Ozzy

Principala îngrijorare a celor care au proiectat pasajul Basarab a fost aceea că, odată construit, locuitorii cartierelor Drumul Taberei și Militari vor ajunge atât de repede acasă încât se va instaura haosul. Căci cine e pregătit să facă față unei sfert de milion de oameni care, brusc, se trezesc cu două ore în plus la dispoziție și vor să le ocupe cu ceva? Zeci de patroni de cârciumi sunau zilnic terifiați de gândul că ar putea rămâne fără marfă pe stoc (se știe că, în România, coșmarul unui cârciumar nu e un client fără bani, ci unul care are atâția bani că e în stare să-l lase fără bere în magazie). Poliția locală și-a exprimat nu o dată îngrijorarea față de o posibilă escaladare a violenței conjugale, considerând, pe bună dreptate, că cea mai la îndemână metodă de a-ți umple timpul liber e să-ți educi nevasta. Legenda spune că însuși Dumnezeu s-a programat în audiență la Sorin Oprescu, unde și-a manifestat temerea că, odată cu fluidizarea traficului în zonă, se va reduce drastic numărul celor care apelează la mila Lui pentru a ajunge mai repede acasă. Profesionist cum îl știm, domnul primar l-a liniștit pe loc: ”Haaaaai, Doaaamnee, că se faceee… se blochează la ieșire”

Și așa și este. Îndată ce treci peste Dâmbovița, venind dinspre Titulescu, pasajul oferă două variante care testează inspirația șoferilor. Șoferii neinspirați aleg să meargă înainte și să coboare pe Soseaua Grozăvești, stând în coloană până sus, la Bulevardul Geniului (habar n-am de unde vine denumirea, pot doar să presupun că e o ironie la adresa celui care a proiectat pasajul). Cei inspirați, din contră, fac ușor dreapta pe breteaua care dă în Bulevardul Vasile Milea, unde au ocazia să stea în coloană până sus la Apaca. Dacă vă întrebați de ce îi consider inspirați pe cei din a doua categorie, când e, practic, același lucru, răspunsul e simplu: pentru că din respectiva categorie fac parte și eu.

Și acum să vă spun la ce meditez eu seară de seară, după ce cobor de pe pasajul Basarab. Dar întâi mă văd nevoit să fac o rectificare. Spuneam că pe Vasile Milea șoferii stau în coloană pâna la Apaca. Evident, e vorba numai de șoferii fraieri. Cei pe care îi duce, cât de cât, capul o iau frumușel pe linia de tramvai, iar cei cu adevărat deștepți o iau pe linia de tramvai de pe sensul opus, deoarece chiar și pe linia de tramvai la un moment dat coloana se oprește. Bine, l-am văzut într-o seară și pe El – Geniul care, plictisit că pe linia de tramvai mergea chiar un tramvai care, pe deasupra, nici nu dădea semne că ar intenționa să bage măcar un 70 pe oră, a trecut pe linia de pe contrasens pe care, culmea ghinionului, venea un alt tramvai, că s-au înmulțit și astea de nu mai ai loc de ele pe stradă. Să dea piept cu tramvaiul nu mergea, că el voia să meargă în față, nu în spate, să se întoarcă în spatele primului tramavai iar nu mergea, că de-acolo plecase, așa că omul a luat decizia corectă: a luat stânga, intrând pe benzile de pe sensul opus iar, după trecerea tramvaiului, a revenit, elegant, la loc.

Ceea ce nu înțeleg este de ce toți acești ași ai volanului simt nevoia ca, odată ajunși în dreptul refugiului de tramvai, să intre înapoi în coloană, deși în stație nu e niciun tramvai care să le împiedice continuarea deplasării. Păi cum vine asta? Adică te doare la bască de regulile de circulație, dar, brusc, când ajungi în dreptul stației, îți revine cheful de a fi corect? E ca și cum un criminal în serie n-ar fuma niciodată în tren, pentru că legea e sfântă. Și oricum mi-e greu să-mi imaginez un polițist care te oprește și îți spune ”De jos de la pod ați mers numai pe linia de tramvai și pe contrasens, dar, pentru că înainte de intersecție v-ați încadrat corect, mergeți sănătos, am vrut doar să vă felicit”. Mai curând cred că e teama ca nu cumva să te prindă culoarea roșie în dreptul refugiului și vreun sărăntoc d-ăsta venit acum de la țară să creadă că așa arată tramvaiul 1, să te trezești cu el în mașină.

Însă și mai de neînțeles sunt ăștia care merg regulamentar, a se citi ”pâș-pâș”, de jos până sus, iar când ajung sus opresc pentru a le face loc să reintre în coloană indivizilor de la paragraful anterior. Cine sunt acești oameni? Cu ce se ocupă ei? Serviciu e greu de crezut că au, probabil ei, când merg la interviu, îi lasă pe toți ceilalți candidați înainte, că doar nu se grăbesc nicăieri. Și de ce sunt amabili doar în trafic? Că la supermarket n-am văzut pe nimeni care să depășească coada și să-și proptească discret căruțul în coasta primului om de la coadă, iar ăla să-i facă un semn scurt din cap: ”hai, treci”. O fi din cauză că nu e prevăzut căruciorul cu semnal de avarie, ca să poată să-i clipocească după aia în semn de mulțumire? Nu mai vorbesc de cozile de pe la vreo administrație financiară, unde ți se strigă imediat ”coada-i aicea, domnu’!!!” numai ce te-ai apropiat la mai puțin de zece metri de ghișeu, încercând să-ți dai seama dacă e ăla care-ți trebuie.

Într-o lume perfectă, când îți place o gagică, dai numai peste d-ăștia care te lasă, iar când vine timpul s-o ceri de nevastă, dai peste unul care se bagă.