist, dar sufletul si sangele oltenesc trebuie sa ramana pure. 🙂

  41. monica 9 April, 2013 at 17:46

    @bogho: da,ma, ai si tu dreptate! Tot Zyclon B se foloseste si-acum pentru puritatea sufletului si a sangelui? Sau…

  42. bogho 9 April, 2013 at 17:49

    zyclon ce? Daca e vorba de vreun medicament sa stii ca nu stiu decat de aspirina, nurofen si algocalmin. Restul de medicamente intra in atributiile femeilor.

  43. monica 9 April, 2013 at 17:50

    @bogho: e, atunci e bine! m-am mai linistit cu “puritatea sufletului si sangelui”…. 😀

  44. bogho 9 April, 2013 at 17:59

    @monica: e, atunci e bine. Acum ca esti linistita, o sa ai un somn relaxant la noapte.

  45. geo 9 April, 2013 at 18:10

    @bogho: ghinion bre … șahul, se știe, e joc de noroc =))

  46. Cristina Ș. 9 April, 2013 at 19:23

    @bogho: yo, yo!!

  47. Mary Jane 9 April, 2013 at 19:40

    @bogho: E din ala cu care se gazau nefericitii la Auschwitz

  48. Mary Jane 9 April, 2013 at 19:41

    Eu nu inteleg cum era neavenit, ca neaveni asta inseamna ca nu e oportun, adica nu e oportun ca nu stie sah?

  49. dolby 9 April, 2013 at 20:03

    Mie discutia asta imi suna mai repede a Age of Empires II nivelul 6, ala cu valahi …

  50. Cms 9 April, 2013 at 20:16

    @Cristina Ș.: Desigur că tu. 😛

    @dolby: N-ai jucat cumva şi Empire Earth? 😀

  51. Cristi 9 April, 2013 at 21:06

    @dolby: Ce bre? AOE2 cu valahi?

  52. Mariana 9 April, 2013 at 22:09

    Ei da, acu pricep si eu de ce a avut biata femeie dureri de stomac la nunta ta. Mi se pare normal, sa te mariti cu neavenitu’…

  53. geo 9 April, 2013 at 22:30

    @Cms: de ce nu organizezi un lan-party 😀 … dacă vrei iți recomand și unde =))

  54. monica 9 April, 2013 at 22:40

    @Mariana: e, vezi… =))

  55. marcian 10 April, 2013 at 08:43

    Sunt derutat: nu era Alina cu povestile desre soacre?

  56. Dexter 10 April, 2013 at 12:33

    N-am citit comentariile, daca a mai zis cineva, asta este: cre’ ca

    VARIANTA LUI

    asupra intamplarii e ceva de genul: “am fost cu parintii in vizita la viitorii socrii si sa vezi ce-i trazneste prin cap soacrei: sa jucam sah; plm, asa prost n-am fost nevoit niciodata sa joc, ca doar nu puteam s-o bat chiar asa din prima, si la ea acasa … ” 😛

  57. Fratele Andryusha 10 April, 2013 at 12:43

    @Dexter: Bine că nu l-a provocat la un concurs de parcare laterală, că atunci trebuia să dărâme toate gardurile de pe stradă…

  58. A. 10 April, 2013 at 14:07

    Așa a început și soacra Alinei…

  59. Camelia 10 April, 2013 at 14:58

    @bogho: e fuchsia 😛
    @monica: poale-n-brâu!!!!

  60. Alt Marian 10 April, 2013 at 18:31

    Chiar asa? Am înteles ca nu stie sa prinda peste, dar chiar nici sah … te pomenesti ca nici nu gateste …

Leave a reply