Postul nu e post destul

Oameni și cozi

Ozzy

Principala îngrijorare a celor care au proiectat pasajul Basarab a fost aceea că, odată construit, locuitorii cartierelor Drumul Taberei și Militari vor ajunge atât de repede acasă încât se va instaura haosul. Căci cine e pregătit să facă față unei sfert de milion de oameni care, brusc, se trezesc cu două ore în plus la dispoziție și vor să le ocupe cu ceva? Zeci de patroni de cârciumi sunau zilnic terifiați de gândul că ar putea rămâne fără marfă pe stoc (se știe că, în România, coșmarul unui cârciumar nu e un client fără bani, ci unul care are atâția bani că e în stare să-l lase fără bere în magazie). Poliția locală și-a exprimat nu o dată îngrijorarea față de o posibilă escaladare a violenței conjugale, considerând, pe bună dreptate, că cea mai la îndemână metodă de a-ți umple timpul liber e să-ți educi nevasta. Legenda spune că însuși Dumnezeu s-a programat în audiență la Sorin Oprescu, unde și-a manifestat temerea că, odată cu fluidizarea traficului în zonă, se va reduce drastic numărul celor care apelează la mila Lui pentru a ajunge mai repede acasă. Profesionist cum îl știm, domnul primar l-a liniștit pe loc: ”Haaaaai, Doaaamnee, că se faceee… se blochează la ieșire”

Și așa și este. Îndată ce treci peste Dâmbovița, venind dinspre Titulescu, pasajul oferă două variante care testează inspirația șoferilor. Șoferii neinspirați aleg să meargă înainte și să coboare pe Soseaua Grozăvești, stând în coloană până sus, la Bulevardul Geniului (habar n-am de unde vine denumirea, pot doar să presupun că e o ironie la adresa celui care a proiectat pasajul). Cei inspirați, din contră, fac ușor dreapta pe breteaua care dă în Bulevardul Vasile Milea, unde au ocazia să stea în coloană până sus la Apaca. Dacă vă întrebați de ce îi consider inspirați pe cei din a doua categorie, când e, practic, același lucru, răspunsul e simplu: pentru că din respectiva categorie fac parte și eu.

Și acum să vă spun la ce meditez eu seară de seară, după ce cobor de pe pasajul Basarab. Dar întâi mă văd nevoit să fac o rectificare. Spuneam că pe Vasile Milea șoferii stau în coloană pâna la Apaca. Evident, e vorba numai de șoferii fraieri. Cei pe care îi duce, cât de cât, capul o iau frumușel pe linia de tramvai, iar cei cu adevărat deștepți o iau pe linia de tramvai de pe sensul opus, deoarece chiar și pe linia de tramvai la un moment dat coloana se oprește. Bine, l-am văzut într-o seară și pe El – Geniul care, plictisit că pe linia de tramvai mergea chiar un tramvai care, pe deasupra, nici nu dădea semne că ar intenționa să bage măcar un 70 pe oră, a trecut pe linia de pe contrasens pe care, culmea ghinionului, venea un alt tramvai, că s-au înmulțit și astea de nu mai ai loc de ele pe stradă. Să dea piept cu tramvaiul nu mergea, că el voia să meargă în față, nu în spate, să se întoarcă în spatele primului tramavai iar nu mergea, că de-acolo plecase, așa că omul a luat decizia corectă: a luat stânga, intrând pe benzile de pe sensul opus iar, după trecerea tramvaiului, a revenit, elegant, la loc.

Ceea ce nu înțeleg este de ce toți acești ași ai volanului simt nevoia ca, odată ajunși în dreptul refugiului de tramvai, să intre înapoi în coloană, deși în stație nu e niciun tramvai care să le împiedice continuarea deplasării. Păi cum vine asta? Adică te doare la bască de regulile de circulație, dar, brusc, când ajungi în dreptul stației, îți revine cheful de a fi corect? E ca și cum un criminal în serie n-ar fuma niciodată în tren, pentru că legea e sfântă. Și oricum mi-e greu să-mi imaginez un polițist care te oprește și îți spune ”De jos de la pod ați mers numai pe linia de tramvai și pe contrasens, dar, pentru că înainte de intersecție v-ați încadrat corect, mergeți sănătos, am vrut doar să vă felicit”. Mai curând cred că e teama ca nu cumva să te prindă culoarea roșie în dreptul refugiului și vreun sărăntoc d-ăsta venit acum de la țară să creadă că așa arată tramvaiul 1, să te trezești cu el în mașină.

Însă și mai de neînțeles sunt ăștia care merg regulamentar, a se citi ”pâș-pâș”, de jos până sus, iar când ajung sus opresc pentru a le face loc să reintre în coloană indivizilor de la paragraful anterior. Cine sunt acești oameni? Cu ce se ocupă ei? Serviciu e greu de crezut că au, probabil ei, când merg la interviu, îi lasă pe toți ceilalți candidați înainte, că doar nu se grăbesc nicăieri. Și de ce sunt amabili doar în trafic? Că la supermarket n-am văzut pe nimeni care să depășească coada și să-și proptească discret căruțul în coasta primului om de la coadă, iar ăla să-i facă un semn scurt din cap: ”hai, treci”. O fi din cauză că nu e prevăzut căruciorul cu semnal de avarie, ca să poată să-i clipocească după aia în semn de mulțumire? Nu mai vorbesc de cozile de pe la vreo administrație financiară, unde ți se strigă imediat ”coada-i aicea, domnu’!!!” numai ce te-ai apropiat la mai puțin de zece metri de ghișeu, încercând să-ți dai seama dacă e ăla care-ți trebuie.

Într-o lume perfectă, când îți place o gagică, dai numai peste d-ăștia care te lasă, iar când vine timpul s-o ceri de nevastă, dai peste unul care se bagă.

Share:

44 comments

  1. Ozzy 19 March, 2013 at 13:28

    Hai, aștept să zică vreunul că m-am dat cu tocilarii care-și fac tema în fiecare zi

  2. RoseN 19 March, 2013 at 13:28

    @Ozzy: te-ai dat :)) daca asa vrei tu…
    eu am retinut doar ca meditezi :))

  3. M3bis 19 March, 2013 at 13:30

    Bă! Tu i-ai furat textele Monicăi? Că prea scrii des!

  4. dyers_eve 19 March, 2013 at 13:30

    Intr-o lume perfecta, Craiova ar fi campioana =))

  5. Xanax 19 March, 2013 at 13:33

    ai scris un prolog de n-spe randuri numai pentru concluzia din final?!?
    cine ti-a suflat gagica la cotcoparty, spune drept :))

  6. Ozzy 19 March, 2013 at 13:34

    @M3bis: Ați uitat că un profesionist adevărat e mereu în interes de serviciu.

  7. M3bis 19 March, 2013 at 13:37

    @Ozzy: Un pic de profesionalism, dom’le. Că fac un script micuţ de schimbă autorul imediat ce-i dă Julaev publish! Să vezi atunci texte pe M3bis!

  8. Ozzy 19 March, 2013 at 13:37

    @Xanax: Bre, m-am săturat de câte articole ample s-au redus la o glumă de cinșpe cuvinte pe facebook. Era momentul să încerc și invers 😀

  9. Mariana 19 March, 2013 at 13:44

    Ce-mi “place” mie la smecherii care merg pe sina de tramvai e ca se si uita urat la tine, prostul care merge regulamentar si sta la coada. 8-| Nu ca asta m-ar convinge sa ii las sa se bage in fata mea, dimpotriva, ma amuza sa le ignor semnele si incercarile sa imi taie fata.

    PS: nu stiu daca se remarca, dar am fost on topic, nu ca oamenii de mai sus.

  10. Călă 19 March, 2013 at 13:45

    Băi Ozzy, se vede că ai stat lângă Monica sâmbătă seară, te-ai îmbolnăvit şi tu te de scriitoză d-aia.

  11. Ozzy 19 March, 2013 at 13:48

    @Mariana: Așa este, am crezut o dată că o domnișoară se va da jos din mașină să mă ia la palme, așa de rău s-a supărat că n-am lăsat-o

  12. Tovarasu' Cristi 19 March, 2013 at 13:53

    @Ozzy: Daca era un camion RABA de jandarmi iti spun sigur ca il lasai. 😀

  13. M3bis 19 March, 2013 at 13:54

    @Călă: Aş. După ce-a plecat Ozzy am stat eu şi cu Julius. Unul la stânga Monicăi, celălalt la dreapta. Eu cred că-s vaccinat!

  14. Rada 19 March, 2013 at 13:58

    Zeci de carciumi? In Drumul Taberei?? Unde, mai exact??? =)) =))

  15. dc 19 March, 2013 at 14:02

    @Rada: Sunt ruine ale carciumilor de demult, parasite de clienti si proprietari de cand nu furnizorii de bautura nu mai reusesc sa ajunga la ei.

  16. bogdanic 19 March, 2013 at 14:07

    Offf! graiesti pe limba mea! inginer fiind, am o privire care exact asta exprima, dar nu ma descurcam sa pun simtamintele in cuvinte.
    singura diferenta intre noi este ca eu imi pun aceleasi interbari pe barbu vacarescu sau stefan cel mare…

  17. geo 19 March, 2013 at 14:14

    @Rada: Nu ai tu ani de trăit câți iți trebuiesc să ajungi în Drumul Taberei asa că stai liniștit … eventual dacă vrei sa o iei pe contrasens la Răzoare =))

  18. Tzica 19 March, 2013 at 14:15

    @Ozzy: ehhmmm…nu cumva ne persiflezi ?

  19. Dan1 19 March, 2013 at 14:20

    @geo: Rada parca chiar e din Drumul Taberei. 😐

  20. Xanax 19 March, 2013 at 14:22

    @Mariana:
    in scoala erai tocilara clasei, asa-i? 😛

  21. RoseN 19 March, 2013 at 14:28

    Sunteti neseriosi, de drumuri va arde voua, cand nu v-ati prezentat inca mai niciunul in pozele de la party 😀
    uite Mariana ce fata cuminte a fost, cu bluzita ei corai cu tot 😀

  22. geo 19 March, 2013 at 14:28

    @Dan1: zici ? în urma cu 12 ani Fratele Andryusha a plecat spre Drumul Taberei să verifice dacă Rada e de acolo … încă nu am primit niciun semn așa că nu sunt sigur și io pă zvonuri nu mă bazez =))

  23. Mariana 19 March, 2013 at 14:30

    @Xanax: Nu, bre, probabil de asta am cand si cand accese din astea. 😛

    Totusi, ce m-a dat de gol? =))

  24. geo 19 March, 2013 at 14:33

    @RoseN: sa ma prezint și io ?

  25. RoseN 19 March, 2013 at 14:38

    @geo: asa ar fi frumos 😀

  26. dyers_eve 19 March, 2013 at 14:39

    In trei ani de stat in Bucuresti imi luam lejer permisul de vatman, ca am condus mai mult pe sine decat pe carosabil. . Dar am scuza ca am facut scoala de soferi la Focsani, unde nu-s tramvaie 🙂

  27. Rada 19 March, 2013 at 15:03

    @Dan1, @geo: Pana sa ajunga Fratele Andryusha la mine, am scapat eu de acolo. :))

  28. deaddy 19 March, 2013 at 15:23

    Eu cre’ca aia se numesc “inspirati” pentru ca daca prind blocaj “sus la Apaca” macar au la ce se uita pana scapa. Sau dimpotriva, asta sa fie un motiv sa-i consideram neinspirati?

  29. Mns 19 March, 2013 at 15:34

    Mai Ozzy, din punct de vedere gresit, ai dreptate! 😉 Cei care sunt “neinspirati” si o iau inainte, nu au parte de specimenele agresive care intra pe contrasens – pt. ca nu au pe unde – si nici de cei dubios de blajini care-i lasa pe primii – pt. ca nu mai este cazul. Trebuie doar sa aiba muuulta rabdareee.

  30. Catpig 19 March, 2013 at 15:38

    @RoseN:

    Uite, pentru ca te vad atat de curioasa (si pentru ca ma plictiseste/frustreaza groaznic sa traduc un manual tehnic tradus in prealabil de altcineva cu google translate-ul din alta limba in franceza – nu-s’ ce limba) o sa-ti fac o lista cu pozele in care NU apare Serban.

    – 16 (doar un colt de frunte si vestuta pe conturul personajului principal)
    – 23 (doar un colt de frunte si-o lentila, stanga sub tablou)
    – 37 (camuflat complet de jetul de scantei)

  31. RoseN 19 March, 2013 at 15:41

    @Catpig: =))=))=)) bun bun…ai putea acu sa faci si o lista cu pozele in care NU apare Julica…sa ai de munca zic :))

  32. geo 19 March, 2013 at 15:44

    @RoseN: in această fotografie, lângă Doamna Camionagiu sunt eu și doamna … dacă nu se mai vede înseamnă că am fost tăiați la montaj 😀

  33. Catpig 19 March, 2013 at 15:45

    @RoseN:

    Tre’ sa zic pas, sunt angajat cu norma-ntreaga deja. :3

  34. RoseN 19 March, 2013 at 15:49

    @geo: =))=))=)) bineeeeee
    @Catpig: =))=))=)) lenesule

  35. geo 19 March, 2013 at 15:54

    @RoseN: dacă Julică nu mai avea loc în poze … am fost tăiat după principiul: pe ăsta îl cunosc…pe ăsta nu îl cunosc…pe ăsta nu… și ăsta nu…pe domnișoara Daaaaaa etc =))

  36. Mariana 19 March, 2013 at 16:01

    @geo: … pe domnisoara n-o cunosc inca, deci Daaaaaaa :))

  37. sebra 19 March, 2013 at 16:18

    Cred că nici cu harta-n mână nu m-aș descurca…

  38. Serban 19 March, 2013 at 16:20

    @Catpig: Nu are importanţă.
    Poza care a fost eliminată şi probabil distrus şi aparatul, ameninţat fotograful şi familia lui este cea în care apare cuplul Julius-Eftimie într-o postură plină de tandreţe. Mai spre dimineaţă, aşa…

  39. Cristina Ș. 19 March, 2013 at 18:52

    in caz ca nu se vede bine in avatar pot sa va pun o poza cu mine, ca sa ma recunoasteti la urmatoarea CotcoParty

  40. Cms 19 March, 2013 at 18:58

    @Cristina Ș.: Dacă următoarea petrecere o să se intituleze “Cotco Aqua Party”, nu-i nevoie să schimbi poza, o să te recunoaştem.

  41. Belle d”Imagination 19 March, 2013 at 19:54

    Eheee, noroc că aveţi antrenament la coadă de pe vremea odiosului… Altminteri ce făceaţi?

  42. bogho 19 March, 2013 at 21:55

    Ceva asemanator si cu corporatistii din Pipera. Li s-a facut pasaj si ei tot se plang. Acum au gasit motiv ca cele 2 benzi dinspre pasaj cu cele 2 benzi de pe Caramfil incearca sa intre intr-o singura banda.

  43. Teoretic 20 March, 2013 at 22:39

    Faza cu auto-vatmanii e ca, in general in Bucale, linia de tramvai este delimitata de asfalt cu vopsea intrerupta deci, legal, poti sa-ti chilotezi tuaregu’ până-ți tai caucioacele. Si dacă e continuă, amenda-i lejeră. La refugiu insă, se lasă fară carnet…

  44. ICS 26 March, 2013 at 13:54

    ultima fraza este antologica! imi permiti sa o notez in caietul vocabular?!

Leave a reply