Postul nu e post destul

Cui i-e frică de şoferiţe?

Cms

De când sunt cercetător, salariile generoase m-au adus foarte des în situaţia de a nu şti pe ce să mai cheltuiesc atâta amar de bani. Fiind la un moment dat într-o astfel de dilemă financiară, mi-a venit gândul cel bun de a face o vizită în străinătate profesorului la care am studiat cadrul pregătirii lucrării de masterat. Acesta mă primea cu braţele deschise, cazarea fiind gratuită, pentru o perioadă de vreo zece zile.

Iată-mă aşadar sosit cu avionul la destinaţie. O prietenă care locuia acolo se oferise, cu multă bunăvoinţă, să mă conducă cu maşina până la institut, aflat la 70 de kilometri de aeroport. Punctuală, ca toţi locuitorii acestei minunate ţări, fata mă aşteptase la ora fixată. Am ieşit împreună din aeroport şi ne-am instalat în maşina ei, o limuzină neagră şi aerodinamică, a cărei marcă am uitat-o, fiind la fel de afon în materie de maşini ca şi la fotbal.

Prietena mea conducea foarte cuminte, în timp ce vorbeam despre călătorie, vreme şi planurile pe următoarele zile. Am intrat pe autostrada în timp ce tocmai mă gândeam la politeţea şi calmul şoferilor din zonă. Dintr-o dată m-am simţit ca un cosmonaut la decolare. Motorul începu să emită un sunet grav, de turbină cu dimensiuni apreciabile iar eu m-am înfundat în scaun, în timp ce vitezometrul ajunsese deja de la 50 la 140 de kilometri pe oră. Prietena continua să vorbească cu multă naturaleţe despre ultima reţetă pe care o încercase acasă la ai ei, în România.

Când am ajuns la 160 şi ne-am apucat să facem slalom printre maşinile depăşite, am început să-mi verific din minut în minut centura de siguranţă. În acelaşi timp mă forţam să nu fac grimase – auzisem că pe acolo erai şi fotografiat de camerele din trafic, când te prindeau depăşind limita de viteză, şi nu voiam să ajung în colecţia de poze cu feţe mai mult sau mai puţin comice care circulă pe internet. În cele din urmă, fata a adus vorba de condus. „Ştii”, mi-a spus în timp ce se strecura printre un camion şi un autocar cu turişti francezi, „nu m-au prins niciodată pentru depăşirea vitezei, chiar mă mir, la cât de des îmi place să o fac. În plus, trebuie să ajung într-o oră la serviciu, iartă-mă dacă mă grăbesc un pic.” Acul a zvâcnit nervos spre 170.

După o veşnicie, am ajuns pe şoseaua spre institut, doar ca să constatăm că drumul era în reparaţii. „Rahat!”, a spus prietena, apoi a întors maşina, a ignorat GPS-ul şi a apăsat din nou cu nădejde acceleraţia. Am traversat păduri de brazi şi orăşele cu străzi pietruite până când am zărit apărând de după o perdea de arbori locuri familiare. Ajunsesem teferi şi nevătămaţi la institut. Fata m-a lăsat la scară, ne-am luat rămas bun şi a plecat încet, cuminte, de nici n-ai fi bănuit că versiunea feminină a lui Schumacher conduce limuzina cea neagră.

Când i-am povestit profesorului aventura mea, am citit surprindere în ochii acestui om cu care am bântuit pe motocicletă şoselele Austriei cu 200 de kilometri la oră, dar care considera că femeile nu au ce căuta la volan. „Şi chiar mergea cu 170?”, m-a întrebat el. „Da”, i-am confirmat, „chiar şi GPS-ul afişa ceva cu depăşirea limitei.” „Aa, folosea GPS-ul!”, a strigat încântat profesorul. “Femeile mereu au probleme cu orientarea, dacă le laşi fără indicaţii sunt pur şi simplu neajutorate. Repet, mai bine să nu pună mâna pe volan.”

Share:

76 comments

  1. Sorin 12 December, 2012 at 08:21

    Colega era de nationalitate germana? Germanii nu au femei, au ceva asemanator cu femeia dar care in realitate este tot barbat.

  2. Dan1 12 December, 2012 at 08:35

    Când am vazut titlul, raspunsul mi-a venit instantaneu: “Lui Andryusha!” =))

  3. sebra 12 December, 2012 at 08:38

    Lui Andryusha?:))

    @Dan1,
    Ce te bagi în faţă?? Ha??

  4. ela 12 December, 2012 at 08:41

    @Dan1:

    Idem, hihihihi !!!

  5. Cms 12 December, 2012 at 08:41

    @Sorin: E undeva în text un indiciu despre naţionalitatea fetei. Una dintre ele, cel puţin. Iar în ce priveşte aspectul, era… tulburător de feminină. 😛

    @Dan1: 😀

  6. camionagiu 12 December, 2012 at 08:42

    Domn doctor, singura masina gen limuzina cu profil oarecum aerodinamic e Maserati Quattroporte (cum are Julius masina de cumparaturi).

    Deci mergi cu motorul cu 200 la ora dar nu-ti plac masinile???

  7. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 08:43

    Mie nu mi-e frică de şoferiţe, bre, ele trebuie să se teamă de mine!

  8. dyers_eve 12 December, 2012 at 08:44

    @Dan1: Grija mare la nuante: lui Andryusha nu-i e frica de soferite, da ? Le priveste cu un amestec de condescendenta si indignare, poate, dar in nici un caz frica !

  9. dyers_eve 12 December, 2012 at 08:44

    @Fratele Andryusha: ai fost doo secunde mai rapid in trafic :))

  10. camionagiu 12 December, 2012 at 08:44

    @Fratele Andryusha: Dumneata, iubite frate, esti un tip minunat, cu un singur pacat – aceasta intoleranta la bietele soferite. Dar nu te ingrijora, o sa se ierte: in Rai vei fi obligat toata vesnicia sa faci munca de instructor auto pt doamne.

  11. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 08:46

    @camionagiu:
    În Rai nu vor mai fi bărbaţi sau femei, ci oamenii vor fi asemenea îngerilor… – scrie undeva, prin scenariul de la “Isus din Nazaret”… 😉 :))

  12. camionagiu 12 December, 2012 at 08:49

    @Fratele Andryusha: Da, dar o îngeră nu e chiar ca un înger! O să vezi cum conduc îngerele, cât de smerit, cuminte şi răbdător, o să-ţi ia ceva timp să treci de intersecţia de la Răzoarele din Rai, că o să aibă tendinţa să se smerească la toţi ceilalţi şi să-i lase.

    O să fie fun!

  13. Dan1 12 December, 2012 at 08:52

    @camionagiu: O sa-l puna instructor la dracoaice atunci! :))

  14. dyers_eve 12 December, 2012 at 08:55

    Textele matinale despre soferite, servite pe stomacul gol, au virtuti terapeutice incontestabile =))

  15. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 08:58

    Parcă în Germania nu este limită de viteză pe autostradă. Sau, pentru femei, există totuşi?… =)) =))

  16. dyers_eve 12 December, 2012 at 08:59

    @Fratele Andryusha: Au si ei segmente cu limitare de viteza. Si niste indicatoare dragute: “Atentie, femei la volan” :))

  17. ela 12 December, 2012 at 09:00

    Ce de mai trafic dis de dimineata p’acilea 😀

  18. yogibeer 12 December, 2012 at 09:03

    Cica de ce nu se uita nemtii la filme pr0no? Le e frica sa nu-si vada parintii…

  19. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 09:09

    Pe de altă parte, la fotbal e mult mai simplu decât la maşini. Există o singură regulă de reţinut: “Steaua rulz!” şi, gata, ai scăpat.

  20. Dan1 12 December, 2012 at 09:18

    @Fratele Andryusha: Actiunea se petrece în Austria.

  21. dyers_eve 12 December, 2012 at 09:18

    Decat doua observatii strict tehnice:
    1. Deschiderea excelenta : “salariile generoase m-au adus foarte des în situaţia de a nu şti pe ce să mai cheltuiesc atâta amar de bani” – Julius, poti sa ma publici linistit, nu-ti cer bani; din contra, s-ar putea sa-ti platesc eu chirie pentru gazduire pe site :))
    2. Finalul plin de semnificatii: “om cu care am bântuit pe motocicletă şoselele Austriei cu 200 de kilometri la oră, dar care considera că femeile nu au ce căuta la volan” – barbatii au acces nelimitat la coarne, iar femeile sunt doar pasagere.

  22. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 09:21

    @Dan1: Bine că mi-ai spus, să nu calc pe-acolo. :))

  23. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 09:23

    @dyers_eve: Ce bine e când vezi că te înţelege cineva. Înseamnă că atâta timp pierdut pe net nu e chiar degeaba… =)) =))

  24. N.A. 12 December, 2012 at 09:24

    De Cristina S. e vorba? 😀 Ca i se potrivesc indiciiile. 🙂

  25. N.A. 12 December, 2012 at 09:27

    Si eu sunt vitezomana. De obicei, pasagerii se tin bine de tot ce prind in masina si-si fac rugaciuni peste rugaciuni. Cred ca as putea transforma un ateu convins in cel mai mare credincios, ar trebui sa ma angajeze Patriarhia.. =))
    Ca de-aia nu ma lasa barbati-miu pe vremea asta la volan.. :((

  26. Cristi 12 December, 2012 at 09:32

    @N.A.: Doar din faptul că e româncă si “tulburător de feminină” nu rezultă că e stăpâna lui Ferdinand. 🙂

  27. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 09:38

    @N.A.: Toată lumea e vitezomană până la prima tamponare/buşitură.

  28. Dan1 12 December, 2012 at 09:41

    @Fratele Andryusha: …sau amenda! :))

  29. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 09:59

    @Dan1: Amenda ca amenda, dar sunetul primei table buşite… priceless. :))

  30. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 10:12

    De notat pentru prima revizuire a Codului Rutier Afgan: cadranul vitezometrului maşinilor conduse de şoferiţe va avea unitatea de măsură cm/h. Viteza legală în localitate: 50 cm/h. În afara localităţii, 90 cm/h.

  31. Cms 12 December, 2012 at 10:36

    @dyers_eve:
    1. Tu de ce crezi că am apărut în prime time, de două ori în ultimele trei zile? 😀
    2. Eu eram pasager pe motor, aşa că ce vrei să insinuezi? 😛

  32. Dan1 12 December, 2012 at 10:47

    @Fratele Andryusha: Mi se pare ca în Austria nu exista limita de viteza pe pârtia de ski! :))

  33. RoseN 12 December, 2012 at 11:02

    Vai fetiti, da’ de ce-s asa putine like-uri??? :-O ia sa-i aratam noi la CeMeSica ca-l apreciem orice minuni ar debita =))

  34. Cms 12 December, 2012 at 11:28

    @RoseN: Sigur sunt mai multe, doar că le-a legat Mogulul de butonul de donate, şi în loc să apară like-uri pentru text, automat e salvat un pinguin la Polul Nord.

  35. RoseN 12 December, 2012 at 11:29

    @Cms: eu zic sa incepeti sa salvati si cate un porcusor :)) iaaa, puteti incepe cu al meu 😀

  36. Cms 12 December, 2012 at 11:32

    @RoseN: Într-o clipită! Cine n-ar vrea să-ţi salveze porcuşorul… ;;)

  37. RoseN 12 December, 2012 at 11:34

    @Cms: =)) Bre, eu vorbesc despre porcusorul asta: http://www.adelahriscu.ro/2012/06/ziua-in-care-am-aparut.html
    nu stiu voi la ce v-ati gandit =))

  38. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 11:35

    @Dan1: Oricum, în Austria nu calc, că am auzit că acolo eşti considerat donator de piese de schimb, chit că ai semnat hârtia aia, chit că nu.

  39. Dan1 12 December, 2012 at 11:37

    @RoseN & @Cms: Hai ca-ncerc eu:

    RoseN! Nu mânca fata porcusorul! Asteapta macar pâna la Ignat! =))

  40. Dan1 12 December, 2012 at 11:38

    Cre’ ca l-am salvat! 😉

  41. RoseN 12 December, 2012 at 11:38

    @Dan1: măăăă =))
    Multumesc oricum de intentie, mare domn DanOne asta al nostru 😀

  42. Andreea 12 December, 2012 at 11:56

    Nu am inteles prea bine, ti-a fost frica sau nu de soferita ?

  43. Dan1 12 December, 2012 at 11:57

    @RoseN: Am vrut sa zic ca e asa pufos si simpatic de-ti vine sa-l manânci, nu alta! =))

  44. Cms 12 December, 2012 at 12:06

    @Andreea: Depinde la ce te referi… 🙂
    L.E. Văd că ai precizat. Reformulez: depinde în ce situaţie… 🙂

  45. Belle d”Imagination 12 December, 2012 at 13:53

    @dyers_eve:
    Neeee! Femeile nu prea au ce căuta pe motoare fiindcă ele PUN coarne, dar nu se descurcă prea bine cu purtatul lor. Nu se asortează cu poşetuţa şi cu pantofiorii.

  46. dyers_eve 12 December, 2012 at 13:54

    @Belle d”Imagination: Da, pai si eu ce ziceam ?

  47. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 14:02

    Decât cauciucuri de iarnă Dunlop, vreau să zic. Atât.

  48. Cms 12 December, 2012 at 14:02

    @Belle d”Imagination: Lasă că voi aveţi corniţe! >:)

  49. dyers_eve 12 December, 2012 at 14:09

    @Fratele Andryusha: Smecheri rau Dunlopii astia: iarna fac cauciucuri, vara rachete de tenis 🙂

  50. N.A. 12 December, 2012 at 14:14

    @Cristi: Si mai sta si pe taramuri nemtesti.. 😉
    @Fratele Andryusha: Puschea pe limba! Ca sunt si eu vitezomana cand imi permit, nu cand e pericol de busit..

  51. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 14:17

    @N.A.: Nu eşti şofer până n-o crâmpoţeşti puţin, stai liniştită. 😀 Bine, cel mai înţelept ar fi să foloseşti mijloacele de transport în comun dar, dacă insişti… =))

  52. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 14:18

    @dyers_eve: Am şi o anvelopă Dunlop de vară, că mi-a dat-o o ameţită în loc de Debica all-seasons şi n-a vrut să o mai primească înapoi… 😐

  53. dyers_eve 12 December, 2012 at 14:20

    @Fratele Andryusha: Asta ma face sa ma-ntreb de ce nu exista si tenis pe zapada. Ce, numa iarba, zgura si cimentu’ is bune ?

  54. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 14:23

    @dyers_eve: Da’ într-o zăpadă de un metru, nu aşa… :))

  55. Andreea M. 12 December, 2012 at 15:04

    @Cms: Imi place cum te exprimi : “tulburator de feminina”. F.f.f.f frumos, bravo, arata muuult potential 🙂

  56. Cms 12 December, 2012 at 15:17

    @Andreea M.: Mulţumesc! Am fost tot mai plin de potenţial, s-a acumulat în decursul anilor. 😀

  57. Andreea 12 December, 2012 at 15:38

    @Cms: In general, iti este sau nu frica cu soferita la volan?

  58. Cristina Ș . 12 December, 2012 at 15:40

    @N.A.: aaaa, nu! nu era vorba de mine.

    nu pentru ca n-as fi tulburator de feminina sau n-as avea o limuzina neagra cu forma aerodinamica, ci pur si simplu pentru ca nu mi se potriveste faza cu gps-ul. cind gps-ul nu mai stie, ii fac eu lui itinerariul, il ajut, nu o iau asa hai-hui prin paduri! :))

  59. Cristina Ș . 12 December, 2012 at 15:40

    @Cms: cred ca zicea de potentialul tau :))

  60. Cms 12 December, 2012 at 15:42

    @Andreea: De ce întrebi? Cauţi copilot?

  61. Cristina Ș . 12 December, 2012 at 15:45

    @Fratele Andryusha: cel putin in sud, pe unde ma dau eu cu masina, e limita de viteza, de multe ori intre 100km/h si 120km/h .. luna trecuta doar am reusit sa depasesc 200 aproape de granita cu Olanda. avind in vedere ca n-am primit pina acum nici o amenda banuiesc ca acolo chiar nu era limita de viteza 🙂

  62. Fratele Andryusha 12 December, 2012 at 16:33

    @Cristina Ș .: 200 de ce? cm/h?… =)) =))

  63. Cristina Ș . 12 December, 2012 at 17:41

    @Fratele Andryusha: of course ca 200cm/h !!! doar nu crezi ca .. ;))

    p.s. norocul tau ca intrai la moderare (DE CE?!?) si nu mai apucai sa corectez, ca altfel n-aveai de ce sa te tavalesti de ris, ha! 😛

  64. Ciprian 12 December, 2012 at 18:13

    @Dan1: pârlit cu paie.

  65. Cms 12 December, 2012 at 18:31

    @Cristina Ș .: Aoleu! Ai ajuns să depăşeşti şi 200? :))

  66. Cristi 13 December, 2012 at 08:38

    @N.A.: Ori ai ramas in anii celui de-al doilea razboi mondial ori nu citesti textul cu atentie(Austria nu Germania) :)).

  67. Dan1 13 December, 2012 at 09:00

    @Cristi: De ce bre? Se vorbeste nemteste, deci e “taramuri nemtesti”! :))
    A, daca se vorbea în Austria belgiana sau braziliana, mai întelegeam! =))

  68. Dan1 13 December, 2012 at 09:45

    Nimic nou de cotcodacit de dimineata? 😐

  69. Cms 13 December, 2012 at 10:59

    @Cristi: Uşurel, uşurel! Unde se precizează ţara în care se petrece întâmplarea? :))

  70. Dan1 13 December, 2012 at 11:06

    @Cms: Ai zis: “în timp ce se strecura printre un camion şi un autocar cu turişti francezi”, deci e clar – e în Austria! =))
    Logica de fier, frate! =))

  71. N.A. 13 December, 2012 at 12:25

    @Cristi: Dom’le, eu, de la indiciul cu “tulburator de feminina”, raman convinsa cu incapatanare ca e vorba de Cristina Ș. a noastra! 😛

  72. N.A. 13 December, 2012 at 12:26

    In alta ordine de idei, va anunt (cu precadere pe fratele Andryusha) ca azi am iesit pe strazi, la volan. Am mers vijelios, ca nebuna, ca 20-30 la ora. Pe șușaua principala mi-am pierdut mintile si am atins chiar si un 40!!

  73. Cms 13 December, 2012 at 16:44

    @N.A.: Fratele Andryusha ţi-ar spune că te ţii de şuşanele! Pe şuşaua principală! 😛

  74. Alt Marian 13 December, 2012 at 20:21

    @Dan1: Nu e în Austria, ca-n Austria nu prea sunt autostrazi cu 3 benzi (si din acelasi motiv nici în Elvetia), probabil tot în Germania, ca acolo nu e limita de viteza cu exceptia locurilor unde sunt :), de exemplu lânga aeroporturi, si sunt uzual 3 benzi. De altfel tipul masinii sugereaza fie Germania fie Elvetia.

  75. Andreea M. 14 December, 2012 at 18:12

    @Cristina Ș .: Eu m-am referit exclusiv la potentialului lui @CMS.: , potential care, zice el, s-a dezvoltat de-a lungul anilor.
    Alte potentialuri, cu exprimari dinastea “tulburatoare”, am mai vazut eu, dar, sa ma scuzati, nu pe DC :D.

  76. Alt Marian 14 December, 2012 at 19:18

    Daca cucoana mai si gateste precum zici ca mâna masina, apai s-a maritat de mica 🙂

Leave a reply